Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei


Musafir

/ #1127

2018-07-07 18:17

UNIVERSITARII ȘI JOCUL MONOPOLY CU PSIHOLOGIA!

Mai știți jocul acela cu zaruri, în care jucătorii își măresc averile prin achizitionare de bunuri și servicii, dar mai ales prin încasarea de taxe/chirii de la adversari, cu scopul de a-i impinge în faliment?
Acesta-i jocul Consorțiului universitar al testelor și formărilor universitare din psihologie! Da, într-adevăr, nu sunt doar ei, însă ei sunt cei mai duri comercianți ai destinelor noastre profesionale.
După apariția Colegiului, cadrele didactice care au monopolizat psihologia s-au simțit atrase de crearea unui monopol în domeniu, adică de dominația în orice domeniu aplicativ al psihologiei (cursuri, teste, servicii, etc.).
Astfel au ajuns și la Colegiu, unde tocmai se imagina și se consolida un sistem care începea să-i elimine, riscând ca deciziile, dar mai ales interesele lor, sa fie ignorate. Cum să-i determini pe psihologi să accepte dominația aceluiași grup de persoane, denumit "Consorțiul", în realitate o mafie, asupra întregii piețe a serviciilor psihologice?
La facultate erau ei, la master și doctorat tot ei, la formări și conferințe profesioniștii nu mai ai loc de ei, în servicii... până-n gât, la minister sunt toți băgați în toate comisiile, absolvenții îi le produc pe banda rulantă tot ei, testele le vând tot ei, însă la Colegiu? În mod legal, mai greu...
Cei care dețin monopolul psihologiei au înțeles în sfârșit în anul 2013, că la Colegiu nu sunt niște copii pe care îi poți manipula ca la facultate, aici nu e o joacă de-a "Monopoly"! De aceea, au început să lovească în solidaritatea de breaslă și să divizeze psihologii, îndeosebi pe cei tineri.
Înlăturarea acestor comercianți de diplome și teste, hulpavi jucători de Monopoly, este o necesitate urgentă, posibilă doar prin încrederea și solidaritatea psihologilor practicieni! În conducerea profesiei de psiholog nu trebuie să mai existe asemenea comercianți, aceștia sunt un atentat asupra psihologiei și siguranței publice, sunt în stare să cumpere tot, inclusiv viitorul psihologilor...

DESCHIDE-ȚI MINTEA!