Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

S.C. Oltchim S.A,

/ #31352 DNA a descins la VÂLCEA. Politicieni de marcă vor da cu subsemnatul

2014-12-22 11:06

DNA a descins la VÂLCEA. Politicieni de marcă vor da cu subsemnatul

Procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii în judeţul Vâlcea, în renumitul caz al însuşirii a trei munţi din nordul judeţului. Gicu Deaconeasa este principalul acuzat în dosar, dar acum oamenii legii se pare că sunt pe urmele unor politicieni vâlceni care au cumpărat terenuri de la Deaconeasa sau care, pur şi simplu, au complotat cu el. Citiţi mai jos întreaga poveste şi veţi da şi peste numele politicienilor ce vor da cu subsemnatul la DNA, în curând.

La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact joi, 18 decembrie a.c., procurorii DNA şi mascaţii au descins în judeţul Vâlcea. Principalul vizat a fost controversatul om de afaceri şi fost şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe (Gicu) Deaconeasa, cel ce are mai multe dosare penale pe rol. Printre altele, acesta este acuzat că şi-a însuşit ilegal terenurile forestiere de pe trei munţi, Galbenu, Petrimanu şi Puru, prin inducerea în eroare a Consiliile Locale Mălaia şi Voineasa şi Comisia judeţeană de fond funciar.
Conform procurorilor DNA, alături de Deaconeasa mai sunt acuzaţi şi Mircea Basarabă - administrator la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave, dar şi Dan Mihai Petrulian - fost asociat la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.

Moştenitorii care nu erau de fapt moştenitori

Oamenii legii îi acuză pe cei trei inculpaţi că, în perioada iunie 2004 - august 2006, au falsificat mai multe acte şi hărţi pentru a dobândi, în mod fraudulos, terenuri forestiere situate în munţii Puru, Galbenu și Petrimanu, din judeţul Vâlcea. Mai mult, Deaconeasa, Basarabă şi Petrulian s-au dat reprezentanţi ai unor falşi moştenitori, ei folosindu-se de documentele şi hărţile false de care scriam mai sus. „Cei trei inculpaţi i-au indus în eroare pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa şi Malaia, respectiv pe membrii Comisiei judeţene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată. Inculpaţii au acţionat ca reprezentanţi ai unor persoane fizice, moştenitori ai unor persoane despre care au susţinut, în mod nereal, că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective şi, în susţinerea acestor afirmaţii mincinoase, au prezentat mai multe înscrisuri falsificate. Inculpatul Basarabă Mircea, în calitate de reprezentant al SC CONSULT TURIST COMPANY SRL Craiova, a încheiat cu moştenitorii contracte de prestări servicii prin care se angaja să-i reprezinte în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în munţii Galbenu, Puru și Petrimanu. În schimbul acestor servicii, moştenitorii respectivi erau obligaţi să plătească o sumă echivalentă cu un procent de 15% din sumele încasate în urma vânzării terenurilor reconstituite, aspect care s-a concretizat" – se arată în comunicatul DNA.

S-au împroprietărit prin falsuri şi apoi au vândut pădurile

Procurorii, în rechizitoriul lor, au reţinut faptul că cei trei inculpaţi au prejudiciat statul, prin infracţiunile lor, cu suma totală de peste 3,5 milioane de euro. De fapt, Deaconeasa, Basarabă şi Petrulian au pus stăpânire, pur şi simplu, pe terenurile forestiere ale statului român, iar mai apoi le-au vândut. În concluzie, cei trei vâlceni inculpaţi au deposedat statul de o suprafaţă totală de 509,9 hectare de teren forestier, situate în munţii Puru, Galbenu și Petrimanu, din judeţul Vâlcea. „Basarabă Mircea și Petrulian Mihai Dan s-au hotărât să beneficieze de foloase materiale necuvenite prin obţinerea unor retrocedări frauduloase, apelând la sprijinul unor funcţionari din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, mai precis la sprijinul inculpatului Deaconeasa Gheorghe. Prin intermediul acestuia din urmă, care deţinea, în acea perioadă, funcţia de şef al Ocolului Silvic Voineasa din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, au fost identificate terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie Statul român. Apoi, inducând în eroare o serie de funcţionari, au reuşit să deposedeze statul român, în mod fraudulos, de terenuri cu vegetaţie forestieră pe care, în scurt timp, le-au şi înstrăinat către alte persoane" – susţin anchetatorii în rechizitoriul lor.

Politicieni din Vâlcea, implicaţi în dosar

În acest scandal sunt implicaţi şi câţiva politicieni de marcă de la PDL şi PNL, precum şi un fost prefect de Vâlcea, care au cumpărat terenuri de la Deaconeasa sau au complotat cu el. Acesta a fost se pare şi motivul pentru care procurorii DNA au descins la Vâlcea, ei încercând să dea de urma celor care au cumpărat terenuri de la Gicu Deaconeasa.
Surse demne de încredere ne-au mărturisit că, în perioada imediat următoare, vor fi chemaţi la DNA pentru audieri atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. Din ce am reuşit să aflăm, ar fi vorba de co-preşedintele PNL Vâlcea, Romulus Bulacu, de fostul prefect PDL Petre Ungureanu, de Elena Udrea – care a cumpărat teren prin doi interpuşi, precum şi de Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, care, în prezent este arestat la domiciliu.