Societatea Timisoara - Apel si invitatie la atitudine civica

#258: Batrinul lui Mihaies - Raspuns la toti ....

Pt. ca si eu am avut un tata.....

Chiar daca-l iubesc pe tata, nu pot sa nu-i reprosez
lasitatea, supusenia si capul plecat in fata celor care i-au spulberat  visele si sperantele, incet, incet, ani si
zeci de ani. Il iubesc pe tata si l-am iertat pt lasitate; a ales pentru el
calea cea mai sigura, poate singura, dar nu pot sa nu-i reprosez faptul ca mie
nu mi-a construit aripi sa zbor, dintr-o lume in care el se impotmolise. Zeci
de ani a trait tata, fara sperante si fara vise. Deformat de totalitarismul
comunist, care-i anihilase orice urma de empatie, nu-si putea imagina ca fiica
lui si-ar dori altceva. Dupa  1989 a
venit si pensionarea lui tata. In sfarsit liber si in plina putere.  Am crezut atunci ca tata o sa-mi construiasca
aripile sau o sa-mi arate directia spre care sa ma indrept. I-am reprosat, in
gand, ca n-a facut-o, dar l-am inteles, era obosit tata, obosit de comunism sau
de romanism, nu mai stiu. Mi-am construit eu singura aripile si am zburat
departe. Am vazut acolo ce au facut alti tati pentru copiii lor. M-am revoltat
pe tata, dar la scurt timp desconsideratia mea s-a transformat in compasiune
pentru neputinciosul meu tata. Pe tatal meu las, supus, lipsit de viziune,
egoist si neputincios, l-am iubit si-l voi iubi intotdeuna, pentru ca este
tatal meu. As dori ca si copiii mei sa ma iubeasca asa cum il iubesc eu pe
tata. Mi-as dori ca si eu sa fiu la inaltimea sperantelor copiilor mei, ca sa
merit si stima lor.