Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE OLTCHIM. |
/ #32252 Planul de reorganizare a Oltchim va fi prezentat în februarie2015-01-20 09:22Planul de reorganizare a Oltchim va fi prezentat în februarieRomInsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai Oltchim, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, aflată în insolvenţă, care urmează să fie aprobat până cel mai târziu în luna martie, varianta intrării în faliment fiind exclusă.
Administratorii judiciari ai Oltchim i-au prezentat ministrului Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, calendarul privind procedura de reorganizare a combinatului chimic, care prevede definitivarea tabelului creanţelor în 7 ianuarie, prezentarea planului de reorganizare în 30 de zile de la această dată şi aprobarea acestuia cel mai târziu în 7 martie, potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului. Tudose s-a întâlnit marţi cu administratorii judiciari ai Oltchim, administorul special Bogdan Stănescu, şi cu o delegaţie a Sindicatului Liber Oltchim. "Evoluţia financiară din ultimul an ne arată că există premize pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societătii, iar ipoteza falimentului este exclusă", a afirmat Tudose, citat în comunicat. Administratorii judiciari ai Oltchim au arătat că cifra de afaceri a companiei a crescut de la intrarea în insolvenţă (februarie 2013), de la 5,4 milioane de euro pe lună la 16 milioane de euro pe lună în ultimele luni din 2014, înregistrând pentru pima dată în ultimii trei ani un profit brut din exploatare cumulat de 580.000 de euro în lunile octombrie şi noiembrie ale anului trecut. Sindicaliştii i-au spus lui Tudose că sunt nemulţumiţi de prestaţia administratorilor judiciari ai Oltchim şi i-au cerut ministrului să verifice activitatea acestora. Compania Oltchim este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
GRATIERE 2025
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
#FacemFilmAcasă
854 Creat: 2025-02-25
Intoarcerea Dnei Iulia
104 Creat: 2025-04-08
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
134 Creat: 2025-04-07
GRATIERE 2025
14695 Creat: 2025-02-03
Trăim cu urșii, murim cu indiferența!
1481 Creat: 2025-03-31
Contestarea anularii listelor de bursieri din semestul doi al anului universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
39 Creat: 2025-04-08
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6646 Creat: 2025-02-13
Petiție împotriva abuzurilor comise de agenții imobiliari
28 Creat: 2025-03-30
Mutarea Orasului Podu Iloaiei din Iasi in Targoviste
13 Creat: 2025-04-08
Memoriu referitor la spectacolul de teatru "Prorocul Ilie"
208 Creat: 2025-03-31
INCHIDEREA DELFINARIULUI CONSTANTA! Abuzatorii de delfini!!!!
12 Creat: 2025-04-08
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
861 Creat: 2025-03-30
Cetățenia română pentru soțul/soția cetățean străin care locuiește în diaspora
366 Creat: 2025-03-20
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
57 Creat: 2025-04-06
Inregistrari cursuri CECCAR
73 Creat: 2025-04-03
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
908 Creat: 2020-11-28
Salvăm Casa Dinu Lipatti
1934 Creat: 2025-03-20
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1840 Creat: 2025-03-20
Cerem menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
966 Creat: 2023-08-20
Consolidarea suveranității a limbii române în Republica Moldova
15 Creat: 2025-04-05