SCRISOARE DESCHISĂ din partea salariaţilor SC OLTCHIM SA
CĂTRE:
Primul ministru al României, domnul Victor Viorel Ponta, şi ministrul Economiei, domnul Mihai Tudose
În urma cu cîteva zile, redacţia noastră a primit o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, ministrului Economiei, Mihai Tudose, şi mass-mediei româneşti. Nu ştiu dacă alţi colegi o vor publica, dar noi o facem. Este o scrisoare lungă, în care simţi supărarea petrochimiştilor care acum se văd alungaţi fără nici o remuşcare. M-a impresionat mesajul lor, este scris decent, în limitele bunului simţ, şi, totuşi, fără să fii un psiholog, îţi dai seama cîtă revoltă stă în sufletele lor gata oricînd să răbufnească. Spaţiul nostru în ziar este limitat, însă, cu toatea acestea, am hotărît să rezervăm o pagină redacţională acestui subiect în detrimentul altor articole, în speranţa că se va întîmpla un miracol. Sa vedem! Au fost prea multe promisiuni din partea politicienilor şi nu s-a întîmplat nimic. Investitorul este foarte atent cu cifra profitului şi pasiv la măsurile sociale. Nu treceţi indiferenţi peste această pagină, citiţi-o, puneţi-vă în situaţia lor şi vedeţi ce sentimente vă încearcă!
După ce PETROM - OMV a luat decizia de a închide Petrochimia de la Piteşti, în anul 2010, ne-am bucurat cînd am fost preluaţi de către Oltchim, crezînd că există interes în revitalizarea petrochimiei româneşti, după ce OMV-ul a decimat tot ceea ce a însemnat marea companie de stat - PETROM.
Am fost, repetăm, bucuroşi de preluarea de către OLTCHIM, pentru că speram că petrochimia nu va muri, că, în sfîrşit, atenţia se concentra asupra industriei româneşti. Nu poate înţelege decît o persoană care şi-a investit tinereţea şi jumătate din viaţă în aceste instalaţii ce ar fi însemnat să vezi, din nou, „facla arzînd“, să auzi, din nou, instalaţiile funcţionînd.
După 2 ani de speranţe, la Oltchim (în care s-a muncit, din greu, la revizia Petrochimiei), am primit încă o lovitură de la OMV - PETROM (la care şi statul român este acţionar!), prin închiderea Rafinăriei Arpechim, cea care trebuia să asigure baza de materii prime pentru Petrochimie şi implicit pentru Oltchim. De aici a început declinul şi, în anul 2013, am fost, din nou, decimaţi. S-a făcut restructurare, prin reducerea cu 80% a personalului de la Petrochimie, personal care, în prezent, a ieşit din şomaj şi nu este încadrat în muncă (nici 5% din cei disponibilizaţi nu au reuşit să se angajeze).
Însă nu s-a interesat nimeni de Petrochimie. S-au năpustit că ulii asupra acestor instalaţii, au tăiat şi au vîndut tot ce s-a putut, iar noi priveam neputincioşi.
Rînduri-rînduri de guverne şi partide politice ne-au promis „redresarea“. Trăim, de 5 ani, cu speranţe. Am crezut că va avea nevoie cineva de NOI. Sîntem educaţi, sîntem profesionişti, sîntem buni de muncă, sîntem învăţaţi să lucrăm în condiţii de stres, sîntem capabili, nu sîntem superficiali. Avem teancuri de diplome, care ne-au îmbogăţit cunoştinţele pe care le-am fi putut pune în slujba Oltchim şi a noii petrochimii. Nimeni nu ne-a remarcat, nimeni nu ne-a recunoscut ca PROFESIONIŞTI, nimeni nu are nevoie de aceşti specialişti pe care, cu siguranţă, nu-i va mai pregăti nimeni, aşa cum sîntem noi pregătiţi. Sîntem generaţia care mai putem oferi foarte multe. Nu v-am văzut interesaţi de latura umană şi profesională a Oltchim şi a Petrochimiei.
Cu pregătirea pe care o avem, în ţară noastră nu ne mai putem găsi de lucru. Femeile, în cel mai fericit caz, vor avea grijă de bătrînii străinilor, iar bărbaţii se vor duce, dacă au noroc, să lucreze peste mări şi ţări, pentru că în România nu mai există industrie chimică şi petrochimică a statului român (este un moment prielnic pentru ca, în al 12-lea ceas, guvernanţii să considere că ne-ar trebui şi nouă, românilor, o rafinărie a noastră, mai ales că OMV-ul revine asupra deciziei şi îşi arată diponibilitatea de a vinde Rafinăria către Oltchim).
Din păcate, aşa cum şi-au manifestat atît guvernele, cît şi toţi cei capabili să decidă interesul faţă de Piteşti şi Vîlcea, se pare că viitorul petrochimiei noastre va fi la coşul de gunoi al istoriei (ca şi RAFO Oneşti), după ce se vor vinde „fiarele“ (pentru noi, aceste „fiare“ au fost viaţa noastră, sursă de hrană a copiilor noştri), care vor mai aduce nişte bani în buzunarele cîtorva.
A fost elaborat „Planul de reorganizare“. CIFRE. Atît sîntem noi… cifre. Nu am citit despre o strategie: de unde se aduce materia prima, ce investiţii se vor face pentru a putea porni instalaţiile Oxo-Alcooli şi, ulterior, AF-DOF. Planul de reorganizare este o prezentare (istoric + bilanţ contabil), iar reorganizarea este bazată pe ipoteze şi scenarii.
Nu s-a luat în calcul posibilitatea repornirii Petrochimiei, care poate asigura materia prima pentru instalaţiile Propenoxid şi OXO, de pe platforma de la Vîlcea, la un preţ scăzut! Din păcate, conductele special prevăzute, pe o lungime de 82 km, pentru a aproviziona Oltchimul cu etilenă şi propilenă vor ajunge tot la fier vechi sau vor fi mîncate de rugină, în pămîntul în care sînt îngropate (atît la propriu, cît şi la figurat).
Într-adevăr, este nevoie de investiţii pentru repornire, dar, apoi, situaţia contabilă va arata pe PLUS la categoria „Profit/Pierdere din exploatare“. Şi nu numai că s-ar pune pe picioare 2 industrii din 2 judeţe care depind de ele, dar v-aţi putea mîndri cu creştere economică, cu angajări, cu creare de noi şi noi locuri de muncă.
Concluzia planului este una singură: „reducerea costurilor fixe, […], cu scopul obţinerii unei eficiente operaţionale suplimentare de cel puţin 450 mii euro lunar“. Am înţeles, cu toţii, că este vorba despre disponibilizări, cu toate că managementul costurilor fixe presupune multe alte modalităţi de reducere a acestora. (Vă putem ajuta: înainte de a disponibiliza, OMV-ul a eficientizat activitatea din Rafinărie şi Petrochimie, prin externalizarea activităţilor care nu aveau legătură cu domeniul de activitate al OMV - PETROM).
De asemenea, printr-un calcul simplu, se poate vedea că reducerea de personal nici nu va ajuta foarte mult. Se vede clar, din ambele scenarii de funcţionare, că diferenţa dintre venituri şi cheltuielile de producţie conduce la o pierdere din exploatare de ~ 20 mil. euro/an. (450 mii euro/luna x 12 luni = 5,4 mil euro). Ce s-a obţinut? Tot pe pierdere se va merge. Trebuie intervenit la costuri de materii prime, la costuri de utilităţi, la consumuri specifice - nu cere nimeni unor jurişti să ştie acest lucru, dar sînt persoane abilitate, care ar fi putut fi consultate.
Am înţeles şi noi, studiind Planul de reorganizare şi ni s-a transmis şi direct, în data de 17.02.2015, la întîlnirea cu reprezentanţii administratorilor judiciari, că se doreşte reducere de per-sonal. Este cea mai simplă cale pentru obţinerea de „fals profit“.
Ce obţine Guvernul României din acest Plan de reorganizare? Încă 1.200 - 1.300 de şomeri (600 lei x 15 luni), alte costuri sociale şi altceva?... NIMIC!
Mesajul reprezentanţilor administratorilor judiciari a fost următorul:
„Se fac disponibilizări, dar nu pe care naturală, pentru că nu este „echitabil“ să fie trimis acasă un om care a muncit 30 de ani“ (???!!!).
Criteriile de disponibilizare trebuie să fie cele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare, valabil pînă la 31.12.2016, criterii prezentate la art. 43, alin. 2.: „La aplicarea reducerii de personal, după ocuparea posturilor vacanţe, se va avea în vedere competenţa profesională şi va afecta în ordine:
- Persoanele care au firme private;
- Salariaţii care au cel puţin 2 abateri (sancţiuni) disciplinare în ultimele 12 luni;
- Salariaţii care cumulează pensia cu salariul;
- Salariaţii care cumulează două sau mai multe funcţii în societăţi comerciale diferite;
- Persoana care îndeplineşte condiţiile de pensionare la cerere, conform reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
- Dacă măsură afectează doi soţi care lucrează în societate, se desface contractul soţului care are venitul cel mai mic;
- Măsură să afecteze, mai întîi, persoanele care nu au copii sau alte persoane în întreţinere;
- Măsura să afecteze, în ultimul rînd, salariaţii care au în îngrijire copii sau alte persoane în întreţinere şi sînt unici întretinatori de familie“.
De ce nu este echitabil să plece pensionarii acasă? Pentru că sînt în cea mai fericită situaţie în care poate fi cineva în România de astăzi, aceea de a-şi dori să aibă vîrsta de pensionare, pentru a avea un venit sigur, lunar? De ce vi se pare că ar fi echitabil ca ei să lucreze, în continuare, iar noi, care mai avem 10 - 15 - 20 de ani pînă la pensie, într-o ţară în care ştiţi foarte bine care este situaţia locurilor de muncă, nu vom mai avea unde să ne angajăm şi cu ce să ne creştem copiii?
Un calcul simplu arată că la un număr de cca 500 de pensionabili, la un salariu mediu brut (inclusiv cheltuielile societăţii), de cca 4.000 RON/lună, ar fi o economie la fondul de salarii de cca 500.000 EUR/LUNĂ.
O altă economie ar fi la plata salariilor compensatorii. Celor 500 de pensionabili li s-ar da doar trei salarii conform CCM. Deci, cca 1.000.000 EUR. Restul de 8 milioane de EUR prevăzuţi pentru plata noilor disponibilizaţi ar putea fi folosiţi în creşterea producţiei.
De ce să nu-şi vadă, sănătoşi, de pensie, cei care o merită, iar tinerii, care mai au mulţi-mulţi ani pînă la pensie, să nu aibă unde să se angajeze, pentru că unii se cred de neînlocuit?
Este echitabil că nimănui, în ţara asta, să nu-i mai pese de oamenii săi? Este echitabil să nu mai aibă nimeni nevoie de oameni pregătiţi!!!
Este echitabil să le spunem copiilor noştri, peste cîteva luni, că nu mai avem loc de muncă şi că nici nu ne mai angajează nimeni?
Nu este echitabil să lăsaţi oamenii pe drumuri! Nu este echitabil să nu găseşti, în 2 ani, nici o soluţie viabilă, de redresare.
Părerea noastră este că nu se vrea. Ar fi dureros să ajungem la concluzia că nu se ştie.
Este păcat de personalul de 40 - 50 de ani, pe care îl aveţi, gata pregătit.
Este cel mai uşor să dai oamenii afară, să tai, să vinzi 3 instalaţii de la Oltchim (dorinţa dintotdeauna a PCC) şi să bifezi acţiunea „insolvenţă Oltchim“ - finalizată. Succesul va fi doar financiar, pentru un grup restrîns de persoane. Dar ce veţi lasa în urmă?
Poate vă mai gîndiţi! Poate vă implicaţi, în ceasul al 12-lea! Soluţii există! Mai este nevoie de dorinţă! Dorinţa de a face ceva pentru oamenii acestei ţări, pentru industria acestei ţări (ce a mai rămas din ea)! Ne-am pus speranţa în guverne, în oamenii politici, în miniştri! Am crezut că suferă cineva, aşa cum sufeream noi cînd OMV-ul tăia instalaţiile, dar se pare că, aşa cum spuneam, nu poate înţelege decît o persoană care şi-a investit tinereţea şi jumătate din viaţă în aceste instalaţii ce ar însemna să vezi, din nou, „facla arzînd“, să auzi, din nou, instalaţiile funcţionînd.
Salariaţii Direcţiei Petrochimice Bradu a SC OLTCHIM SA
Constantin Neguţ
|