Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

http://www.businesscover.ro/19-03-2013-insolventa-unei-companii-intre-salvare-si-faliment/

Insolvenţa e una dintre cele mai dese întâlnite stări în economia actuală, marcată de blocaj financiar şi lipsa banilor necesari pentru a achita facturile furnizorilor, impozitele sau returnarea creditelor bancare. Deşi e văzută ca o sperietoare, insolvenţa poate avea şi efecte benefice, atâta vreme cât reorganizarea companiei se face corect. Cele mai importante aspecte ale insolvenţei şi potenţialele soluţii de ieşire cu succes din această stare dezvăluie Mihai Jelea, senior associate Eversheds Lina & Guia.

Întreprinderile comerciale se confruntă din ce în ce mai des cu greutăţi financiare, în contextul economic actual în care finanţarea a devenit din ce în ce mai greu de obţinut. În unele cazuri, nu puţine la număr în România, dificultatea financiară se transformă în incapacitate de plată sau insolvenţă (adică imposibilitatea de a face faţă datoriilor scadente cu sumele de bani disponibile).

Majoritatea comercianţilor vede insolvenţa ca punctul terminus al afacerii – un moment în care societatea este asaltată de creditori, iar singura opţiune rămasă este falimentul/închiderea societăţii. Într-adevăr, în unele cazuri, insolvenţa este unul dintre simptomele unei afaceri neperformante, totuşi în multe situaţii incapacitatea de plată este doar rezultatul unei conjuncturi nefavorabile cu care se poate întâlni orice comerciant, chiar şi cei care au un business viabil (de exemplu clienţii nu-şi achită datoriile la timp, sursele de finanţare devin indisponibile etc.).

Diferenţa dintre societăţile în insolvenţă care rezistă pe piaţă şi cele care dispar o face capacitatea managerilor de a identifica rapid resursele necesare unei redresări. Soluţiile trebuie căutate în primul rând în sfera economicului şi presupun întotdeauna schimbări profunde în modul de funcţionare a societăţii; nu trebuie însă neglijate şi celelalte instrumente care pot facilita o revenire mai rapidă a societăţii aflate în dificultate.

Un asemenea exemplu de instrument complementar poate fi o reorganizare judiciară în cadrul procedurii insolvenţei reglementate de Legea nr. 85/2006.
Planul de reorganizare
Mihai Jelea

Mihai Jelea, Eversheds Lina şi Guia

Astfel, orice societate insolventă poate solicita tribunalului în raza căruia îşi are sediul să fie pusă sub protecţia legii insolvenţei până la elaborarea şi implementarea unui plan de reorganizare judiciară.

Odată deschisă procedura insolvenţei, societatea (debitorul) beneficiază de o serie de „privilegii” legale temporare menite să-i dea răgazul necesar pentru a-şi pregăti un plan de reorganizare. Un exemplu în acest sens ar fi că de la data deschiderii procedurii are loc suspendarea de drept a oricărei acţiuni judiciare sau extrajudiciare de recuperare a carenţelor deţinute împotriva debitorului; astfel, creditorii societăţii având creanţe anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei vor fi obligaţi prin lege să îşi amâne realizarea pretenţiilor împotriva debitorului şi să îşi înregistreze creanţele la masa credală.

Planul de reorganizare judiciară nu este altceva decât un plan de afaceri derulat de regulă pe un termen de maximum trei ani, şi care presupune diferite măsuri de restructurare (restructurare corporativă, lichidare parţială a activelor, infuzie de capital, etc.) ce pot fi luate împreună sau separat.

Planul va trebui să cuprindă în mod necesar şi un program de plată a creanţelor anterioare deschiderii procedurii insolvenţei. Principalul său avantaj este că, potrivit legii, acesta poate să prevadă reducerea, eşalonarea sau chiar ştergerea completă a unora dintre datoriile societăţii.

Pentru a putea intra în vigoare, planul de reorganizare trebuie întâi aprobat prin votul creditorilor societari înscrişi la masa credală; în acest scop, creditorii vor fi grupaţi în mai multe categorii (creditori garantaţi, creditori bugetari, creditori salariaţi, creditori chirografari, etc.) care vor vota separat pe fiecare categorie. Aşadar, pentru a putea fi adoptat, planul va trebui să treacă, printre altele, de o dublă majoritate (atât în cadrul fiecărei categorii, cât şi raportat la numărul total de categorii).

În acest fel, debitorul are şansa unui nou început fiind degrevat de o parte (în unele cazuri, o parte semnificativă) din datoriile anterioare deschiderii procedurii. Prin urmare, perspectiva reorganizării judiciare a unei societăţi poate fi interesantă pentru managementul societăţii (care scapă de balastul datoriilor din bilanţ), dar şi pentru un potenţial investitor (care poate dobândi un activ mult mai valoros), având în vedere că micşorarea pasivului se produce prin efectul legii, fără nicio cheltuială de finanţare suplimentară.
Dezavantajele

Desigur, există şi o serie de potenţiale obstacole sau dezavantaje legate de alegerea procedurii insolvenţei ca modalitate de asanare a situaţiei unei societăţi aflate în dificultate, din care câteva mai jos sunt prezentate cu titlu de exemplu. Menţionăm însă că toate aceste dezavantaje pot fi gestionate profesionist cu implicarea cât mai devreme a consultanţilor sepcializaţi în astfel de proceduri.

În primul rând, dezavantajul de imagine poate fi unul semnificativ: procedura insolvenţei este asimilată îndeobşte cu falimentul sau închiderea societăţii. Această percepţie gresită poate avea consecinţe nefaste: partenerii comerciali vor căuta să se expună cât mai puţin în relaţia cu debitorul reducând livrările/comenzile, clienţii vor fi reticenţi să mai achiziţioneze bunuri/servicii, ceea ce va afecta cifra de afaceri a societăţii în cauză.

În al doilea rând, desfăşurarea procedurii insolvenţei poate determina deteriorarea relaţiilor cu partenerii comerciali care sunt nevoiţi, de cele mai multe ori fără niciun preaviz, fie să-şi vadă creanţele amânate, fie reduse, fie chiar stinse fără să şi le mai poată recupera vreodată. Ideal ar fi (în special dacă se doreşte o reorganizare prin continuarea activităţii) ca partenerii comerciali importanţi cu care societatea colaborează pe termen lung (băncile, furnizorii de materii prime etc.) să fie avertizaţi în măsura posibilului de iminenţa deschiderii procedurii insolvenţei, sau poate chiar cooptati în strategia de redresare.

În al treilea rând, declanşarea procedurii insolvenţei poate avea o serie de efecte nedorite pentru persoanele din managementul societăţii, în măsura în care acestea pot răspunde personal pentru datoriile societăţii, dacă intarea acesteia în incapacitate de plată a fost cauzată de acte frauduloase ale conducerii (de exemplu: abuzul de bunurile societare în interes propriu, ţinerea unei contabilităţi neconforme cu realitatea, efectuarea de acte de comerţ în interes propriu, etc.). De aceea, înainte de a trece la o reorganizare judiciară este util un audit economico-juridic al actelor încheiate de societate pentru a putea identifica eventualele riscuri.

În al patrulea rând, simpla opţiune a debitorului pentru o reorganizare judiciară nu echivalează automat cu adoptarea şi intrarea în vigoare a unui plan de reorganizare judiciară. Esential este ca majoritatea categoriilor de creditori să-şi dea acordul pentru plan, ceea ce implică de multe ori un proces îndelungat şi delicat de negociere, cu atât mai mult cu cât creditorii sunt cei afectaţi în primul rând de tăierile de datorii pe care debitorul le va face pentru a putea supravieţui. În acest context, planificarea din timp a intrării în procedura insolvenţei şi, în măsura posibilului, chiar „modelarea” categoriilor creditorilor împreună cu consultanţii poate juca un rol cheie în reuşita planului.
Soluţii

Insolvenţa unei societăţi nu echivalează neapărat cu sfârşitul întreprinderii comerciale. Acesta poate fi un moment bun de reconsiderare a strategiei de afaceri şi de utilizare a unui întreg arsenal de resurse, între care şi cea a redresării în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară.

Înainte de a alege calea reorganizării judiciare trebuie pornit de la premisa ca nu este o soluţie aplicabilă în mod universal şi nediscriminat, şi în niciun caz nu este un leac miraculos pentru o afacere neperformantă. Soluţia reorganizării judiciare este o opţiune ce prezintă numeroase avantaje, dar poate avea şi inconveniente, de aceea alegerea ei trebuie făcută în mod informat, prin cântărirea tuturor aspectelor relevante şi numai după implicarea unor specialişti în domeniu (economişti, avocaţi, practicieni în insolvenţă).

Aceştia pot creiona strategia şi pasii de urmat încă dinainte de începerea procedurii, astfel încât posibilele neajunsuri să fie cel puţin minimizate, iar surprizele neplăcute să fie eliminate.