Cerem protejarea Dr. Camelia Roiu
Musafir |
/ #2312016-07-28 13:34Pentru ca trebuie sa sustinem cadrele medicale care ne arata ce se intampla in sistemul de sanatate a.i cei competenti sa ia masurile necesare pentru protejarea oamenilor bolnavi.Toti putem trece prin astfel de situatii, si partea tragica este ca atunci cand se intampla esti luat prin surprindere.Este tragic sa fii bolnav, sa mergi la spital pentru a primi ingrijire in speranta insanatosirii si de fapt acolo sa fie locul in care viata ta sa ia sfarsit intr-un mod umilitor.Am trecut prin experienta spitalului atat eu, cat si persoane dragi din familie si este umilitor sa simti ca nu ai alta varianta, ca sunt conditii nu tocmai prielnice pentru insanatosire si pentru refacere mai ales dupa o operatie si ca dupa toate astea pot sa apara complicatii (cum sunt bacteriile) care sa te ostoiasca de tot de puteri. Sistemul medical, la fel ca si educatia, mi se par cele mai importante domenii pentru o societate sanatoasa atat din punct de vedere fizic, cat si psihic.Trebuie indicate problemele si trebuie gasite solutii, nu trebuie ascunse sub pres pentru ca se vor face din ce in ce mai mari (daca nu sunt deja) si oameni vor muri si vor continua sa moara, desi poate ar fi avut o sansa. Medicul Camelia Roiu a avut curajul sa faca aceste dezvaluiri, altii trebuie sa aiba curajul sa impuna masuri care sa opreasca acest "cancer", iar spitalele si sistemul medical sa se schimbe si sa dea o sansa la viata celor care au ajuns in momente critice din viata lor.Nu este corect ca un om sa fie judecat pentru ca a indraznit sa arate lucruri pe care sincer, nici nu mi le puteam imagina, iar cei care hartuiesc acest medic ar trebui sa raspunda pentru asta si pentru situatia in care s-a ajuns in spitale: larvele sa umble pe bolnavi in ATI.Sper ca petitia semnata chiar sa ajute si sper ca lucrurile sa inceapa sa se miste, poate mai lent, dar sigur. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "Cerem protejarea Dr. Camelia Roiu" la această listăSUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2271 Creat: 2024-11-18
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7778 Creat: 2024-10-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17377 Creat: 2023-10-23
ADOPTA UN POM
383 Creat: 2024-07-28
Opriți concedierea asistenților maternali!
314 Creat: 2024-11-13
PETIȚIE PENTRU REPARAREA TELESCUNULUI VECHI DIN MASIVUL PARÂNG
462 Creat: 2024-09-05
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
164 Creat: 2024-11-15
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
162 Creat: 2024-11-21
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2653 Creat: 2024-01-29
Fara camioane in Iasi, intre orele 6:30-8:30 si 16:00-18:00
125 Creat: 2024-11-19
no to the death penalty
372 Creat: 2024-11-08
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
93 Creat: 2024-11-19
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
625 Creat: 2024-08-22
VOCEA PARINTILOR din ROMANIA
86 Creat: 2024-11-15
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
330 Creat: 2024-11-07
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
463 Creat: 2024-11-09
Solicitare pentru revizuirea interdicției de părăsire a incintei școlii
176 Creat: 2024-11-15
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
46 Creat: 2024-11-22
PETİȚİE PENTRU ELIMINAREA PRACTICII DE DIVULGARE A NOTELOR DE BACALAUREAT PE FERESTRELE CENTRELOR DE BAC!
286 Creat: 2024-11-11
Petiție pentru Dezvăluirea Salariilor și Remunerațiilor Plătite din Taxele și Cotizațiile Membrilor OBBCSSR
105 Creat: 2024-11-14
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie