Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea |
/ #41617 Guvernul recunoaşte că s-a vândut fier vechi din Oltchim2015-07-15 06:58Guvernul recunoaşte că s-a vândut fier vechi din OltchimÎn urmă cu mai bine de o lună de zile, VOCEA VÂLCII a prezentat în exclusivitate două contracte, din care rezultă, fără echivoc, că fostele conduceri ale combinatului din timpul mandatelor miniştrilor liberali Vosganian şi Gerea au vândut fier vechi din Oltchim. Primul parlamentar care a reacţionat la cele scrise de noi a fost Costi Rădulescu, cel care l-a informat pe premierul Ponta, prin intermediul unei adrese, despre ceea ce se întâmplă acum în Oltchim. Deputatul PSD Costi Rădulescu, ales în colegiul nr. 2 Rm. Vâlcea, în care se află şi combinatul chimic Oltchim, dovedeşte că îi pasă de soarta combinatului, sesizându-l pe premierul Ponta despre afacerile cu fier vechi care se derulează chiar sub nasul administratorilor judiciari de la Oltchim. Primul document în posesia căruia am intrat este un contract de vânzare-cumpărare din data de 14.05.2013, când director era Mihai Tălpăşanu, care avea drept obiect vânzarea, respectiv cumpărarea deşeurilor metalice şi nemetalice, adică deşeuri inox austenitic pregătit şi deşeuri inox austenitic nepregătit. Firma care urma să cumpere deşeurile este din Râmnicu Vâlcea şi se numeşte SC SILNEF MG şi este administrată de Ion Mihalcea. Contractul s-a derulat în perioada 01.05.2013 – 31.12.2013. Preţul pentru care s-a perfectat afacerea a fost de 1.680 USD/tonă deşeu pregătit, respectiv 1.500 USD deşeu nepregătit. Surse din combinat susţin că afacerea cu fier vechi a ajuns şi la urechile administratorului judiciar Gheorghe Piperea, care a turbat când a auzit. Avocatul s-a dus şi i-a cerut sprijinul ministrului Economiei de atunci, Varujan Vosganian, care a demarat o anchetă. Din păcate, aceasta nu a mai fost finalizată niciodată pentru că Vosganian a fost schimbat, iar la cârma ministerului a ajuns un alt liberal, Andrei Gerea. Al doilea contract de vânzare a fierului vechi apare în „epoca" Gerea, când combinatul a fost condus de un apropiat al acestuia şi anume directorul Marius Pîrvu. Perioada se suprapune primului contract deoarece este cuprinsă între 16.10.2013 şi 31.12.2013. Ceea ce este ciudat şi creează semne de întrebare este preţul, de data aceasta mult mai mic. În acest al doilea contract, unde beneficiar este o firmă din judeţul Argeş, SC LIFE TIME CHIMICAL SRL, preţul negociat este de 1.020 USD/tonă în cazul deşeurilor din inox austenitic pregătit şi de 975 USD/tonă, în cazul din inox austenitic nepregătit. Cu toate acestea, guvernul susţine că din combinat s-au vândut doar deșeurile metalice de la Arpechim, cu respectarea legii, lucrurile aflându-se sub control. Iată răspunsul pe care deputatul Costi Rădulescu l-a primit de la Ministerul Economiei. Valorificarea deşeurilor s-a făcut respectând prevederile legale în vigoare (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale), prevederilor Actului constitutiv al societăţii şi cu aprobarea factorilor de decizie ai societăţii. Banii obţinuţi din valorificarea cantităţilor de deşeuri rezultate au fost folosiţi atât pentru finanţarea funcţionării proceselor de producţie cât şi pentru plata salariilor. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
O a doua sansa: Gratiere 2025
2878 Creat: 2025-02-03
Și eu susțin GEOGRAFIA!
14791 Creat: 2023-05-13
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
4739 Creat: 2025-02-06
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
937 Creat: 2025-02-04
Fii ANTREPRENOR!
266 Creat: 2025-02-07
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
346 Creat: 2025-02-08
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
7146 Creat: 2025-02-05
Stop Eutanasiere câini capturati Techirghiol
186 Creat: 2025-01-29
Deversare ape uzate Caro, Gilau Vest
72 Creat: 2025-02-10
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
562 Creat: 2025-02-05
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
740 Creat: 2024-11-27
STOP desființării liceelor economice
5166 Creat: 2022-11-02
Cerem angajarea doar a asistenților sociali licentiați în toate serviciile sociale
483 Creat: 2025-02-08
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
492 Creat: 2025-02-06
Alegeri libere
24534 Creat: 2024-12-06
Reintroducerea trenurilor pentru navetiști
22 Creat: 2025-02-10
Salvati satul Voia! Spuneti NU releului GSM in mijlocul satului!
186 Creat: 2025-02-08
Probleme retea de curent in Comuna Balotesti, jud. Ilfov
94 Creat: 2025-01-19
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
250 Creat: 2025-02-02
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
5139 Creat: 2023-12-09