România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu


Musafir

/ #9099

2016-01-12 13:13

Ceea ce se întâmplă cu această familie, este de domeniul nebuniei. Nici un om normal la cap, nu acceptă acest abuz, această barbarie. Mă întreb, dacă nu cumva, este obligatoriu, ca la nivel internațional, să se formeze o comisie, care să analizeze starea psihică a tuturor celor responsabili de această decizie inumană, pot spune fără rezerve, bestială ? Acești monștri cu chipuri umane, se pot gândi măcar o clipă, la șocul, la drama prin care trec acești copii chiar în aceste clipe ? Mă întreb în același timp,dacă putem vorbi de oameni, când vorbim de cei ce au decis soarta unei familii ? Sunt un om al acestei planete și vreau să mi se audă revolta, indignarea și neacceptarea unei astfel de realități ! Suntem oameni și nu fiare ! Să se facă dreptate, cât mai curând posibil pentru familia Botnariu !!!! Dumnezeu, să-i ajute !