Spune Nu abrogarii articolului 253 din Legea Educaţiei Naționale
CRISTIANA |
/ #1547 O situaţie complicată2014-09-19 20:37Am luat postul după 15 septembrie, deoarece nu se detaşase titularul de pe post. Asta înseamnă că nu l-am luat în şedinţă publică. Mi-am depus şi dosar de continuitate, am acordul CA, sunt de patru ani în şcoala respectivă. Mi-au spus, că nu mai pot beneficia de continuitate. Eu prin continuitate, înţeleg că un om şi-a exercitat profesia an de an în aceeaşi şcoală, la aceleaşi clase. ca să mă pot titulariza cu art 253. ar trebui măcar de prelungirea contractului pe perioadă determinată să beneficiez. cei de la Resurse Umane din cadrul ISJ îmi spun că nu e posibil. Precizez, că nu a fost nici un post titularizabil în acest an şi că am luat la concurs nota 9,80. Aş dori să mă îndrumaţi către cineva, să mă adresez cuiva, să rezolv aceste nedreptăţi care se fac în sistem. Mulţumesc frumos! |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Către CNAIR: Sens giratoriu DN-Selimbar Sibiu
950 Creat: 2025-01-19
DAX TENIS CLUB LA UN PAS DE DEMOLARE DE CATRE POLITIA LOCALA SECTOR 6. Sa salvam impreuna un proiect al comunitatii!
937 Creat: 2025-01-18
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
4408 Creat: 2024-12-18
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1123 Creat: 2025-01-10
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
683 Creat: 2025-01-08
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
518 Creat: 2024-11-07
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35325 Creat: 2024-12-07
Alegeri libere
24189 Creat: 2024-12-06
Calitate apa deplorabila in Balotesti furnizata de operator ACIlfov
130 Creat: 2025-01-19
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
616 Creat: 2024-11-09
Plângere contra CCR
44114 Creat: 2024-12-06
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
437 Creat: 2025-01-08
Interzicem TIK TOK in Romania
473 Creat: 2023-03-17
TRANSPARENTA VOTURILOR LA EMISIUNEA MIREASA
1228 Creat: 2023-03-27
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
2108 Creat: 2025-01-01
semnati pentru a se tunde mihai va rog
57 Creat: 2025-01-22
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21940 Creat: 2020-03-02
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28766 Creat: 2024-11-28
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18041 Creat: 2023-10-23
Probleme retea de curent in Comuna Balotesti, jud. Ilfov
43 Creat: 2025-01-19