Abuzurile din Romania trec oceanul

Va trimit o pezie:
De stânga sau de dreapta?

Nea Costică, om în vârstă
Şi cu o anumită stare,
Nici sărac, dar nici bogat,
Şi-a pus în gând o întrebare.
Dacă între două puncte,
Calea cea mai scurtă
Este cum s-a demonstrat
Doar linia dreaptă,
De ce oare noi românii
Nu vrem sau nu ştim,
Să alegem calea dreaptă
Pe care să păşim?.
Şi fiind om cu angarale,
Nici puţine şi nici multe,
S-a gândit c-ar fi cu cale
Cu Sf. Petru să discute.
-Înţeleptule, prea vrednic
Tu al neamului nostru sol
Peste Ţara Românească
A căzut foc şi pârjol.
C-a venit un vrăjitor
Chip de drac, ispită-n gene
Şi ne minte, ne ignoră
Cu privirile-i viclene.
Ba-i de stânga, ba-i de dreapta
Că-i primejdia tuturor,
Scapă-ne de el, goneşte-l
Că nu mai avem viitor.
Sfântul şi-a pus caftanul
S-a încins peste veşminte
Şi lui Costică- i spune:
-Mergi şi tu cu mine?
-Merg Prea Sfinte.
Cum ajunseră-n palat,
Pe alee, apoi la vilă,
I-a întâmpinat din uşă,
Chiar persoana în pricină.
Au intrat şi în piscină,
Cu minuni în toate cele
Doi papuci şi un halat
Cu parfum de micşunele.
-Bucuros sunt de cinstea
Care-o faceţi casei mele,
A spus omul împricinat
Scrâşnind apoi din măsele.
-Află, domnule, a spus Sfântul
Şi îndoiala nu încape
Că în ţară circulă zvonuri
Care te privesc de-aproape,
Şi ca supus lui Dumnezeu,
Vreau să audă tot românul
Ce-ai făcut la referendum,
De-ai rămas tot tu stăpânul?
-Cu smerenie asculta-voi
A răspuns el nărăvaş
Şi vă rog, poftiţi alături
Ca să bem un aldămaş.
-Tu, Costică-zice Sfântul
Către reclamantul său
Ai să stai la uşă strajă
Să nu intre duhul rău !
Şi a stat, a stat Costică
Dus pe gânduri neînţelese
De aşteptare îi ies ochii
Însă Sfântul nu mai iese.
Şi a mai stat un ceas Costică,
Ba mai mult a stat cu drag
În sfârşit se crapă uşa
Şi apare Sfântu-n prag.
Înalt e Sfântul şi nervos
Şi zburlit, aprins la faţă.
-Dumnezeu să te păzească.
Pururi de năpastă-n viaţă !
-Zi ce-ai hotârât cu dânsul ?
A întrebat grăbit Costică,
Îl gonim aici cu pietre
Sau îi dăm în cap cu-o sticlă ?
-Vai de mine, exclamă Sfântul
După cum îmi pare mie,
Nu găseşti unu la fel,
Nici în sută nici în mie.
Are o inimă de aur
Care pe mine m-a vrăjit,
Cinstit, darnic şi milos,
Cum altul n-am întâlnit.
-Sfinte, dacă zici că-i bun,
Tu cunoşti mai bine omul
Şi lumina ta e harul
Din scriptura lui Ion.
Dacă-i cinstit şi virtuos
Să-l lăsăm şi noi în pace
Şi să mergem către casă,
Doamne iartă, n-avem ce face.
-Mergem, a răspuns Prea Sfântul
Da, înainte dacă vrei
Ia aminte la ce-ţi spun:
Nu-i din vina Europei!
E pedeapsa lui Dumnezeu,
Pentru că voi românii
Niciodată n-aţi ştiut
Să vă ”alegeţi” stăpânii.