Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA. Musafir |
/ #31749 Ministrul Mihai Tudose s-a întâlnit cu administratorii şi sindicatele de la Oltchim2015-01-06 17:56Ministrul Economiei, Comerţului si Turismului, Mihai Tudose, s-a întâlnit astăzi, 6 ianuarie a.c., la sediul ministerului, cu administratorii judiciari ai societătii Oltchim S.A., consorţiul format din RomInsolv si BDO Business Restructuring, reprezentat de Gheorghe Piperea si Nic Bălan, însotiti de administorul special Bogdan Stănescu, precum si cu o delegatie a Sindicatului Liber Oltchim, condusă de Mihai Diculoiu si Achile Dutu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Chimie si Petrochimie. În cadrul acestor întâlniri, Ministrul Mihai Tudose le-a declarat celor prezenti că îsi doreste continuarea parteneriatului cu administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea si a colaborării cu partenerii sociali în vederea identificării celor mai bune solutii pentru dezvoltarea societătii Oltchim. Din punctul de vedere al Ministrului Economiei, Comertului si Turismului prioritară este reorganizarea Oltchim înainte de privatizare pentru cresterea interesului unui cumpărător capabil să sustină activitatea combinatului. ”Evolutia financiară din ultimul an, ne arată că există premize pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societătii, iar ipoteza falimentului este exclusă”, a afirmat Ministrul Mihai Tudose. Totodată, acesta le-a declarat atât administratorilor judiciari, cât si reprezentantilor sindicatelor de la Oltchim că plata salariilor compensatorii restante ale celor disponibilizati trebuie să constituie o prioritate pentru conducerea combinatului si că va întreprinde toate demersurile necesare pentru a sprijini o astfel de solutie. Administratorii judiciari ai Oltchim, la rândul lor, au arătat că cifra de afaceri a societătii a crescut de la intrarea în insolventă (februarie 2013), de la 5,4 milioane de Euro pe lună la 16 milioane de Euro pe lună în ultimele luni din 2014, înregistrând, pentru pima dată în ultimii trei ani, un profit brut din exploatare cumulat de cca. 580 mii Euro în lunile octombrie si noiembrie ale anului trecut. Totodată, cei 2247 de angajati ai Oltchim îsi primesc lună de lună drepturile salariale, mai putin restantele salariale de 2,5 luni înregistrate înainte de intrarea în insolventă. În continuare, acestia i-au prezentat Ministrului Economiei, Comertului si Turismului, calendarul privind procedura de reorganizare a societătii care prevede definitivarea tabelului creantelor în data de 7 ianuarie, prezentarea planului de reorganizare în 30 de zile de la aceasta dată si aprobarea acestuia cel mai târziu în data de 7 martie. La rândul lor, reprezentantii sindicatelor de la Oltchim i-au cerut Ministrului Mihai Tudose să verifice activitatea administratorilor judiciari, arătându-se nemultumiti de prestatia acestora, în special în ceea ce priveste pierderile pe care societatea continuă să le înregistreze de la declansarea procedurii insolventei. De asemenea, acestia au solicitat semnarea unui Protocol cu Ministerul Economiei, Comertului si Turismului de informare si consultare reciprocă periodică privind activitatea combinatului Oltchim, urmând ca în perioada următoare să fie agreat un astfel de Protocol cu toti partenerii sociali din cadrul societătii. (amosnews.ro) |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
13080 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
377 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1173 Creat: 2025-04-12
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
347 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
322 Creat: 2025-04-16
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
228 Creat: 2025-04-18
GRATIERE 2025
15545 Creat: 2025-02-03
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
608 Creat: 2025-03-28
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
124 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
114 Creat: 2025-04-17
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
94 Creat: 2025-04-17
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
478 Creat: 2025-04-09
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
84 Creat: 2025-04-18
#FacemFilmAcasă
1271 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6865 Creat: 2025-02-13
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1015 Creat: 2020-11-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
932 Creat: 2025-03-30
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07
Inregistrari cursuri CECCAR
146 Creat: 2025-04-03