Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Head Hunter |
/ #14992 Contractul de privatizare al OLTCHIM va fi semnat la hotelul Double Tree by Hilton din Bucureşti2013-12-27 18:10Ce zice "tatucul" vostru? Ca aveti salarii prea mari si ca sunteti prea multi. Adica, vrea sa spuna ca, Roibu a gresit cand v-a marit salarile in anul 2011 si cand nu v-a disponibilizat incepand cu anul 2009. "Pe de altă parte, liderul de sindicat din SC Oltchim SA, Corneliu Cernev, a spus recent că societatea are urgentă nevoie de infuzie de capital privat, ca să se poată restructura cu succes. Cernev susţine că autorităţile s-au comportat iresponsabil de-a lungul timpului cu combinatul chimic vâlcean, care a fost puternic căpuşat şi a avut parte de un management deficitar. Acesta consideră că alte cauze ale insolvenţei SC Oltchim SA au fost reprezentate de majorarea salariilor într-o perioadă în care se acumulau pierderi masive, investiţii enorme în instalaţiile neproductive, lipsa unor măsuri de restructurare în perioada în care combinatul a fost afectat de criza economică. În plus, SC Oltchim SA putea fi restructurat şi în afara insolvenţei, dacă statul făcea la timp conversia creanţelor AAAS în acţiuni." |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
3489 Creat: 2025-02-06
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
6352 Creat: 2025-02-05
Și eu susțin GEOGRAFIA!
12637 Creat: 2023-05-13
O a doua sansa: Gratiere 2025
1619 Creat: 2025-02-03
Petiție împotriva polițistei Oana Melinte care a abuzat pe cetățeanul Mihalescul Sorin și luarea de măsuri urgente pentru remedierea și îmbunătățirea serviciilor publice la Direcția de Înmatriculări
304 Creat: 2025-02-06
RAR NEAMT efectueaza controale tehnice la masinile auto doar in localitatile Roznov si Savinesti
163 Creat: 2025-02-06
ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII „MIHAI EMINESCU” ÎN BOTOȘANI
200 Creat: 2025-02-02
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
435 Creat: 2025-01-31
PETIȚIE PUBLICĂ PENTRU CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A FOSTULUI PRIMAR COCOVEICĂ MIHAI
57 Creat: 2025-02-06
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4583 Creat: 2023-11-03
Nu vrem eliminarea Istoriei din programa școlară!
129 Creat: 2025-02-01
Susține disciplina ARTE! 🎭 Susține introducerea Educației Teatrale în licee!
160 Creat: 2025-02-04
Reconsiderarea planului cadru legat de înjumătățirea orelor de Educație Plastică și Educație Muzicală la liceu
165 Creat: 2025-02-05
Solicitarile medicilor privind modificarea legii cabinetului medical prin OUG
603 Creat: 2025-01-24
Vrem începerea activităților la secția de tenis de la CORONA Brașov.
21 Creat: 2025-02-06
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
397 Creat: 2025-02-03
Păstrarea numărului actual de ore în trunchiul comun, la limba și literatura română la toate filierele literatura română, l
19 Creat: 2025-02-07
Alegeri libere
24473 Creat: 2024-12-06
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8522 Creat: 2020-08-07
Fizica este disciplină fundamentală care trebuie menținută în trunchiul comun la toate clasele
39 Creat: 2025-02-05