Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #29991

2014-11-29 18:46

cititi http://www.impactreal.ro/

Oltchim are restanţe salariale în bani pentru circa două luni şi jumătate

Rezultatele obţinute de la data intrării în insolvenţă au condus şi la o stabilitate în relaţia cu salariaţii. Astfel, în ultimul an, SC Oltchim SA a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni (avans, lichidare şi tichete de masă). În aceste condiţii, societatea este la zi cu acordarea tichetelor de masă, având în continuare restanţe salariale în bani pentru circa două luni şi jumătate, întârziere care provine dinainte de intrarea SC Oltchim SA în insolvenţă. Reducerea cheltuielilor cu personalul în perioada ianuarie-septembrie 2014, faţă de perioada ianuarie-septembrie 2013 se datorează disponibilizării unui număr de 918 salariaţi, în iunie 2013. Numărul mediu de salariaţi în perioada ianuarie-septembrie 2014 a fost de 2.278, faţă de 2.890, în perioada ianuarie-septembrie 2013. Pentru toţi salariaţii de la SC Oltchim SA se plătesc asigurări sociale. Salariaţii societăţii sunt cuprinşi în
planul de pensii al statului. Potrivit raportului administratorului special Bogdan Stănescu, rezultatele economico-financiare înregistrate de SC Oltchim SA în primul semestru din 2014 confirmă evoluţia pozitivă a societăţii. Astfel, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în semestrul I 2014, societatea a crescut gradul mediu de utilizare a capacităţilor de producţie de la 18,1% la 22,4%, creştere care a condus la mărirea cifrei de afaceri cu 61 de milioane de lei, respectiv cu 29%, de la 210 milioane de lei în semestrul I 2013 la 271 de milioane lei, în semestrul I din acest an. S-a realizat, în plus, reducerea pierderii totale cu 22%, de la 147 de milioane de lei în semestrul I 2013, la 115 milioane de lei în semestrul I din acest an (reducere cu 32 de milioane lei) şi creşterea indicatorului EBITDA (rezultat înainte de dobânzi, taxe şi amortizare) de la minus 65 de milioane lei în semestrul I 2013 la minus 35 de milioane de lei în primul semestru din acest an. Reducerea pierderilor la SC Oltchim SA s-a reuşit printr-o mult mai bună utilizare a resurselor financiare, eliminarea tuturor cheltuielilor care nu erau strâns legate de activitatea de producţie (s-au redus la minim cheltuieli cu terţii, contractele de prestări servicii şi s-au anulat toate contractele de consultanţă). Rezultatele obţinute de la data intrării în insolvenţă au condus şi la o stabilitate în relaţia cu salariaţii. Astfel, în ultimele 9 luni, SC Oltchim SA a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni (avans, lichidare şi tichete de masă). Societatea nu a contractat credite de la instituţiile financiar-bancare pentru a finanţa capitalul de lucru, acesta fiind asigurat prin alte mijloace: obţinerea unui credit-furnizor garantat cu cesiune de creanţe ale SC Oltchim SA, bilete la ordin girate; încasarea majorităţii creanţelor în avans sau la livrare, iar creanţele cu încasare la termen sunt cesionate furnizorilor, în schimbul asigurării cu materii prime. S-a mai realizat, de asemenea, valorificarea rapidă a produselor finite (stocurile au prezentat valori scăzute după intrarea în procedura insolvenţei societăţii şi au avut o viteză de rotaţie de până la maxim 9 zile, societatea reuşind astfel să valorifice foarte repede producţia realizată şi, implicit, să se poată autofinanţa). În plus faţă de asigurarea capitalului de lucru pentru instalaţiile care funcţionează în prezent, în luna iunie 2014, SC Oltchim SA a efectuat schimbarea integrală a unui electrolizor al instalaţiei electroliză cu membrană, dintr-un total de şapte electrolizoare. Situaţiile financiare ale SC Oltchim SA la data de 30 septembrie 2014 au fost întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară şi sunt neauditate. Pentru conversia în lei a creanţelor şi datoriilor în valută s-au folosit cursurile de schimb din data de 30 septembrie 2014, comunicate de BNR.

cititi http://www.impactreal.ro/