Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Contrabilanțul economic al Guvernării Ponta |
/ #36909 Contrabilanțul economic al Guvernării Ponta2015-04-30 08:39Deputatul PNL Andreea Paul face, la trei ani de guvernare Ponta, un contrabilanţ economic al acestuia. Printre eşecuri sunt amintite introducerea a zeci de taxe noi şi impozite majorate, scăderea puterii de cumpărare şi descurajarea micilor întreprinzători, prin impozite și impuneri fiscale suplimentare.
„Dincolo de aniversări inutile, cosmetizări politice și declarații triumfaliste, eșecurile guvernării Ponta se pot contabiliza destul de ușor și riguros”, spune deputatul PNL Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PNL, într-un comuncat remis redacţiei. Un prim eşec amintit de aceasta este introducerea a 40 de noi taxe noi și impozite majorate. Apoi, creșterea economică slabă, care se situează sub promisiunile inițiale de 4%. Andreea Paul spune că, în 2013, creşterea economică a fost de 3,4 %, iar în 2014, de 2,9%. Un al treilea eşec amintit îl reprezintă puterea de cumpărare a familiilor, care mai spune deputatul PNL, a scăzut cu peste 8% în ultimii trei ani de guvernare Ponta. „Creșterea prețurilor de 8,38% (rata cumulată a inflației în anii 2012 – 2014) a restrâns, în termeni reali, mult capacitatea de cumpărare a venitului mediu pe gospodarie, care era de 2.477 de lei, în anul 2014, aproape neschimbat față de cei 2.475 lei, în anul 2012. Sunt ultimele cifre oficiale ale INS”, declară Andreea Paul. Pe lista insucceselor este amintit şi faptul că unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul mediu pe gospodărie insuficient, conform datelor Proiectului strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei (2014 – 2020). Lipsa de investiții publice – un alt insucces – se reflectă și în lipsa de perspective de dezvoltare și strategii economice pe termen lung. Andreea Paul mai aminteşte de blocarea marilor proiecte de infrastructură: „România încă nu dispune de o autostradă funcțională, care să traverseze țara de la Est la Vest”. Creşterea evaziunii fiscale este un alt insucces la Guvernării Ponta. „Evaziunea fiscală a crescut, ajungând la 29% din PIB, iar gradul de colectare rămâne scăzut la aproximativ 30%, conform Consiliului Concurenței. Astfel, doar din TVA-ul necolectat România pierde anual zece miliarde de euro”, avertizează Andreea Paul. De asemenea, restanțele Guvernului Ponta la „Semestrul European” din programul „Europa 2020”, figurează pe „lista neagră”. Deputatul liberal subliniază că acestea conduc la amenzi usturătoare pentru România, „care nu fac decât să confirme eșecul negocierilor cu creditorii internaționali (FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană) și determinând Comisia Europeană să declanșeze procedura de dezechilibru macroeconomic în privința României”. Eșecul privatizărilor marilor companii de stat (Oltchim, Tarom, Poșta Română, Cuprumin) este şi el amintit. Un eşec înregistrat „în ciuda discuțiilor avute cu finanțatorii externi”. Lista insucceselor e încheiată de descurajarea micilor întreprinzători, prin impozite și impuneri fiscale suplimentare, unde Andreea Paul aminteşte de CAS-ul obligatoriu pentru PFA. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12951 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1173 Creat: 2025-04-12
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
373 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
345 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
319 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
15534 Creat: 2025-02-03
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
197 Creat: 2025-04-18
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
606 Creat: 2025-03-28
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
120 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
114 Creat: 2025-04-17
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
477 Creat: 2025-04-09
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
93 Creat: 2025-04-17
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
#FacemFilmAcasă
1270 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6864 Creat: 2025-02-13
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
77 Creat: 2025-04-18
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1014 Creat: 2020-11-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
931 Creat: 2025-03-30
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07