II OLTCHIM Daca prima procedura de privatizare nu poate fi analizata, nici macar pe hartie, batand toate recordurile de nebancabilitate si umor, din motive lesne de inteles, ne vom concentra mai mult pe a doua. Insa nu pana cand nu vom preciza elementul fundamental de nebancabilitate a respectivei proceduri si anume structura caietului de sarcini, total empirica, de fapt o bataie de joc, care a inlaturat orice posibilitate de participare a cel putin unui investitor real. Lipsa conditiilor de calificare, tehnice si financiare a transmis semnalul de proiect nabancabil, rezultatul fiind desigur esecul procesului. A doua procedura, de asa zisa privatizare, aflata in curs, se va incadra pe aceeasi dimensiune. Proiectul este total nebancabil, el presupune vanzarea unei iluzii, a unei promisiuni, in cadrul procesului de insolventa/administrare judiciara, fiind vorba de vanzarea unui vehicul de forma SPV, care daca se vor indeplini conditiile de vanzare, inclusiv a unei plati de 10 milioane euro, cu destinatie total in ceata, probabil un gen de garantie, care insa nu va fi constituita sub forma unei garantii de participare clasice, ci va fi varsata in conturile curente al Oltchim SA, companie falimentara, atunci se va constitui, peste 7-9 luni, poate mai mult respectivul SPV. Pe de o parte, investitorul este obligat sa cumpere ceva ce nu exista, o companie care de fapt nu este o companie, ci o promisiune, pe care mai plateste si 10 milioane de euro, iar pe de alta parte, viitorul SPV ce urmeaza a fi constituit undeva in viitor, contine in actionariat, 100% pe Oltchim SA, firma falimentara, ce va intra in lichidare judiciara, dezgolita de activele care vor fi transferate la Oltchim II, numele SPV. Ce finantator ar risca sa finanteze cu o asemenea uriasa suma preluarea unei companii noi, de fapt a unei promisiuni referitor la ea, care are insa actionar unic compania veche, falimentara, care va intra in lichidare judiciara si va atrage fel de fel de anchete si investigatii? Cine si ce ne poate asigura astazi, ca peste ani de zile, un alt judecator sindic nu va anula crearea SPV, iar investitorul va ramane deposedat de investitia lui initiala, ca de atatea ori, in Romania, cu multe intrebari despre momentul in care s-a hotarat sa participe la procedura de asa zisa privatizare a Oltchim II? Fara raspuns logic, bineinteles! Un alt element de super nebancabilitate il reprezinta optiunea administratorului judiciar, organizator al procesului de vanzare, ca daca intre momentul vanzarii promisiunii SPV pana la crearea in fapt a acestuia se intampla ceva, de genul, investitorul nu a depus toate diligentele, nu stim exact la ce se refera, dupa cele 7-9 luni, contractul se poate considera de plin drept rezolvit, altfel spus nu mai preiei niciun fel de SPV si mai si pierzi cele 10 milioane de euro( cazul GFR este elocvent, total nevinovat nu reuseste de peste 2 luni de zile sa recupereze culmea, aceeasi suma, de 10 milioane euro, scrisoarea de garantie de participare la privatizarea CFR Marfa SA, gurile rele din piata spunand, pe care eu sincer nu le cred sau imi este imposibil sa le cred, ca de fapt nici nu mai exista acesti bani, fiind folositi pentru altceva, ceea ce va conduce la un veritabil proces in instanta, statul urmand sa plateasca peste ani si dobanzi si penalitati la suma nerambursata la timp.) Si ar mai exista un element, deja putem vorbi de un concurs de elemente de nebancabilitate, ca la concursul de infractiuni si nu gratuit folosesc termenul de infractiuni, veti constata imediat, foarte important, care inlatura orice dorinta legitima de a participa la licitatie, un element care induce viciul si anume pretul de vanzare: se anunta un pret de pornire in licitatie de 305 milioane euro, raportat la un nivel de datorii ale companiei de 800 milioane euro si de peste 1 miliard euro total povara si un altul indicativ, de 150 milioane euro, care ar reprezenta valoarea de lichidare, adica de scrap, nivel de pret derizoriu, sub care niciun investitor nu va putea sa coboare. Ce se transmite de fapt: ca pretul de vanzare va cobori dinspre 305 milioane euro spre 150 milioane de euro, cu toate ca orice licitatie de acest tip este competitiva, participantii urmand sa concureze in sus, de la nivelul de plecare, de 305 milioane euro, urmarindu-se obtinerea unui pret cat mai mare si nu cat mai mic. Am gestionat active in valoare de 4 miliarde de USD, aferente a 4000 de companii, de stat si private si am organizat si supervizat sute de procese de vanzari, toate prin licitatii publice, in conditii de transparenta totala. De fiecare data, evaluatorul ne prezenta, printr-un raport de evaluare, valoarea evaluata a companiei, sub forma pretului de plecare, in cazul nostru 305 milioane de euro si valoarea sub care nu aveam permisiunea sa vindem, reprezentand pretul derizoriu, de lichidare, de fier vechi, 105 milioane de euro, la fel, in cazul nostru. Acest nivel de 105 milioane de euro nu era public, il consideram informatie strict confidentiala, raportul era tinut in seif, iar la momentul organizarii vanzarii, numai presedintele comisiei de licitatie intra in posesia cifrei, astfel incat, in cazul in care, putin probabil, licitatia nu conducea la cresterea pretului de vanzare peste nivelul de plecare, 305 milioane euro in cazul nostru, sa urmareasca inchiderea ei daca ar fi fost atins nivelul derizoriu, 105 milioane euro, de asemenea, in cazul nostru. In acest moment, cifra de pret derizoriu fiind furnizata public, a fost deconspirata directia de urmat in licitatie, adica de scadere a pretentiilor, pana la nivelul de avarie de 105 milioane euro, nivel si trend indicativ. Procedura fiind viciata, ea devine nebancabila, adica legal aceasta se poate desfasura, insa sa nu ne asteptam ca un investitor serios sa participe. Urmarea, esecul procedurii.

Citeste mai mult: adev.ro/my91er