Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures!
Musafir |
/ #4448 Ce se întâmplă la UMF e dezgustător, o manipulare grosolană2012-03-22 02:33Benedek Istvan, profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din municipiu, afirmă că ceea ce se întâmplă la UMF este "dezgustător" şi reprezintă "o manipulare grosolană", transmite corespondentul MEDIAFAX. Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Benedek Istvan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că iniţial nu voia să vorbească despre subiectul UMF pentru că acesta "a fost extraordinar de mult politizat", iar "inclusiv şefi de partide" au mers acolo şi au dat declaraţii, deşi "habar nu au de situaţia universităţii". El a spus că ceea ce se întâmplă acum la UMF este "dezgustător" şi reprezintă "o manipulare grosolană". "Îmi pare extraordinar de rău şi mă doare acea manipulare care se întâmplă cu aceşti tineri. Nu merită aceşti tineri să fie aşa manipulaţi şi să fie aşa prostiţi. Sunt nişte oameni care vor deveni medici, dar ceea ce se întâmplă este de neadmis. Este o manipulare grosolană", a spus Benedek Istvan, arătând că vorbeşte în calitate de profesor al universităţii, care cunoaşte realitatea şi ştie "cât a fost distrusă, în mod voit, secţia maghiară". El a adăugat că s-a făcut "o manipulare grosolană", în scopul de a fi "acoperite nişte lucruri", întrucât unii reprezentanţi ai conducerii universităţii au fost acuzaţi de plagiat şi există o serie de întrebări despre utilizarea unor fonduri. "Este o manipulare grosolană. Şi ştiţi de ce este această manipulare, că nimeni nu are curajul să spună? Nu are nicio legătură cu facultatea. Doar că la facultate s-a făcut altceva decât ceea ce trebuia. S-au făcut catedră de sport, terenuri de sport, s-au băgat o grămadă de bani şi unii sunt speriaţi că vor fi traşi la răspundere. Sunt aici în calitate de profesor al acestei universităţi, care cunosc realitatea şi ştiu cât a fost distrusă, în mod voit, secţia maghiară. Manipularea asta grosolană e ca să se acopere nişte lucruri - unii din conducere sunt acuzaţi de plagiat, sunt întrebări despre utilizarea unor fonduri, s-a făcut catedră de sport, cheltuim o grămadă de bani pentru echipa de volei. Nu am auzit pe nimeni să vorbească despre problema asta. Eu am spus de şase luni că sunt probleme extraordinar de mari în management la nivelul UMF", a declarat Benedek. Preşedintele UDMR Târgu Mureş a adăugat că singura problemă reală se leagă, de fapt, de posibilităţile de dezvoltare a învăţământului în limba maghiară de la UMF Târgu Mureş şi de faptul că "unii" nu vor să respecte Legea educaţiei 1/2011. "Este vorba de a pune la punct puţin secţiile care nu aveau posibilitate de dezvoltare şi să intre în concurenţă. Văd că unora nu le place concurenţa. Ce se întâmplă la ora actuală este dezgustător. Problema cea mai mare la ora actuală este că unii nu pot să vorbească cu bolnavii. Când cineva suferă, e speriat, cum se poate exprima cel mai bine, un om în dificultate, în necaz? Cel mai bine se poate exprima în limba maternă, pe limba lui. Apar o grămadă de medici care habar nu au, nu pot să converseze cu bolnavii, nu pot să vorbească în limba maghiară cu bolnavii. Asta este problema, nu invers. (…) Este o lege care trebuie respectată. Unii nu vor. Ori respectăm legea, ori facem o facultate separată", a conchis Benedek. Conform unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică timp de zece zile, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie şi Asistenţă medicală generală, pentru 325 de studenţi, şi în engleză la Medicină, pentru 50 de studenţi. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie! Trei săptămâni de interimat au fost suficiente ca românii să vadă diferența: ordine, eficiență, fapte concrete. Ilie Bolojan nu doar promite, el livrează! România nu-și permite încă un președinte slab. Crin Antonescu nu poate câștiga, iar PSD joacă după propriile interese. Dacă vrem o țară europeană, bine administrată, avem nevoie de un președinte care unește și construiește. Semnează pentru Ilie Bolojan candidat unic! România are nevo...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
In atentia Consilierelor si Consilierilor Generali ai Municipiului Bucuresti: Peste 1500 de copaci au fost arsi si taiati numai in zona retrocedata a parcului IOR din ianuarie 2023 pana astazi. Inainte sa inceapa aceste defrisari, Bucurestiul avea 0.88 arbori / locuitor desi Uniunea Europeana recomanda 3 arbori pe cap de locuitor. Acum, 1680 de locuitori ai Bucurestiului nu mai au deloc sursa de oxigen. Iar asta se va traduce in tot mai multe boli respiratorii atat pentru noi cat si pentru co...
Reclamă petiție
Promovați aici
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Reclamă petiție
Promovați aici
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
SEMNEAZĂ pentru REPARAREA URGENTĂ a CĂII FERATE BÂRLAD-CHIRAFTEI! Inundațiile din 14 septembrie 2024 au afectat locuitorii județului Galați prin pierderea unui obiectiv de importanță majoră pentru comunitate: distrugerea căii ferate pe ruta Bârlad - Chiraftei, care reprezenta un mijloc esențial de transport în comun. Această situație a condus la dificultăți suplimentare în asigurarea mobilității locuitorilor și a activităților economice din zonă. Localitățile care sunt deservite de acest mijloc...
Reclamă petiție
Promovați aici
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
NU Suprataxei speciale dezvoltare urbană ! este o supra impozitare/taxare pentru orice mașină înmatriculată la adresa în sectorul 4!!...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Promovați petiția "Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures!" pe această listăGRATIERE 2025
Credeti ca Romania are nevoie de o noua lege de gratiere dupa 23 de ani de pauza legislativa, pentru a oferi o a doua sansa celor care au comis infractiuni minore, avand in vedere supraaglomerarea si conditiile grele din Penitenciarele din Romania? Semnati petitia pentru o justitie mai echitabila si umana! Fiecare om merita a doua sansa!...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1147 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15448 Creat: 2025-02-03
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
770 Creat: 2025-04-08
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
545 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
452 Creat: 2025-04-09
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
577 Creat: 2025-03-28
#FacemFilmAcasă
1206 Creat: 2025-02-25
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
250 Creat: 2025-04-15
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6842 Creat: 2025-02-13
STOP FURTULUI DE IDENTITATE / FĂRĂ CORUPȚIE SPIRITUALĂ
162 Creat: 2025-04-10
Energie electrica fara intreruperi - Loc. Tuzla
102 Creat: 2025-04-09
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
236 Creat: 2025-04-07
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18570 Creat: 2023-10-23
Intoarcerea Dnei Iulia
197 Creat: 2025-04-08
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
138 Creat: 2025-04-06
Înființare ”Creșa de vară” Tunari/Dimieni
63 Creat: 2025-04-09
Inregistrari cursuri CECCAR
134 Creat: 2025-04-03
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
965 Creat: 2020-11-28
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție împotriva abuzurilor comise de agenții imobiliari
77 Creat: 2025-03-30
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie