Nu distrugeți cultura la Radio România!

În copilărie am fost impresionat de calitatea muzicii populare difuzată la Radio România, ascultată cu pioşenie de străbunica mea. În preadolescenţă dansam în ritmul melodiilor superbei muzici aşa zis uşoare româneşti plecând la Şcoala de muzică într-o stare de bine şi de multă încredere. În timpul liceului ,, George Enescu", am fost îndrumaţi către urmărirea emisiunilor muzicale şi a concertelor transmise din sala Radiodifuziunii. A însemnat deschiderea către viaţa socială a artiştilor muzicieni.Tot în sala Radio am concertat cu corul Gaudeamus al Universităţii de muzică. Gradul de fineţe al muzicii interpretate şi al comentariilor l-am observat mai uşor prin emisiunile de radio care şi-au deschis preocupările spre realitatea şcolii româneşti. Televiziunea a avut şi are avantajele ei dar radioul pare întotdeauna mai rapid şi esenţial în comunicare, devenind nu o dată, prin profesionalism, parcă, vocea propriei tale conştiinţe.... Am renunţat la profesorat pentru a-mi desfăşura ideile la marea catedră a Radioului public. Am avut libertatea de a spune ce gândesc şi ce iubesc, ce convingeri am şi nu mi-am exprimat prea des părerile subiective ci am lăsat pe interlocutori să explice, să aducă argumentele experienţei lor. Am ales să promovez la Radio folclorul rapsozilor, mulţi necunoscuţi marelui public, am selectat ce este mai frumos în muzica cântăreţilor populari, am lucrat şi lucrez cu pasiune pentru cunoaşterea culturii populare care a hrănit marea noastră cultură naţională. Atât folclorul cât şi muzica corală românească şi muzica corală europeană, au devenit un domeniu de nişă în mass-media când de fapt ar fi trebuit să înflorească şi să constituie noul clasicism şi hrana culturii generale a tinerilor, aşa cum alţii consideră aceste genuri muzicale şi le respectă şi le practică din ţările anglo-saxone până în îndepărtata Asie. Rapsozii, meşterii populari, efortul pentru cunoaşterea datinilor din ţară şi a tradiţiilor românilor din jurul României, crearea sentimentului că aparţinem unei străvechi civilizaţii demne de respect le promovăm şi clădim la Radio România în întrecere cu secundele, cu minutele, fără să contabilizăm timpul cum ar face un funcţionar. Sunt convins că nu cultura este răspunzătoare de mersul greşit al unor lucruri, ci lipsa ei, lipsa de unitate şi de voinţă şi aspecte economico-sociale negative care din conjuncturale au ajuns să fie structurale. Corect este să mizăm pe specializarea comunicării radio versus audio-video, şi nu pe comasarea lor. Cum se doreşte descentralizarea administraţiei publice care este o necesitate a dezvoltării libere, particulare, dar se doreşte centralizarea instituţiilor puterii comunicaţionale reprezentate de Radio şi Televiziunea Română, fructe ale libertăţii cuvântului obţinută după 1989 ?