Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #25370 Piperea: “Nu pot garanta privatizarea Oltchim până în 12 decembrie!”2014-08-20 18:57Piperea: http://saptamana.net/articol/6144-piperea-nu-pot-garanta-privatizarea-oltchim-pana-in-12-decembrie Administratorul judiciar le-a spus disponibilizaţilor ce-şi aşteaptă salariile compensatorii că banii necesari pot fi obţinuţi prin vânzarea Oltchim SPV Autor: Marin Sararu
![]() Zeci de disponibilizaţi de la Oltchim SA au fost prezenţi săptămâna trecută la Tribunalul Vâlcea cu ocazia unui nou termen în procesul pe care l-au intentat conducerii societăţii. În ciuda faptului că avocaţii au recunoscut şi în faţa instanţei sumele pe care foştii salariaţi le revendică, ei n-au scăpat de întrebările vehemente privind data în care îşi vor vedea salariile compensatorii promise. Disponibilizaţii se tem că vor rămâne în curând fără niciun fel de venit, având în vedere că în iunie a.c. le-a expirat indemnizaţia de şomaj celor mai mulţi dintre ei, iar în noiembrie urmează a le expira şi venitul de completare. Unii dintre foştii angajaţi au cerut să li se spună şi ce s-a întâmplat cu banii care li s-au reţinut ca şi cotizaţie la CAR-ul societăţii şi care nu le-au fost returnaţi. Foştii salariaţi i-au cerut vehement socoteală administratorului judiciar al SC Oltchim SA, avocatul Gheorghe Piperea, care s-a aflat la tribunal pentru a studia documentele din dosarul de insolvenţă al societăţii. Banii necesari, condiţionaţi de succesul privatizării Piperea nu s-a hazardat să promită că va face rost de bani pentru plata compensatoriilor, însă a promis demararea reorganizării societăţii din luna august. “Fac doar promisiuni pe care pot să le respect, nu spun vorbe doar ca să mă aflu în treabă, pentru că nu sunt politician. Pot garanta doar că la sfârşitul lunii august avem gata un plan de reorganizare a combinatului Oltchim. Printre altele, acest plan va prevedea vânzarea Oltchim SPV. Există şi o măsură complementară planului de bază, în care societatea îşi desfăşoară activitatea aşa cum este şi în prezent, numai că la capacitate de 40 până la 60% (în prezent este de aproximativ 20% - n.r.). Nu pot garanta nici privatizarea Oltchim SA până în data de 12 decembrie a anului curent”, a declarat jurnaliştilor prezenţi la tribunal administratorul judiciar. "Nu spun vorbe doar ca să mă aflu în treabă, pentru că nu sunt politician. Pot garanta doar că la sfârşitul lunii august avem gata un plan de reorganizare a combinatului Oltchim" - Gheorghe Piperea, administrator judiciar Oltchim SA. Oltchim datorează 38,16 milioane de lei foştilor salariaţi Cu o săptămână înainte, administratorul special al Oltchim SA, Bogdan Stănescu, dar şi un reprezentant al administratorului judiciar, au promis în faţa a 260 foşti muncitori cu care s-au întâlnit la sediul societăţii că ar putea plăti salariile compensatorii, însă doar după ce combinatul va fi privatizat. |
|
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
14229 Creat: 2025-04-16
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
11300 Creat: 2025-04-22
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
382 Creat: 2025-04-16
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
344 Creat: 2025-04-18
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
344 Creat: 2025-04-16
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
178 Creat: 2025-04-15
GRATIERE 2025
15601 Creat: 2025-02-03
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
152 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
126 Creat: 2025-04-18
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
118 Creat: 2025-04-17
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
353 Creat: 2025-04-15
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
91 Creat: 2025-04-16
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1050 Creat: 2020-11-28
#FacemFilmAcasă
1273 Creat: 2025-02-25
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
492 Creat: 2025-04-09
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1177 Creat: 2025-04-12
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
612 Creat: 2025-03-28
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6879 Creat: 2025-02-13
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
936 Creat: 2025-03-30