- Acesta lucrează, încă de la început, ca şi când ar fi pe mână cu cei care vor să distrugă Oltchimul: Guvernul României şi PCC!
Administratorul special al SC Oltchim SA, Bogdan Stănescu, a decis să rupă tăcerea în legătură cu acţiunile liderului de sindicat Corneliu Cernev, acţiuni care, în opinia administratorului special, pun în pericol combinatul vâlcean. Totul a pornit, se pare, de la faptul că Bogdan Stănescu l-a găsi pe liderul Sindicatului Victoria dormind în post, adică în timpul serviciului, Corneliu Cernev fiind dispecer. Aşa că, administratorul special a trimis o scrisoare pe adresele de mail ale tuturor angajaţilor din combinat. Dacă citiţi cu atenţie scrisoarea, pe care o vom publica integral mai jos, veţi vedea că administratorul special foloseşte un acronim pentru ca destinatarii să-şi dea seama despre ce lider de sindicat vorbeşte, pentru că nu-i dă numele.
Scrisoarea administratorului special
Cinstiţi şi Stimaţi colegi, doresc să vă mulţumesc pentru tot efortul depus în ultimul an de a da o şansă în plus acestui Combinat.
Este ştiut că fiecare dintre noi, prin faptul că a venit la serviciu şi a depus toată atenţia şi profesionalismul în dorinţa de a face mai mult din, uneori, puţinul pe care îl avea, merită toată aprecierea mea, a colegilor şi a tuturor celor care depind de Oltchim.
Respingând nedreptatea, am simţit nevoia să transmit acest mesaj, atât prin viu grai, mergând în secţii să discut cu fiecare dintre dumneavoastră, cât şi prin această scrisoare adresată tuturor salariaţilor Combinatului, deoarece în ultima perioadă se pare că au apărut voci care sabotează din interior tot ceea ce fiecare din noi face pentru a salva Oltchim-ul. Sunt zvonuri promovate cu rea credinţă, care spun că: „vor fi disponibilizaţi 1.000 de angajaţi, iar din iunie nu se vor mai acorda salariile”, zvonuri pe care, la acest moment, le RESPING eu şi restul echipei de conducere din cadrul Combinatului.
Nepăsarea unora pentru soarta Combinatului şi a salariaţilor acestuia, prin denigrarea prin orice mijloace a eforturilor depuse de fiecare în parte, ar trebui să ne conducă la unitate şi la o mai mare responsabilitate şi ambiţionare pentru împlinirea unicului nostru scop, SALVAREA OLTCHIM.
Existenţa acestor zvonuri fac doar rău şi au ca scop subminarea economiei Combinatului şi boicotarea eforturilor noastre de a finaliza negocierile privind finanţarea Oltchim şi chiar de a înlătura potenţialii investitori.
Vreau să vă comunic că acum, când toţi, atât potenţiali investitori, partenerii noştri de discuţii pentru finanţarea Oltchim, cât şi clienţi ai Oltchim, sunt cu ochii aţintiţi spre noi, acum când şansele de redresare a Oltchim sunt din ce în ce mai reale, nu ne putem permite să promovăm zvonuri şi afirmaţii, aruncate fără o raţiune logică de un lider de sindicat (al cărui nume nu îl pot pronunţa, dar cu siguranţă, bazându-mă pe capacitatea fiecăruia dintre dumneavoastră de înţelegere, consider că veţi şti cine este promotorul acestor zvonuri), care datorită interviurilor defăimătoare la adresa Oltchim, în mass-media locală, conducerea Combinatului a trebuit să clarifice şi să răspundă solicitărilor partenerilor noştri externi ce doreau să anuleze comenzile şi contractele încheiate cu noi. Producţia lor depinde de producţia noastră şi nu pot avea încredere într-un furnizor care astăzi este, iar mâine s-ar putea să dispară (aşa cum, în mod iraţional şi periculos, încearcă unii să acrediteze această idee).
Pentru a clarifica şi infirma toate aceste zvonuri, doresc să menţionez că într-o discuţie cu respectivul lider de sindicat, alături de un reprezentant al Administratorilor Judiciari, purtată în luna aprilie pe marginea unor nemulţumiri generate de noua organigramă a Oltchim şi de reducerea numărului de funcţii în cadrul societăţii, acesta (liderul de sindicat) a venit cu o propunere să calculăm ce economii s-ar face dacă 1000 de oameni pleacă acasă şi cu recomandarea să o aplicăm începând cu persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Eu, personal, consider că această recomandare este împotriva a tot ceea ce facem noi la acest moment, a tuturor eforturilor depuse de echipa managerială a societăţii. Doresc încă o dată să vă asigur de buna mea credinţă şi intenţie şi că la acest moment politica de personal rămâne aceeaşi. Fiecare dintre dumneavoastră are locul de muncă asigurat. Am schimbat organigrama, am redus numărul de funcţii din cadrul SC Oltchim SA, vom înregistra o economie ca efect al aprobării noii organigrame, dar nu am tolerat, acceptat şi aplicat propunerea făcută, respectiv aceea de a ne gândi la disponibilizarea a 1.000 de salariaţi din Combinat. Voi lupta împreună cu întreaga conducere pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să vă păstraţi locul de muncă şi pentru redresarea Combinatului prin finanţare şi apoi vânzarea acestuia către un investitor serios.
Cu deosebită consideraţie,
Bogdan Stănescu - Administrator