Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #18721 Creditorii Oltchim decid luni soarta combinatului vâlcean2014-03-27 20:14Creditorii Oltchim decid luni soarta combinatului vâlcean http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/13/523324dac7b855ff567c7ff... Creditorii combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, aflat în insolvenţă, decid luni dacă prelungesc sau nu termenul până la care se pot depune oferte angajante pentru preluarea companiei, a declarat, pentru „Adevărul“, avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al societăţii.„Până în acest moment sunt interesate de preluarea Oltchim chinezii de la Baota Petrochemical şi Junlun Petroleum, dar şi SIF Transilvania. Şi Petchem, divizia petrochimică a MOL, a cumpărat caietul de sarcini“, a afirmat Piperea. Anterior, la începutul lunii martie, Constantin Niţă, actualul ministru al Economiei, afirma în cadrul comisiilor de specialitate din Parlament că există deja investitori interesaţi să preia la pachet atât Oltchim, cât şi rafinăria Arpechim, aflată în proprietatea Petrom. Aceasta este acum închisă, dar este vitală pentru activitatea Oltchim deoarece produce materii prime pentru combinatul vâlcean. Planul este ca o entitate a statului, precum Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din Ministerul Economiei, să preia rafinăria de la Petrom, iar, ulterior, cele două entităţi să fie vândute la pachet, preciza atunci Corneliu Cernev, liderul sindicatului Victoria din cadrul Oltchim. Consorţiul de companii din China este cel interesat de preluarea la pachet a celor două entităţi. Anterior, şi traderul rus de materii prime Oil Gas Trade (OGT) era interesat de preluarea societăţii vâlcene, însă situaţia politică tensionată dintre Ucraina şi Rusia face puţin probabilă o astfel de tranzacţie. Şi omul de afaceri Ştefan Vuza, care deţine compania Chimcomplex Borzeşti, dorea anterior preluarea combinatului. Acesta va fi vândut fără datorii, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 305 milioane de euro. Oltchim deţine deja activitatea de petrochimie de pe platforma Arpechim. Compania este în insolvenţă din luna ianuarie 2013. Citeste mai mult: adev.ro/n33v7s |
|
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
31152 Creat: 2025-04-22
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
20267 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
290 Creat: 2025-04-17
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
217 Creat: 2025-04-18
Renovare Spatiu Verde Neutilizat, Sibiu, Cartierul Resita intr-un loc recreativ
47 Creat: 2025-04-23
Sanctionarea celor care instiga la ura, acte de violenta si crima împotriva animalelor
78 Creat: 2025-04-17
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
385 Creat: 2025-04-18
CEREM DREPTUL LA VIATA PENTRU CAINII DIN ADAPOSTUL PUBLIC TARGU JIU
24460 Creat: 2024-08-16
Petitie pentru permiterea accesului cu caini in mall-uri, magazine, mijloace de transport si in general in toate spatiile publice.
32 Creat: 2025-04-22
GRATIERE 2025
15625 Creat: 2025-02-03
Memoriu profesori suplinitori calificați
301 Creat: 2025-02-25
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
372 Creat: 2025-04-15
Locuri de parcare dedicate pentru două roți în Sectorul 1!
18 Creat: 2025-04-23
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1067 Creat: 2020-11-28
LEGALIZATI TUNING-UL AUTO IN ROMANIA
63626 Creat: 2024-06-16
Cetățenia română pentru soțul/soția cetățean străin care locuiește în diaspora
408 Creat: 2025-03-20
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18600 Creat: 2023-10-23
Vrem un parc și trotuare sigure pentru copiii din zona Șoseaua Cernica – Pantelimon, Ilfov
11 Creat: 2025-04-23
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
503 Creat: 2025-04-09
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6887 Creat: 2025-02-13