S.O.S. familia!

Este obligatoriu ca într-o societate democratică să acorzi dreptul de a fura, de a ucide sau de a răspândi bolile periculoase? Desigur că nu. Este greșit să afirmi că «într-o societate democratică ai dreptul la orice».

Trebuie să înţelegem un lucru simplu: acordarea unui drept unei persoane aduce întotdeauna o limitare a drepturilor şi libertăţilor altora. Într-o societate sănătoasă, mai ales într-una democratică, echilibrul este menţinut întotdeauna. Dacă mergem la rădăcina legii, baza acestui echilibru este foarte simplă. Fiecare persoană trebuie întotdeauna să se poată bucura de drepturile şi de libertatea de care are nevoie pentru a rămâne om şi pentru a-şi urma propriul destin – cu excepţia cazului, desigur, în care îşi foloseşte drepturile în scopuri distructive şi în detrimentul altora.

În plus, există întotdeauna limite ale libertăţii personale: legea apără – iar aceasta este valabil într-o societate democratică – valorile în jurul cărora societatea s-a construit şi s-a dezvoltat.

Aceste valori sunt vii, familia întemeiată de un tată şi de o mama, educaţia familială, dreptul familiilor de a transmite în mod liber valorile lor propriilor copii – şi toate acestea trebuiesc protejate de lege. Ceea ce le distruge nu poate fi numit «drept». Ontologic vorbind, un drept, în linii generale, nu poate fi decât un lucru bun, iar ceea ce este rău prin natura sa – de exemplu, recunoaşterea cuplurilor de acelaşi sex într-o familie (şi, prin urmare, distrugerea adevăratului concept al familiei) – nu poate fi considerat pur şi simplu un drept. Nu este posibil ca o nedreptate vizibilă să devină brusc «drept».

Normele internationale prevăd că apărarea familiei şi a moralităţii publice sunt valori care definesc limitele libertăţii individuale. Fără aceste limite, nu este posibilă o societate democratică.

Nu este mult de când am semnat, ca expert, un document internaţional: este vorba de un apel al avocaţilor provenind din diferite ţări contra traficului de copii, transformaţi în obiecte. Aceasta se întâmplă în timp ce noi decidem dacă există „un drept al copilului”. Un astfel de lucru nu există şi nici măcar «un drept de a obţine un copil».

Copilul este cel care are dreptul de a avea o familie, în acest caz un tată şi o mamă. Copilul este cel care are nevoie de un tată şi de o mamă, şi nu de «două mame» sau de «doi taţi». Adopţia de către homosexuali distruge acest drept al copilului, unul din cele mai importante din câte dispune. El devine pur şi simplu, din păcate, un obiect. Acest lucru se întâmplă sistematic în timp ce noi ne îndepărtăm de familia naturală și începem să credem că un adult dispune de dreptul copilului - toate acestea conduc la lucruri hidoase din punc de vedere moral şi lipsite de orice temei în termeni de filosofie a dreptului - ca surogatul maternal, de exemplu.

«Nu este posibil să avem într-o societate liberă drepturi ale omului, egalitate şi o veritabilă democraţie fără valori creştine»

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2013/11/teoria-genului-si-mobilizarea-franceza.html