Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Jumătate din angajații Oltchim rămân pe drumuri |
/ #49707 Jumătate din angajații Oltchim rămân pe drumuri2017-03-06 13:35
Adunarea Creditorilor Oltchim decide, astăzi, modificarea planului de reorganizare a societății. Documentul prevede că noul cumpărător nu preia angajații actuali ai Oltchim, oamenii fiind nevoiți să-şi dea demisia şi să se roage ca să se afle printre cei 50% care ar urma să fie reîncadrați. News.ro, prezenta încă din ianuarie, un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, pentru companiile interesate să preia activele combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea, document în care se precizează că nu există nicio condiţie pentru păstrarea angajaţilor actuali, însă există un bonus de evaluare în cazul în care sunt preluaţi o parte dintre salariaţi, deoarece o astfel de măsură ar reduce plăţile compensatorii pe care le-ar avea de plătit societatea Oltchim. „Vă rugăm să indicaţi numărul de angajaţi (care lucrează la activele ce sunt scoase la vânzare n.r.) pe care doriţi să îi reangajaţi. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţie a tranzacţiei”, se arată în documentul intrat în posesia News.ro. Consultantul AT Kearney a precizat potenţialilor cumpărători ai activelor Oltchim că, potrivit contractului colectiv de muncă de la nivelul Oltchim, compania trebuie să achite plăţi compensatorii oricărui angajat disponibilizat. Conform legislaţiei privind insolvenţa din România, aceste plăţi compensatorii au prioritate asupra oricăror creanţe ale creditorilor privaţi sau publici. „Astfel, din perspectiva creditorilor, plăţile compensatorii au acelaşi efect ca şi în cazul în care preţul de vânzare ar fi mai scăzut. Există, prin urmare, intenţia de a negocia cu angajaţii pe care doriţi să îi reangajaţi acorduri de despărţire fără plăţi compensatorii. Pentru a fi în măsură să facă acest lucru, Oltchim are nevoie de informaţii despre numărul de salariaţi pe care doriţi să îi angajaţi în acord cu planul dumneavoastră de afaceri şi cu – în oferta finală – angajamentul legal”, se arată în documentul realizat de consultant. Totuşi, companiile interesate de preluarea activelor Oltchim care se angajează să reangajeze o parte din salariaţii actuali vor primi un bonus la oferta de preluare, costul de disponibilizare pentru fiecare angajat fiind estimat la 5.000 euro. „Bonusul de evaluare va fi aplicat doar pentru cel mult 50% din numărul total actual de angajaţi ai Oltchim”, arată documentul. Viațavâlcii notează că forma modificată a Planului de Reorganizare cuprinde: A) Înlocuirea metodei de vânzare a Oltchim S.P.V. cu metoda de vânzare a 9 pachete de active, fără să se pună condiţia ca potenţialii cumpărători să constituie o Societate pe Acţiuni. B) Cei 2.000 de salariaţi nu sunt transferaţi noului cumpărător odată cu activele şi fără respectarea CCM, cerându-le salariaţilor să-şi dea demisia de la S.C. Oltchim S.A., pentru a fi încadraţi,în procent de 50% din totalul personalului, la societăţile care cumpără activele, în condiţii contractuale necunoscute”. Oltchim este singurul producător din România de clor şi polieter polioli şi exportă 74% din producţie. http://www.jurnalulolteniei.ro/2017/
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Plângere contra CCR
43013 Creat: 2024-12-06
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
1559 Creat: 2024-12-18
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28498 Creat: 2024-11-28
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
297 Creat: 2025-01-08
Alegeri libere
23946 Creat: 2024-12-06
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6544 Creat: 2024-12-06
PETITIE PENTRU ANGAJAREA RASPUNDERII MAGISTRATILOR
210 Creat: 2025-01-08
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
34682 Creat: 2024-12-07
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21720 Creat: 2020-03-02
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4321 Creat: 2024-12-06
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
97 Creat: 2025-01-08
Calin Georgescu Presedinte
1211 Creat: 2024-12-06
Împotriva petardelor în Brașov!
1144 Creat: 2025-01-03
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12802 Creat: 2024-12-06
PROCLAMAȚIE PENTRU RENAȘTEREA ROMÂNIEI
186 Creat: 2025-01-08
Solicitare de modificare a calendarului de Bacalaureat 2024-2025-probele scrise
254 Creat: 2024-12-09
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1868 Creat: 2025-01-01
Il sustin pe Calin Georgescu la presedintie 2024
2582 Creat: 2024-12-03
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27177 Creat: 2024-11-27
Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!
8027 Creat: 2021-10-31