Cerem arestarea celor 7 baieti violatori din Vaslui!!


Musafir

/ #11123

2015-07-20 19:57

Ca fost magistrat ( judecător și procuror ), din considerente sociale, al statutului civil al femeii în general și mai ales al minorelor, al impactului social și al eului față de traumele provocate de această infracțiune, ce are un efect emoțional , mai ales asupra minorelor, care de multe ori, s-a ajuns la sechele iremediabile, iar de multe ori chiar la suicid. Totodată am considerat că pt. acest gen de infracțiuni, extrem de periculoase pt. societate, atât în forme simple și mai ales în forme agravante, cum este cazul în speță, legea să fie aplicată în toată duritatea și exigența ei, fără reținerea vreunei circumstanțe atenuante, cum ar fi: - recunoașterea și regretul comiterii faptei. Pedeapsa ce se impune este închisoarea cu maximul special și cu aplicarea sporului aplicat, tot, în cuantum maxim. Latura civilă a cauzei trebuie concretizată printr-o despăgubire pecuniară substanțială , la care trebuie obligați, în solidar, toți infractorii, iar minori împreună cu părinții, sau tutorii lor, ca părții- responsabile civilmente-.Conchid că prin aplicarea riguroasă a legii și - NU - prin manifestarea unei clemențe nejustificate - pedepsi minime sau cu suspendări, se realizează nuanța prevenției generale cât și latura educativă a infractorilor din speță, cât și a impactului social,