Patrimoniul istoric national între profesionism si amatorism

M-am abţinut până acum să comentez ceva apropo de detectorism într-o comunitate care nu vede asemenea activităţi cu ochi buni, opinie la care mă raliez din principiu, dar recenta petiţie online care vizează înlocuirea directorului MNIR are nişte hibe de logică şi unele carenţe legislative absolut remarcabile:

1. la monezile de argint nu văd că ar trebui făcute operaţii de dezoxidare, decât cea de degresare şi care constă în scufundarea acestora într-un lighean de plastic într-o baie de alcool etilic sau acetonă în soluţie, urmată de o clătire care se putea face la fel de bine şi cu furtunul şi de o uscare, la soare sau pe nişte prosoape. Este o activitate care ar lua jumătate de zi maximum, nu zeci de zile aşa cum pretinde autorul petiţiei. Argumentele pe care le aduce în acest sens nu ar rezista în faţa niciunei instanţe.

2. eu puteam ridica acum ceva vreme 130 kg din genuflexiune. Un bărbat normal fără prea mare pregătire fizică poate căra două damigene de vin de 20l câte una în fiecare mână cu riscul unei febre musculare. Un sac de ciment are acum 40 kg, dar înainte avea 50 kg, cineva obişnuit cu munca pe şantier l-ar fi putut căra pe braţe. Nu este o performanţă fizică imposibilă să cari 55 kg, mai ales pentru un bărbat în care pompa adrenalina, aşa cum vrea să lase să se înţeleagă autorul petiţiei.

3. De ce ar fi greşit directorul MNIR că l-a premiat pe descoperitor în opinia autorului? Pentru că bunurile solului şi subsolului sunt ale statului român. Foarte corect. Dar statul român nu ştia de ele, iar descoperitorul i le-a prezentat acestuia – în persoana MNIR - şi conform legii (art. 326, http://www.contabilsef.md/libview.php?l=ro&idc=347&id=2797 ) i se cuvine o recompensă. Nimic ilegal aici. Că recompensa primită de descoperitor a dezechilibrat bugetul MNIR de cercetare, asta înseamnă că bugetul era prea mic în acel moment pentru o descoperire atât de mare, nu că descoperirile nu ar trebuie premiate în principiu. Iar legiuitorul şi managerul român trebuie să aplice legea din România, înaintea interpretării personale a autorului petiţiei a “articolului 10 al convenţiei de la Valleta (1992, paragraful iii)”. Să presupunem prin absurd că toate descoperirile de acest gen ar rămâne nepremiate de autorităţi. Oare ce credeţi că se va întâmpla în acest caz?! Ar fi mai bine?

4. Sunt nenumărate cazurile cunoscute în care comorile arheologice au fost traficate înafara circuitului legal. “Elogiul” pe care îl face directorul MNIR detectoristului este că a ales calea legală de a se bucura de descoperirea sa. Iar textul “Noi ar trebui să învățăm din această lecție și să fim cu un pas înaintea lor, nu cu 100 de pași în urma lor” ar trebui interpretat ca un îndemn public către Guvernanţi de a se aloca de către Ministerul Culturii prin buget mai multe resurse materiale şi de timp arheologilor cu ştate în regulă ca să facă cercetări perieghetice de acest fel, în loc să fie nevoiţi să plătească premii pentru descoperiri făcute neprofesionist!!!

5. Nu se poate aplica legal prezumţia de premeditare la un detectorist care nu se duce la un punct fix, ci bate coclaurii, aşa cum nu se poate aplica unui poliţist de la circulaţie care şi-a descărcat arma din dotare urmărind un vitezoman, doar pentru că în fiecare zi şi-o pune la brâu în toc.

6. Nu ştiu ce probleme administrative sau personale are autorul petiţiei cu şeful instituţiei unde lucrează, dar genul ăsta de “petiţii online” în care s-a specializat în ultima vreme îmi aduc tare mult aminte de procesele şi demascările publice din perioada comunistă. Un fel de linşaj mediatic... În cazul acesta împotriva unui stimat membru al Nobilei Case, un cunoscut numismat a cărui reputaţie este mânjită cu noroi gratuit ... „(lista lucrurilor care îi sunt imputabile este prea lungă pentru a fi menţionată aici)”. Sunt tare comode, pentru că nu implică responsabilitatea unui denunţ penal, la care trebuie să dea o grămadă cu subsemnatul, plus că toate declaraţiile se fac de mână, nu la calculator. Şi aduc o binemeritată atenţie pentru o viitoare carieră politică - sau măcar una administrativă - în domeniul înfierat... unde îi doresc succes, deşi nu îi împărtăşesc apetitul pentru a călca pe cadavre. Cu toate că în cazul acesta are şanse mici de succes pentru că decizia directorului MNIR a fost deja susţinută politic şi public şi de Prim Ministrul României, care l-a premiat şi el pe descoperitor... „în baza unei interpretări abuzive a legii”...

7. Cum se pot efectiv proteja siturile arheologice cunoscute, dacă perimetrele acestora nu sunt publicate într-un format public? Nu cumva asta e cauza pentru “incapacitatea poliţiei teritoriale de a cunoaşte limitele siturilor arheologice, face ca prevederea legală să fie inoperantă”. Asta presupunând că poliţiştii rurali chiar ar avea chef să le facă rondul cheltuind benzină şi timp?!

8. Faptul că un cetăţean al României este cercetat pentru tăinuire de patrimoniu nu îl face VINOVAT de tăinuire de patrimoniu, doar o hotărâre a unei instanţe rămasă definitivă şi irevocabilă poate să îi pună această pată pe cazier. Dar pentru autorul petiţiei este „suficient să suspectăm că condiţiile de descoperire nu sunt corect documentate”. Cacofonia bănuiesc că a fost intenţionată.

Ce are totuşi important acestă problematică:

1. Concurenţa neloială între arheologii cu acte în regulă şi detectorişti. Aşazişii “arheologi amatori”. Primii trebuie să parcurgă un proces de autorizare ai unei asemenea cercetări, detectoriştii nu. Aceasta este o hibă a legislaţiei care trebuie remediată!!!

2. Mult mai grav. Săpătura pentru scoaterea la iveală a metalului se face neprofesionist scoţând obiectele din context şi răvăşind straturile. Pentru un arheolog asta este un dezastru. Şi dacă pentru fiecare obiect de metal se răscolesc zeci de gropi, atunci asta este de-a dreptul cumplit. Lucrul acesta TREBUIE remediat legislativ, într-o măsura în care arheologii să fie singurii abilitaţi să facă săpături îndiferent la ce sit, cunoscut sau necunoscut, iar detectoriştii doar să puncteze în direcţia corectă unde au găsit un semnal puternic şi să existe şi un mecanism de cointeresare.

3. Dintre toate asociaţiile arheologice din România constituiţi un grup şi faceţi o propunere legislativă de interdicţie a detectoarelor de metal înafara utilizării profesionale de către profesionişti autorizaţi din domenii, dacă asta credeţi că e soluţia. Aşa cum s-au interzis dronele cu camere video înafara circuitului utilizatorilor profesionişti, se pot interzice prin HG şi detectoarele de metal înafara anumitor profesii. Este ceva de muncă să se întocmească un draft legislativ, dar este mult mai onorabil şi mai productiv decât semnarea unui denunţ cu mari şanse de a fi considerat calomnios...

4. Aş sugera în acest caz să puneţi în aceeaşi propunere legislativă şi obligativitatea publicării perimetrelor arheologice ale siturilor LMI şi ale celor non-LMI. Aşa cum face ANRM când alocă un perimetru pentru explorare-exploatare, dau o listă de coordonate în stereo70 pe care directorul ANRM o publică în Monitorul Oficial al României. În felul acesta nu vor mai exista suspiciuni vreodată despre ce s-a găsit şi unde!