Chimistii Uniti pe facebook
|
/ #48620 Chimistii Uniti pe facebook 2016-09-19 10:47
Anunț important referitor la cupoanele înmânate salariaților Oltchim! Piperea este mai hotărât că niciodată! Având în vedere neînțelegerile din ultima perioadă dintre Gh. Piperea și Mugur Isărescu pe diferite teme, Piperea a pus piciorul în prag și s-a hotărât să înființeze propria-i Bancă Națională denumită în continuare Banca Națională Rominsolv SPRL. Odată cu înființarea acestei bănci, era imperios necesar să fie emise și bancnote. Astfel, a imprimat un număr de bancnote de 1 leu și de 5 lei, care vor fi puse în circulație în data de 18/09/2016, la ștrandul Ostroveni. Momentan bancnotele emise sunt în posesia salariaților Oltchim. Odată cu emiterea lor, a avut loc o nouă denominare, astfel, cu numai un leu ( mai nou decât cel nou al lui Isărescu), salariații Oltchim pot achiziționa o lopată de muștar și o roabă de mici. Deci valoarea acestor bancnote este incontestabil mai mare decât mizilicul lui Isărescu. Până în prezent s-au inscripționat pe bancnote, valoarea, data punerii în circulație și sigla unui obiectiv istoric comemorativ bine păzit și conservat, anume Oltchim. Încă nu s-a stabilit care vor fi capetele personalităților marcante ale Oltchim, ce vor fi imprimate pe bancnote. Pentru a alege aceste personalități, pe pagina noastră de facebook este un tablou cu 6 propuneri, din care să aleagă salariații Oltchim 2 bucăți. Ulterior imprimarii,aceste figuri vor fi mărci comerciale. De asemenea cu aceste bancnote vor putea fi cumpărate cele 9 pachete de active din Oltchim. Nu risipiți banii pe mici si muștar întrucât ulterior cu numai 1 leu puteți cumpăra OXO și cu 5 lei Propenoxidul. Cum moneda lui Isărescu are acoperire în aur, și a lui Piperea are acoperire în fier vechi. Vă vom ține la curent cu noi amănunte! Acesta este un pamflet, vă rugăm să îl tratați ca atare!
Pomana cu lautari la Strandul Ostroveni! In acest moment pomana de lux organizata de groparii Oltchim este in derulare. Am aflat de la cativa salariati prezenti ca au cumparat cu doar 2,5 lei micul si cu 5 lei berea, deci preturi ceva mai mari decat pe litoralul romanesc in plin sezon estival, unde gaseai cu 2 lei micul si cu 4 lei berea. Una peste alta o pomana de lux in cadrul careia puteai admira cativa directori ametiti de parfumul gratarelor, care abia se mai tineau pe picioare, Administratorii Judiciari si Administratorul Special carora li s-a cantat melodia " Andrii Popa", sindicalisti mandrii ca au stat la aceeasi masa cu mentorii lor din conducere, ( o sindicalista binecunoscuta de salariatii Oltchim, chiar a tinut sa evidentieze acest lucru, spunandu-i uni coleg : " Cosmine, noi avem nucleul nostru acolo pe platou cu conducerea!"). Tot din randul participantilor am aflat ca niciun produs comercializat nu a fost fiscalizat, deci nu s-au emis bonuri fiscale pentru cumparaturile facute, deci salariatii nu pot sa-si incerce norocul la Loteria Bonurilor Fiscale, probabil cei de la ANAF vor face cateva verificari. Daca cei de la Curtea de Conturi sau cei de la ANAF se vor deranja sa faca ceva controale, i-am ruga sa nu uite sa verifice si daca acele tichete inmanate salariatilor pentru participarea la pomana,au fost emise cu respectarea L 193/2006 – privind tichetele cadou, actualizata cu modificari HG 1317/2006 – privind aprobarea normelor metodologice a Legii 193/2006, actualizata cu modificari Legea 571/2003 – privind codul fiscal, actualizata cu modificari ulteriare,L 227/2015 actualizată pentru analiza implicatiilor fiscale, pentru că ulterior aceste tichete vor fi probabil preschimbate in bani! Nu vrem sa credem ca aceasta a fost o pomana a evazionistilor!
Presa locala si cea centrala, a tratat cu "Hai Sictir!", sarbatoarea de lansare a monedei Leul Oltchim a lui Piperea Voda. Nu se poate asa ceva, stimati jurnalisti! Este imposibil de iertat ignoranta dumneavoastra fata de un astfel de eveniment memorabil! Nu va ganditi si dumneavoastra cata pregatire s-a facut pentru acest eveniment? Nu ati luat in calcul faptul ca maine poimaine Leul Oltchim poate deveni moneda nationala? Nu v-a parut rau de Administratorii Judiciari, Administratorul Special , Conducerea Executiva si Sindicalistii pupincuristi, care v-au asteptat cu cravatele stranse de grumazuri, sa dea si ei cateva interviuri? Nu stiti decat sa criticati, iar lucruri cu o astfel de insemnatate remarcabila, le ignorati total! Chiar daca la aceasta lansare de "banc" (note), nu au existat tiribombe, va ameteau "voevozii" Oltchimului cu niste cifre de nici nu va incapeau pe o pagina de publicatie. Doamne!! si cate repetitii or fi facut bietii de ei pentru interviuri! Pacat, mare pacat! V-ar fi tratat regeste cu cativa mici si bere, numai sa-i fi bagat si pe ei in seama! V-ati speriat de preturi? Nu ati vrut sa vedeti si dumneavoastra hora bucuriei incinsa pe marginea bazinelor cu apa rece, pregatite parca pentru rebotezarea Oltchimului dupa divizare! Dumneavoastra nu stiti decat sa criticati, sa criticati si, iar sa criticati! Nu vreti sa luati contact cu "Realizarile Marete" ale acestor voievozi din ultimii 3 ani si 7 luni! Acum faptul e consumat si cu siguranta "Gicu", mahnit, se va imbraca in costum si cravata, va merge la antena 3 si tot va informa poporul despre marele eveniment! Acesta este un pamflet, va rugam sa-l tratati ca atare! Ne bazam pe faptul ca jurnalistii au un dezvoltat simt al umorului.
|