Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #35378 Ce prevede în detaliu planul de reorganizare a OLTCHIM aprobat de creditori2015-03-15 22:51Perioada de executare a planului de reorganizare a SC Oltchim SA este de trei ani de la confirmarea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 95 din Legea nr. 85/2006, cu posibilitatea de prelungire a acestuia. Faţă de prevederile art. 101 din aceiaşi lege, în cazul în care, pe parcursul executării planului de reorganizare, vor interveni elemente noi în legătură cu strategia de reorganizare avută în vedere la această dată, planul va putea fi modificat cu respectarea condiţiilor legale în acest sens. Planul de reorganizare va fi considerat ca fiind finalizat cu succes, înainte sau la expirarea perioadei de 36 luni în cazul în care următorul obiectiv a fost îndeplinit: creditorii SC Oltchim SA au fost plătiţi cu sumele prevăzute în programul de plată al creanţelor. Pe durata implementării planului de reorganizare, conducerea activităţii curente va fi păstrată de către debitor, consorţiul de administratori judiciari având atribuţii de raportare lunară către creditori a gradului de îndeplinire a planului de reorganizare şi, respectiv, de avizare a plăţilor în aceleaşi condiţii ca în perioada de observaţie. Atribuţiile stabilite în mod expres prin plan în sarcina administratorului special al SC Oltchim SA, sunt următoarele: va asigura conducerea executivă a societăţii debitoare; va reprezenta societatea în faţa instanţelor de judecată şi în relaţia cu terţii; va efectua acte de administrare şi de dispoziţie, inclusiv cu privire la orice activ sau părţi sociale deţinute de societatea debitoare, în condiţiile şi limitele prevăzute prin plan; va efectua sau aproba toate plăţile societăţii şi va monitoriza implementarea planului de reorganizare; va putea efectua orice alte operaţiuni sau acte necesare punerii în aplicare a prevederilor planului. Atribuţiile administratorului special al SC Oltchim SA, menţionate mai sus au caracter exemplificativ, acesta urmând a exercita toate atribuţiile care decurg din exercitarea acestei calităţi. Măsurile propuse prin planul de reorganizare sunt în acord cu prevederile legale în materie, dar şi cu interesele prioritare ale creditorilor. Planul de reorganizare are în vedere, în principal, identificarea unui investitor care să preia (total sau parţial) patrimoniul sau afacerea SC Oltchim SA, precum şi conversia parţială a datoriilor societăţii în acţiuni ale acesteia. Ulterior finalizării transferului de active între SC Oltchim SA şi SC Oltchim SPV SRL, va avea loc cesionarea părţilor sociale ce vor fi deţinute de către societatea debitoare în SC Oltchim SPV SRL către terţ, vânzare ce va fi perfectată în termen de 30 de zile calendaristice de la notificarea finalizării transferului activelor. Valorificarea patrimoniului SC Oltchim SA către un terţ (investitor), interesat de continuarea activităţii societăţii, se va putea realiza prin înfiinţarea SC Oltchim SPV SRL – transferul afacerii şi patrimoniului SC Oltchim SA către o persoană juridică română, cu asociat unic SC Oltchim SA, cu personalitate juridică distinctă de SC Oltchim SA şi cu aport integral constituit de către aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar şi cesionarea părţilor sociale ce vor fi deţinute de către societatea debitoare în SC Oltchim SPV SRL către investitor.În acest fel, valorificarea integrală a patrimoniului societăţii debitoare către un investitor, interesat de continuarea activităţii SC Oltchim SA, se va face cu respectarea următoarelor coordonate: se va înfiinţa SC Oltchim SPV SRL, persoană juridică română cu asociat unic (SC Oltchim SA), cu personalitate juridică distinctă de SC Oltchim SA şi cu aport integral constituit de către aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar; se vor transfera către SC Oltchim SPV SRL activele SC Oltchim SA, localizate pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea sau în cadrul Diviziei Petrochimice Bradu, drepturile de proprietate intelectuală, brandul, clientela, contractele cu furnizorii şi clienţii, precum şi toţi salariaţii SC Oltchim SA existenţi la momentul transferului aferentei fiecarei platforme industriale – Râmnicu Vâlcea sau Divizia Petrochimică Bradu, toate autorizaţiile şi avizele necesare funcţionării şi desfăşurării activităţii.Ca să nu fie nici un dubiu, se are în vedere valorificarea prin intermediul SPV-ului, împreună sau separat, a celor două platforme industriale – Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu. Aceasta se va decide în funcţie de interesul manifestat de potenţialii investitori. Caietul de prezentare în vederea vânzării se va modifica corespunzător, pornind de la întregul activ care este cuprins acum în acesta. Nu se vor transfera datoriile SC Oltchim SA născute anterior datei transferului. SC Oltchim SPV SRL va prelua întreprinderea funcţională a SC Oltchim SA, ca afacere în curs de exercitare (going concern). Având în vedere că de la SC Oltchim SA se transferă către SC Oltchim SPV SRL întreprinderea funcţională ca afacere în curs de exercitare, SC Oltchim SPV SRL va prelua obligaţiile de mediu astfel cum sunt stabilite prin toate şi oricare dintre autorizaţiile sau avizele de mediu. Odată cu transferul activelor, SC Oltchim SA va dobândi părţi sociale echivalente în SC Oltchim SPV SRL. În considerarea faptului că asupra activelor ce se vor a fi transferate către SC Oltchim SPV SRL poartă ipoteci mobiliare şi imobiliare, constituite în favoarea unora dintre creditorii SC Oltchim SA, în scopul conservării drepturilor acestor creditori privilegiaţi, obiectul garanţiei lor va fi înlocuit cu un altul, respectiv cu părţi sociale emise de SC Oltchim SPV SRL. Asupra părţilor sociale se vor constitui drepturi de garanţie în favoarea creditorilor privilegiaţi, în valori ce vor fi proporţionale cu valorile garanţiilor deţinute de către fiecare dintre aceştia, astfel cum au fost determinate prin raportul de evaluare întocmit de către Winterhill în cadrul procedurii.Creditorii garantaţi au dreptul să opteze că ridicarea sarcinilor asupra bunurilor transferate la SC Oltchim SPV SRL şi asupra cărora poartă garanţiile proprii să se facă la momentul plăţii integrale a preţului aferent părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL. Acest drept se va manifesta prin semnarea unui acord cu privire la această operaţiune, în termen de 30 zile de la confirmarea planului de reorganizare de către judecatorul sindic. Dacă în termenul prevăzut creditorii nu înţeleg să îşi exprime acordul, după expirarea acestui termen se va aplica numai protecţia prevăzută la paragraful anterior.O altă modalitate de realizare a planului de reorganizare este reprezentată de conversia creanţelor creditorilor garantaţi şi bugetari în acţiuni ale SC Oltchim SA, parţial sau integral, cu respectarea proporţiilor şi valorilor incluse în programul de plăţi.Creditorii bugetari au opţiunea de a converti în acţiuni creanţele pe care le deţin împotriva SC Oltchim SA, parţial sau integral, în condiţiile stiplate în OUG nr. 25/2014, coroborate cu dispoziţiile din Legea insolvenţei (emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menţionate).Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecatorul sindic.Conversia în acţiuni a creanţelor creditorilor garantaţi şi bugetari va putea fi exercitată de către aceştia oricând pe parcursul perioadei de implementare a planului de reorganizare cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 referitoare la modalitatea de aprobare a acestei operaţiuni. O modalitate alternativă de realizare a planului de reorganizare a SC Oltchim SA este reprezentată de darea în plată a bunurilor imobile terenuri şi clădiri (libere de sarcini) către creditorii bugetari, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plata a bunurilor debitorului către creditori va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor şi cu condiţia aprobării de către adunarea creditorilor. Deşi planul nu foloseşte ca şi modalitate de stingere a creanţelor darea în plată a bunurilor către creditorii bugetari, aceştia au opţiunea de a primi bunuri imobile în contul creanţelor pe care le deţin împotriva SC Oltchim SA, conform prevederilor art. 95 din Legea 85/2006. Această opţiune va putea fi exercitată oricând pe parcursul perioadei de implementare a planului de reorganizare, cu respectarea prevederilor art. 101 din aceiaşi lege. Toate contractele de credit aflate în derulare se vor considera scadente, începând cu momentul confirmării planului de reorganizare de către judecătorul sindic. Activele SC Oltchim SA care nu concură la bunul mers al afacerii şi care nu vor face obiectul transferului către SC Oltchim SPV SRL (de exemplu, activul Ramplast, căminele de nefamilişti, terenurile din afara incintei de pe platformele industriale Vâlcea) vor putea fi vândute, prin licitaţie publică sau negociere directă, în condiţii de competitivitate şi publicitate prealabilă, dar nu la mai puţin decât valoarea de lichidare a activului, astfel cum este stabilită prin raportul de evaluare întocmit de Winterhil România SRL. |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2358 Creat: 2024-11-18
PEDAGOGII SOLIDARI
671 Creat: 2024-11-23
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7868 Creat: 2024-10-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17428 Creat: 2023-10-23
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
164 Creat: 2024-11-21
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
168 Creat: 2024-11-15
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2693 Creat: 2024-01-29
Fara camioane in Iasi, intre orele 6:30-8:30 si 16:00-18:00
132 Creat: 2024-11-19
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
94 Creat: 2024-11-19
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
68 Creat: 2024-11-22
Opriți concedierea asistenților maternali!
317 Creat: 2024-11-13
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
632 Creat: 2024-08-22
no to the death penalty
381 Creat: 2024-11-08
Petiție privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova a persoanei cu pseudonimul de pe Tiktok ”Ahuevshîi”- în rusă, la moment- ”PERSONALITATEA”
46 Creat: 2024-11-23
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
46 Creat: 2024-11-21
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
336 Creat: 2024-11-07
Solicitare pentru revizuirea interdicției de părăsire a incintei școlii
179 Creat: 2024-11-15
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8760 Creat: 2024-10-07
ADOPTA UN POM
386 Creat: 2024-07-28
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
469 Creat: 2024-11-09