Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

#20127: JUSTITIARUL - Oltchim cere falimentul Astra Asigurări!

"ECONOMIA ROMANIEI ESTE DIN CE IN CE MAI MULT O LUME DISTOPICA, SIMILARA CU UNIVERSUL DIN JOCURILE FOAMEI".

MASINA TIMPULUI, RESTARTATA DE "OVER-LORDUL" SI "HIPER-BOGATUL" PIPEREA LA OLTCHIM, ARE O SINGURA TINTA: JOCURILE FOAMEI ... CENUSA SI FIER VECHI LA OLTCHIM - INDIFERENT DE DIRECTIE ... TRECUT SAU VIITOR!

LUNGUL DRUM DE LA TEORIE LA PRACTICA, IN CAZUL OLTCHIM, NU ESTE PAVAT CU BUNE INTENTII DAR GENEREAZA CRESTEREA "POPULATIEI HIPER-PAUPERIZATE" IN ARGES SI VALCEA.

Publicatiile noastre main-stream anunta o crestere peste asteptari a PIB-ului, plus o apreciere calduta de la agentia de rating Moody’s – stabil, cu perspectiva de revenire la invesment grade. Numa’ vesti bune : producem mai mult, pentru ca suntem gospodari, iar economia iese din zona de risc. De aici o potentiala revenire a interesului investitorilor straini. Si al interesului bancilor de a credita economia si populatia.

Ma uit insa pe site-ul BNR si vad rezultatele unui sondaj din care rezulta ca la nivelul lui februarie 2014 gradul de risc este de 32,61%, in crestere fata de decembrie 2013 (32,14%). Nota bene : gradul de risc era, in 2008, inainte de Lehman Brothers, de 6%, iar in decembrie 2009 ajunsese la 15,29%.
Un risc mai mare de creditare inseamna : (i) o mai mare aversiune/reticenta fata de credite noi; (ii) un cost mai mare al creditarii, pe care bancile le includ in comisioanele si dobinzile variabile aplicate clientilor cu credite in derulare.
Pe fondul acestei “cresteri economice” si al recentei note bune de la Moody’s, acelasi sondaj arata ca cererea de credit din partea companiilor este in scadere, in timp ce cererea de credite imobiliare se mentine la cote de avarie, iar cererea de credite de consum creste usor fata de anul trecut.

Mai e un lucru de spus. Nu apare pe site-ul BNR, ci in documente individuale trimise de banci celor care au sau intentioneaza sa aiba credite in euro – clientii sunt atentionati ca, intrucit veniturile lor sunt in lei, in timp ce creditul este denominat in euro, trebuie sa se astepte la o eventuala crestere a cursului de 35,5% (de la 4,45 lei/euro, cit e acum cursul, la 6,1 lei/euro) si, deci, la o crestere a cantitatii de lei pe care ar urma sa o achite bancii cu titlu de rata.

Cum se explica aceasta contradictie? Submineaza BNR eforturile autoritatilor centrale de a re-construi increderea in economia Romaniei?

Fraza-cheie din acest sondaj, care ofera si raspunsul la aceasta dilema, este urmatoarea :

“Riscurile asociate companiilor, conform perceptiei bancilor, au crescut in T4/2013 pentru majoritatea sectoarelor de activitate. In opinia institutiilor de credit, riscul de creditare asociat companiilor dupa marimea acestora este in crestere, cu exceptia corporatiilor, pentru care acesta s-a mentinut neschimbat”.

Cu exceptia corporatiilor, riscul de creditare a companiilor a crescut. Din moment ce riscul de tara este stabil, cu perspectiva de imbunatatire, nici riscul de creditare a statului nu creste. De aici concentrarea “eforturilor” bancilor pe aceste doua domenii exclusiviste. Creditele se orienteaza aproape exclusiv catre corporatii si catre stat. De aici si nivelul foarte redus al creditarii celor care nu sunt nici corporatii, nici statul roman. Economia reala – ma tirziu. Sau la Sfintul Asteapta.

Adevarul este ca PIB-ul Romaniei este realizat in proportie de peste 70% de corporatii, cam 24% este realizat de companii publice de genul Oltchim, RAAN, Remin, Cuprumin (companii in insolventa sau in dificultate), restul de 6% fiind realizat de companiile private si profesiile liberale, alea care nu au fost inca falimentate. Asta a vrut (sau a lasat sa se intimple) statul roman in ultimii 20 de ani.
Cel mai grav pentru o economie care se vrea emergenta este ca cele 70% din PIB sunt realizate de un numar de 15-20 de corporatii care fac, la propriu, legea in Romania. De altfel, atit vazut cum se schimba legile in parlament, peste noapte, exclusiv in favoarea corporatiilor. Exemplele la indemina sunt OMV Petrom, Dacia Renault, Alro Slatina, Mittal Steel Galati, Metro, Carrefour, Orange, Vodafone, BCR. Aceste corporatii fac profit (sau reusesc sa inghita pierderile) pentru ca beneficiaza de tot suportul necesar din partea societatii-mama, a grupului din care face parte, a bancilor-creditoare si, in finalul glorios, a statului roman. De pe aceasta pozitie, acesti over-lorzi dicteaza modul in care functioneaza “economia” Romaniei. Ei produc, exporta si fac profituri enorme (impozitate in Austria, Germania, Marea Britanie sau in Franta), toti ceilalti lucrind pentru ei. In conditii, evident, impuse prin contracte de adeziune.

A se observa ca, la rindul sau, populatia de consumatori reuseste sa isi achite din ce in ce mai greu ratele la banci si facturile (motivele obiective fiind restructurarile, concedierile, reducerile de salarii). Dovezile irefutabile sunt rata de neperformanta de 28% – pe romaneste, aproape o treime din populatia activa este in faliment – si consumul redus la maxim. Statul roman “de dreapta” ai popularilor domni Basescu si Boc a facut ce trebuia in 2010 pentru a ajuta over-lorzii economiei sa isi revina din socul Lehman Brothers, reducind salariile bugetarilor cu 25% si indemnizatiile mamelor cu 15% si marind tva-ul la 24%. Actualul stat roman “de stinga” se imprumuta la banci cu 19 mld euro (altii decit cei 20 de mld luati de la FMI si de la CE in 2010), ca sa asigure bancile, saracele, contra riscului de creditare cifrat acum la 32,61%, conform BNR.

Mie mi se pare ca economia Romaniei este din ce in ce mai mult o lume distopica, similara cu universul din Jocurile foamei – un numar mic de hiper-bogati din Capitoliu este sustinut in lux si hedonism cu produsele care vin din cele 12 districte, manufacturate de o populatie hiper-pauperizata, controlata de un stat militarizat, si careia i se ofera, o data pe an, spectacolul televizat al unui joc al supravietuirii “tributelor” alese pentru a se lupta pina la moarte, pentru premiul unei vieti de huzur ulterioare. Si totul sub teroarea unui razboi de final de lume, care sta sa apara.

Aceste 15-20 de corporatii sunt insule de hiper-prosperitate intr-o economie din ce in ce mai falita, care stiu sa profite de pe urma dependentei pe care o creeaza si intretin sub-contractorilor lor. Si politicienilor – compradores care le sustin. Odata cu relocarea (asa cum s-a intimplat cu Nokia), tot acest lant de sub-contractori dispar. Din perspectiva standardelor de rezilienta (rezistenta la socuri), o astfel de economie este ne-sanatoasa, nesustenabila pe termen lung. Poate ca de aceea specialistii pe care ii scolim in Romania, pe banii nostri, pleaca mincind pamintul.

PS Nu vi se pare ca razboiul iminent de la televizor dintre Rusia si Occident este inca o metoda eficienta de control prin frica, la adapostul careia over-lorzii mai ruleaza niste bani sub forma unor noi cheltuieli de inarmare?