Petitie pentru Anularea Pensiilor Speciale pentru parlamentari


Musafir

/ #5505

2016-06-29 21:02

Dacă toţi politicienii au declarat permanent că în Romania este democraţie şi este un Stat de drept, atunci de ce nu se aplică legea pensiilor toturor, indiferent de funcţia deţinută, adică stabilirea cuantumului pensiei în funcţie de contribuţiile la fondul de pensii?
De e aceştia elaborează şi aprobă tot felul de acte normative care stabilesc pensii speciale pentru multe categorii de activităţi, mult majorate, faţă de normal - unele chiar mai mari decât retribuţiile din timpul activităţii şi apoi se plâng că nu mai sunt bani de pensii ?
Nu este de ajuns că în aceste cazuri pensiile, datorită unor retribuţii uriaşe (în raport cu venitul mediu) nu ştiu cum acordate, vor fi imense în raport cu pensia medie (dacă au cotizat corect) ?
Nici o "justificare" nu este de acceptat, în acest context, pentru acordarea vreunei pensii speciale.
Sunt pe deplin de acord ca TOATE pensiile speciale să fie anulate iar celor în cauză să le fie recalculate pensiile în raport cu activitatea depusă şi contribuţiile depuse de Anastase.