Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
S.O.S. OLTCHIM !!! Musafir |
/ #30241 Re: Minciunile lui Pipera: uite planul ... unde-i planul?2014-12-04 12:44#25639: - Minciunile lui Pipera: uite planul ... unde-i planul?
Administratorul judiciar: "În august va exista un plan de reorganizare la Oltchim"
BURSA 19.06.2014
Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a declarat, miercuri, că la sfârşitul lunii august va exista un plan de reorganizare a combinatului care va prevedea atât varianta vânzării societăţii, cât şi cea a funcţionării" aşa cum este acum la capacitate de 40-65%". "Conform previziunilor domnului ministru Niţă, la sfârşitul lunii august Oltchim va funcţiona la 40% capacitate", a precizat Piperea, citat de Agerpres, continuând: "Banii din China or să vină în tranşe până la sfârşitul lunii decembrie, dar atenţie, nu e vorba doar de banii din China, mai e vorba de aproximativ 9 milioane de euro din alte surse de finanţare. Pot garanta că la sfârşitul lunii august avem un plan de reorganizare la Oltchim şi acest plan de reorganizare printre altele va prevede vânzarea Oltchim SPV, dar nu numai. Există şi o măsură complementară planului A, hai să-i spunem planul B, în care societatea îşi desfăşoară activitatea aşa cum este acum, la capacitate de 40-65%. Procedura de selecţie a investitorului care va prelua Oltchim se va relua pe 12 decembrie. Nu pot spune mai mult deoarece până în 24 iunie, când urmează să se aprobe de către Comitetul Director toate demersurile pentru obţinerea de credite, pentru reducerea costurilor etc, sunt confidenţiale. Condiţiile de obţinere a creditului din China sunt confidenţiale". Referitor la banii pe care îi solicită disponibilizaţii de la Oltchim, avocatul Piperea spune că "în secunda în care vor fi 9 milioane de euro în conturile societăţii, eventual din vânzarea Oltchim SPV, vor fi plătite sumele disponibilizaţilor". Valoarea pagubelor produse de managementul anterior de la Oltchim, potrivit lui Piperea, se ridică la 500 de milioane de euro. "Astăzi am avut un termen într-o acţiune care este la îndemâna adminis¬tratorului judiciar. Este vorba de o acţiune prin care încercăm antrenarea răspunderii managementului anterior al societăţii, care deşi a constatat că societatea se afla în insolvenţă din 2009, nu a luat nicio măsură, ba mai mult decât atât, s-a afundat în pierderi. Pentru că azi s-au făcut nişte întâmpinări, se va judeca probabil în 19 noiembrie această acţiune. Din această acţiune, organele de anchetă penală, pe care noi le-am sesizat încă de anul trecut, vor putea să-şi extragă toate probele necesare pentru a declanşa ceea ce trebuie să fie declanşat. Valoarea pagubelor de la Oltchim, după calculele noastre, se ridică la 500 de milioane de euro", a spus Piperea. Acesta spune că a cerut falimentul Astra, iar Oltchim ar putea primi sumele asigurate. "Am cerut falimentul Astra. Dacă se ajunge la falimentul Astra, Oltchim are şanse să obţină sumele ca orice asigurat. Asigurarea pentru Oltchim este de 10 milioane de euro, adică jumătate din capitalul de lucru care ne este nouă necesar (...) Atenţie însă că nu e vorba de un prejudiciu de doar zece milioane de euro, care este suma care a fost asigurată. Noi ne referim la un prejudiciu de 500 de milioane de euro, asta invocăm noi astăzi", a mai spus administratorul judiciar. Dacă s-ar ajunge la falimentul Oltchim, administratorul judiciar a spus că ar pleca în secunda următoare, falimentul fiind o variantă greşită. "Dacă disponibilizaţii ar cere falimentul Oltchim, ar fi o acţiune complet greşită deoarece falimentul înseamnă cel puţin un an jumătate până când se obţin nişte bani din vânzări şi, de asemeni, lichidarea nu se ştie cât ar dura. Dar ar trebui pus în balanţă, a aştepta 6-7 luni de zile până la privatizarea combinatului sau a aştepta doi ani de zile pentru lichidare, cu riscul de a intra în concurs cu creditorii. Şi ar trebui să ştie toată lumea că dacă se va ajunge la faliment, Piperea nu va fi lichidator. Dacă se va ajunge la faliment, în secunda următoare eu am plecat", a mai spus Piperea. Oltchim este cea mai mare societate economică din judeţul Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013. | |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie! Trei săptămâni de interimat au fost suficiente ca românii să vadă diferența: ordine, eficiență, fapte concrete. Ilie Bolojan nu doar promite, el livrează! România nu-și permite încă un președinte slab. Crin Antonescu nu poate câștiga, iar PSD joacă după propriile interese. Dacă vrem o țară europeană, bine administrată, avem nevoie de un președinte care unește și construiește. Semnează pentru Ilie Bolojan candidat unic! România are nevo...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
In atentia Consilierelor si Consilierilor Generali ai Municipiului Bucuresti: Peste 1500 de copaci au fost arsi si taiati numai in zona retrocedata a parcului IOR din ianuarie 2023 pana astazi. Inainte sa inceapa aceste defrisari, Bucurestiul avea 0.88 arbori / locuitor desi Uniunea Europeana recomanda 3 arbori pe cap de locuitor. Acum, 1680 de locuitori ai Bucurestiului nu mai au deloc sursa de oxigen. Iar asta se va traduce in tot mai multe boli respiratorii atat pentru noi cat si pentru co...
Reclamă petiție
Promovați aici
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Reclamă petiție
Promovați aici
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
SEMNEAZĂ pentru REPARAREA URGENTĂ a CĂII FERATE BÂRLAD-CHIRAFTEI! Inundațiile din 14 septembrie 2024 au afectat locuitorii județului Galați prin pierderea unui obiectiv de importanță majoră pentru comunitate: distrugerea căii ferate pe ruta Bârlad - Chiraftei, care reprezenta un mijloc esențial de transport în comun. Această situație a condus la dificultăți suplimentare în asigurarea mobilității locuitorilor și a activităților economice din zonă. Localitățile care sunt deservite de acest mijloc...
Reclamă petiție
Promovați aici
GRATIERE 2025
Credeti ca Romania are nevoie de o noua lege de gratiere dupa 23 de ani de pauza legislativa, pentru a oferi o a doua sansa celor care au comis infractiuni minore, avand in vedere supraaglomerarea si conditiile grele din Penitenciarele din Romania? Semnati petitia pentru o justitie mai echitabila si umana! Fiecare om merita a doua sansa!...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
14811 Creat: 2025-02-03
#FacemFilmAcasă
1057 Creat: 2025-02-25
Trăim cu urșii, murim cu indiferența!
1483 Creat: 2025-03-31
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
406 Creat: 2025-04-08
Salvăm Casa Dinu Lipatti
1938 Creat: 2025-03-20
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6688 Creat: 2025-02-13
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
220 Creat: 2025-04-07
„Echilibru în școală: O soluție corectă pentru utilizarea telefoanelor”
233 Creat: 2025-04-02
REDUCEȚI PREȚURILE! Parcarea din Campus Tudor Vladimirescu nu trebuie să fie un lux!
214 Creat: 2025-04-02
Intoarcerea Dnei Iulia
190 Creat: 2025-04-08
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
419 Creat: 2025-03-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
871 Creat: 2025-03-30
Memoriu referitor la spectacolul de teatru "Prorocul Ilie"
212 Creat: 2025-03-31
Străzi Mai Sigure – Stop Câinilor Vagabonzi | Podu Iloaiei
89 Creat: 2025-04-03
Inregistrari cursuri CECCAR
86 Creat: 2025-04-03
Un nou cartodrom pentru tinerii din Roman, loc de întâlnire, nu de probleme!
248 Creat: 2025-04-01
Vrem locuri de muncă, NU parcare! Salvați Piața Centrală din Craiova
134 Creat: 2025-04-01
Construirea unui Sens Giratoriu la Intersecția E70 cu DJ 612A (Spital TBC, Roșiorii de Vede)
145 Creat: 2025-04-02
Anchetați-l pe Ciolacu! Vrem alegeri libere!
137 Creat: 2025-04-01
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
61 Creat: 2025-04-06
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie