Ora 1 şi 20 noaptea sau dimineaţa, 26 aprilie, 1986. O veste care scutura lumea, cu precădere Europa. Venea dinspre Ucraina, de la Cernobâl. O explozie a unui reactor nuclear a grăbit într-un fel sau altul dezastrul de dincolo de cortina de fier dar şi mai important era cel mai mare dezastru nucelar după Hiroshima şi Nagasaki.

România a primit vestea ca un şoc, Nicoale Ceauşescu a convocat de urgenţă Comitetul de Urgenţă pentru că nu se ştia care sunt măsurile şi ce informaţii trebuie oferite publicului. Norul radiocativ începea să cucerească Europa.

Zeci de mii de oameni au trăit din păcate consecinţele acestei catastrofe nucleare iar lumea s-a schimbat imediat după acest episod dramatic din istoria Europei. Isteria oricum cuprinsese România, o ţară neinformată despre ce înseamnă un astfel de cataclism. Pagubele economice şi în vieţi omeneşti ale URSS au grăbit finalul, cum am spus al acestui colos care părea indestructibil. Gorbaciov a fost depăşit complet de situaţie, economia URSS care era în prăbuşire a primit şi ultima lovitură care nu a mai ţinut-o în picioare decât câţiva ani.

După ancheta de la Cernobâl au fost găsiţi vinovaţii, promovarea unor activişti de partid în funcţii cheie într-unul din domeniile de vârf al ingineriei, unde politicul nu are ce căuta. O concluzie care ar putea foarte bine să devină o teorie generalizată.

Cernobâl poate deveni de fapt un semnal de alarmă şi poate fi învăţătură pentru toţi cei care nu înţeleg încă faptul că politicul nu are ce căuta în afara parlamentului. Politicul suprapus cu conducerea sau decizia în oricare alt domeniu economic, administrativ poate oricând duce la un Cernobîl. Nu unul cu explozie imediată, ci unul cu explozie în timp. Exemple? Educaţia şi sănătatea din România, după 25 de ani de postdecembrism sunt nişte Cernobîluri la aceeaşi scară ca pagube – mii de analfabeţi scoşi pe piaţă, de asistaţi social, de pătură interlopă, de copii decedaţi în spitale, pentru simplul fapt că politrucii au fost puşi să conducă domenii care cereau specialişti, avem exemple acele Consilii de Administraţie numite algoritmic.
Fabricile şi combinatele din România care au generat pierderi la bugetul de stat, şomaj galopant, hale pustii, conglomerate de fiare vechi sunt Cernobîluri efective, pentru că acolo au fost numiţi şefi, directori, administratori, doar pe bază de culoare politică.
Falimentul unei societăţi, falimentul este similar cu o explozie nucleară care lasă mutaţii şi mutanţi ani buni în viaţa unei ţări

La Cernobîlul din Ucraina s-a construit un sarcogfag din beton ca să acopere propgarea efectelor radiocative, la noi ce se poate face pentru ca nocivitatea unor decizii politice luate în 25 de ani în domenii cheie ale funcţionării societăţii să nu se propage? Un acord comun, o maturizare şi o înţelegere de către cei din parlament că ei nu mai au ce căuta în afara cercului politic, altfel România va arăta pe mai departe ca un popor mutilat de radiocativitatea mediocrităţii ajunsă la conducere pe bază de adeziune politică.

Efectele Cernobâlului românesc se resimt foarte bine la Oltchim, la Siderca, la Roşia Montană, la Zlatna, Hundoara, Mechel, Caromet, Reşiţa în zecile de oraşe mici monoindustriale, unde la periferie, o hală hâdă pustie, plină de lilieci şi aurolaci stă acolo în amintirea unui dezastru produs timp de 25 de ani.

Vor mai urma şi altele? Mi-e teamă că da…

Mihai IONESCU