Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #21971 Re: Re: AI DREPTATE! ASA ZICE SI LA "GAZETA": Platformele Oltchim şi Arpechim, gemene în suferinţă.2014-06-12 11:23"Platformele Oltchim şi Arpechim, gemene în suferinţă. La nivelul Ministerului Economiei, condus de către liberalul argeşean Andrei Gerea, se vorbeşte tot mai mult de investitori din ţară şi de peste hotare interesaţi de privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea, mai mult sau mai puţin la pachet cu platforma Arpechim. Până una-alta, prin Vâlcea circulă deja, ironic, informaţia conform căreia de la 1 ianuarie 2014 se vor angaja pe platformă sudori-tăietori şi mecanici care să… dezafecteze combinatul condus acum de către argeşeanul Marius Pârvu. Construite să funcţioneze împreună, platformele de la Vâlcea şi Piteşti par acum aproape părăsite. În zona de îmbarcare-debarcare a muncitorilor se vede cel mai bine dezastrul, atât în Argeş (mai ales), cât şi în Vâlcea. Astfel, dacă în anii trecuţi platformele gemeau de lume şi de autobuze care cărau în toată Vâlcea muncitori, acum bate vântul. La Piteşti, la fel. Conform conducerii Publitrans, reducerea numărului de muncitori de la Arpechim a fost atât de… abruptă, încât s-a resimţit imediat în indicatorii societăţii de transport. Nici nu este de mirare că s-a întâmplat astfel, din moment ce pe platforma petrochimică din Piteşti lucrau peste 10.000 de oameni, iar acum mai sunt câteva sute… Rămâne de văzut dacă se vor găsi investitori şi, mai ales, câte locuri de muncă vor genera ei. Nu cumva să genereze doar… fier vechi pentru centrele de colectare!" |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
In atentia Consilierelor si Consilierilor Generali ai Municipiului Bucuresti: Peste 1500 de copaci au fost arsi si taiati numai in zona retrocedata a parcului IOR din ianuarie 2023 pana astazi. Inainte sa inceapa aceste defrisari, Bucurestiul avea 0.88 arbori / locuitor desi Uniunea Europeana recomanda 3 arbori pe cap de locuitor. Acum, 1680 de locuitori ai Bucurestiului nu mai au deloc sursa de oxigen. Iar asta se va traduce in tot mai multe boli respiratorii atat pentru noi cat si pentru co...
Reclamă petiție
Promovați aici
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
O a doua sansa: Gratiere 2025
6333 Creat: 2025-02-03
Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu și a membrilor Guvernului României
1293 Creat: 2025-02-03
Nu legalizați transformarea trotuarelor în parcări!
462 Creat: 2025-02-18
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
813 Creat: 2025-02-05
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
29388 Creat: 2024-11-28
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ORDINULUI ANAF NR. 128/2025 📢 NU MAI ACCEPTĂM SĂ FIM TRATAȚI CA INFRACTORI ÎN PROPRIA ȚARĂ!
143 Creat: 2025-02-19
Alegeri libere
25376 Creat: 2024-12-06
Arbitraje corecte pentru Petrolul Ploiești.
1543 Creat: 2025-02-16
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
656 Creat: 2025-02-08
Calin Georgescu Presedinte
1576 Creat: 2024-12-06
Petiție pentru reducerea la 2 ani de studiu a orelor de religie, limitându-se la clasele IX-X
114 Creat: 2025-02-19
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2812 Creat: 2024-01-29
Și eu susțin GEOGRAFIA!
16104 Creat: 2023-05-13
Petiție împotriva reducerii orelor de Educație plastică/Educație artistică în noul plan-cadru
85 Creat: 2025-02-17
Încadrarea în condiții speciale de muncă
21 Creat: 2025-02-20
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
1351 Creat: 2025-02-04
Spuneți-ne adevărul despre anularea alegerilor!
21 Creat: 2025-02-19
Petiție împotriva aprobării rovinietei locale Iasi (DN28, DN28) vehicule de mare tonaj
21 Creat: 2025-02-18
PETIȚIA " Călin Georgescu - PREMIERUL NOSTRU"
43832 Creat: 2019-09-09
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6824 Creat: 2024-12-06
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie