Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #25103 O firmă din Polonia a cumpărat caietul de sarcini de la Oltchim2014-08-14 08:55
Mult aşteptata privatizare a combinatului Oltchim care tot întârzie să apară de mai bine de un an a făcut un pas important săptămâna trecută. Chiar dacă au fost organizate de-a lungul ultimului an mai multe sesiuni de privatizare şi în ciuda faptului că multe companii mari din lume au părut la un moment dat interesate de preluarea combinatului vâlcean, care deţine şi platforma petrochimică Arpechim, în cele din urmă toţi potenţialii cumpărători au spus pas pe rând. Ultima încercare de privatizare a fost considerată un eşec total şi în ciuda faptului că societăţi din China, Azerbaidjan şi chiar România păreau interesate de cumpărarea Oltchim, până la urmă nici una dintre ele nu a cumpărat măcar caietul de sarcini. Totuşi săptămâna trecută minunea s-a întâmplat şi acţionarul majoritar al Uzinelor Sodice Govora, compania poloneză Ciech Chemical Group SA, a spart gheaţa şi a cumpărat caietul de sarcini, ba mai mult, a avut şi vizite de lucru la Vâlcea şi Piteşti pentru a vede starea celor două unităţi. Astfel, potrivit unor surse din interior, acesta poate fi considerat un prim mare pas în vederea privatizării Oltchim, noua licitaţie urmând să aibă loc în luna decembrie a acestui an. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12865 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1173 Creat: 2025-04-12
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
371 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
343 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
319 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
15531 Creat: 2025-02-03
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
187 Creat: 2025-04-18
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
606 Creat: 2025-03-28
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
119 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
114 Creat: 2025-04-17
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
477 Creat: 2025-04-09
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
92 Creat: 2025-04-17
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
#FacemFilmAcasă
1270 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6864 Creat: 2025-02-13
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
71 Creat: 2025-04-18
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1014 Creat: 2020-11-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
931 Creat: 2025-03-30
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
273 Creat: 2025-04-07