Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #15594 EXCLUSIV Ungurii de la MOL vor să cumpere Oltchim

2014-01-15 15:43

http://www.economica.net/ungurii-s-au-inscris-in-cursa-pentru-cumpararea-oltchim_71052.html

Petchem, divizia petrochimică a MOL, este ultimul competitor înscris în cursă pentru preluarea activelor viabile ale Oltchim. Potrivit administratorului judiciar Oltchim, Petchem se anunţă a fi unul dintre cei mai redutabili pretendenţi

http://media.rtv.net/image/201311/w620/oltchim_37666500_26672000.jpg...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Privatizarea Oltchim SPV, compania ce va prelua activele viabile ale Oltchim Râmnicu Vâlcea, este un joc în patru între omul de afaceri Ştefan Vuza, consorţiul chinez Baota Petrochemical Group - Hengchao Sun - Junlun Petroleum, ruşii de la Oil Gas Trade şi Petchem, divizia petrochimică a concernului de stat maghiar MOL, potrivit administratorului judiciar Oltchim Gheorghe Piperea. Dacă de Vuza, chinezi şi ruşi se ştia, intrarea în cursă a MOL este o noutate, însă ungurii se anunţă un competitor redutabil, spune Piperea, pentru că au forţa financiară necesară de cumpărare a Oltchim SPV. Petchem este între primele zece companii europene din petrochimie şi unul din liderii europeni în producţia de polietilenă şi polipropilenă.

„Noi ne-am pregătit pentru această privatizare în aşa fel încât să nu mai repetăm episoadele neplăcute din trecut. Caietul de sarcini este construit ca Oltchim să poată fi cumpărat de cei ce dispun de surse proprii sau de împrumuturi deja la dispoziţie. Din acest punct de vedere, jocul se duce mai degrabă în trei”, afirmă Piperea. Competitorul care nu prea are şanse, din acest punct de vedere, este Ştefan Vuza, patronul Chimcomplex, care recent a anunţat că a început demersurile pentru accesarea unui credit de 200 de milioane de euro destinat cumpărării Oltchim. „Nu mai vrem să vindem cuiva, chiar pe o sumă mare, şi apoi să aşteptăm cu lunile nişte bani care nu vin, apoi să pice şi privatizarea”, mai spune Piperea.

Oltchim SPV încă nu are entitate juridică. Va fi înfiinţat abia după ce se va desemna cîştigătorul licitaţiei. Termenul limită pentru vânzarea Oltchim SPV trebuia să fie sfârşitul aceste luni, însă, cel mai probabil, va fi amânat cu încă o lună şi jumătate, la cererea tuturor celor patru competitori. Piperea precizează însă că amânarea termenului-limită de privatizare al Oltchim depinde de un vot în acest sens al Adunării Creditorilor.



Preţul de pornire al licitaţiei este de 305 milioane de euro, se cere depunerea unei garanţii de participare de 10 milioane de euro şi un avans de 10% din preţul de adjudecare al licitaţiei.

De achiziţionarea rafinăriei Arpechim, principalul furnizor de materie primă pentru Oltchim, s-au arătat interesaţi doar ruşii, chinezii şi Vuza. Ungurii de la MOL nu doresc preluarea rafinăriei. Aceasta este, acum, proprietatea Petrom şi este închisă de doi ani.

MOL este compania petrolieră integrată a Ungariei, cu o cifră de afaceri de 20 de miliarde de euro şi 1.600 de staţii de distribuţie a carburanţilor în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi ţările din CSI. Este cea mai mare companie din ţara vecină şi a doua mare companie din Europa Centrală şi de Sud-Est.

În România, MOL are o reţea de 143 de benzinării şi o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de euro. Deţine şi două depozite de carburanţi.