Petiție în atenția lui Crin Antonescu

CREDINCIOŞIA ARDELEANULUI

Dumnezeu l-a hărăzit cu multe daruri. Nu-l poţi cunoaşte uşor, pentru că ştie să tacă. Îşi pleacă fruntea îngândurată spre adâncime, dar nu se pleacă nimănui. Celor sprinteni la vorbă le pare greoi, pentru că nu se grăbeşte a grăi. Dacă socoteşte că trebuie, îşi spune părerea după ce cugetă cu temei. Totuşi este cu sufletul pururea deschis, pentru că nu ştie să mintă. Viaţa, pentru el, este o taină pe care o ia în serios. Pune gravitate în tonurile ei şi o înveşmântează cu drag în poezie. Când te priveşte, ochii lui sunt sfredel şi totodată melancolie. Pentru că vrea să afle potrivă şi alean în sufletul pe care ţi-l cere tovarăş de luptă. Şi la bucurie şi la durere. Ştie să muncească, ştie să cânte, ştie să se bucure, ştie să plângă, dar, mai ales, ştie să se roage – pentru că ştie să creadă.
Ardeleanul nu glumeşte cu rânduiala lui Dumnezeu. Pentru el, lumea este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, precum grăieşte Scriptura. Iar Scriptura este cartea Domnului, pe care o soarbe cu acelaşi foc cu care îşi geme rugăciunea când îngenunchează înlăcrimat şi ferit de ochii altuia. Din această adâncă putere îşi varsă văpaia inimii pe buza fluierului, cu care îşi poartă oile la iarbă, la izvor şi la soare. Nu te poţi apropia de el cu ispită de zeflemea, pentru că îşi încruntă numaidecât tăcerea în sprâncene şi-şi încleştează mânia în mâna cu care ridică autoritar toiagul lui ciobănesc. Pe duşmani mai întâi îi vâră în canonul spaimei cu răbdarea lui de pustnic şi apoi îl doboară cu un cutremur, când îşi dezlănţuie împlinirea poruncii de la craii lui. Pentru că el socoate ca duşmani ai lui pe vrăjmaşii legii şi dreptăţii lui Dumnezeu. De aceea, Ardeleanul nu poate fi înfrânt niciodată. Pe el îl înalţă smerenia cu care se pleacă numai înaintea lui Dumnezeu.

Preot Ilie I. Imbrescu
„Înălţarea”, an I, Sibiu, nr. 1, 1 ianuarie 1941.
V-am scris vouă, tinerilor ! – gândurile şi încercările unui preot mărturisitor -
Bucureşti 2011