R: Ce părere aveți despre căsătoriile homosexuale și despre adopțiile homosexuale? Care credeți că sunt consecințele asupra societății, familiei, dar mai ales asupra copiilor care vor fi adoptați?
DC: Aproape ca mi se pare aberant ca am ajuns sa ne punem problema atat de departe. Este ca si cum as fi intrebata ce parere am despre hranirea omului cu guma de mestecat, este ca si cum v-as spune ca lectura pe care o fac eu cu placere seara de seara este eticheta de pe detergent, este ca si cum as folosi un deodorant cu aroma de brad ca sa ma cred la munte si nu ca sa alung un miros neplacut, este ca si cum in concediu m-as intinde pe o banca in parc uitandu-ma la fotografii cu plaje insorite si valuri inspumate crezandu-ma la mare, si exemplele pot continua, insa, din pacate, acestea sunt realitati in plina manifestare.
Sunt un om cald si cautator al iubirii, iubesc oamenii si intotdeauna am luptat cot la cot cu cei care erau pe punctul de-a se prabusi incercand sa le aduc puncte de vedere pe care numai cineva dinafara, dar empatic, o poate face, pentru a-si pastra iubirea de semeni si puterea intelepciunii dincolo de perioadele de rodaj psihic. Tratez cu respect orice om imi iese in cale, chiar cand sunt avertizata ca n-ar trebui sa fac asta, pentru ca stiu ca relatia pe care fiecare o poate avea cu cineva este unica, astfel ca poti gasi intr-o persoana aspecte pozitive pe care nici acea persoana nu stia ca le are sau ca le poate exprima. Toti avem ceva bun in noi, cu siguranta.
Insa homosexualitatea nu tine de iubire, nu tine de normalitate, nu tine de crearea vietii, este stearpa sub toate aceste aspecte, si incep de aici justificarea parerii conform careia casatoria intre homosexuali este o aberatie pentru ca numai iubirea, normalitatea si darul aducerii pe lume de copii poate sta la baza unirii intre doi oameni. Insa iubirea nu poate si nu trebuie sa fie confundata cu nebunia posesiei sau cu atractia sexuala, iubirea genereaza noi forme de trairi nobile si de viata. Din iubire se nasc copiii, visele, planurile de viitor si chiar linistea interioara. Or, homosexualitatea, asa cum o defineste chiar cuvantul, porneste de la sexualitate si niciodata nu va depasi cadrul sexualitatii. Toti avem prieteni de acelasi sex pe care ii admiram, ii indragim si chiar ii iubim, dar daca iubirea asta ar atinge trairi carnale ar trebui sa ne punem serios problema unui dezechilibru personal pe care in niciun caz n-ar trebui sa-l fructificam perpetuand astfel dezechilibrul si altor persoane, ci ar trebui sa ne facem o analiza serioasa, asa cum facem cu orice problema personala pe care ne-o descoperim si fata de care avem sinceritatea de-a o recunoaste, intai, si mai apoi consecventa de-a o rezolva fara a trage in dezechilibrul nostru pe altii, precum un bulgare de pacat care, rostogolindu-se in pacate, se mareste.
Nu este un pacat sa-ti recunosti problemele, dar poate deveni un mare pacat si o lipsa de responsabilitate si respect pentru propria persoana, in primul rand, a nu-ti intelege propria superioritate de fiinta omeneasca, anume aceea de-a depasi conditia de instinct atunci cand iubesti. Persoana pe care o iubesti merita mai mult decat satisfactia erotica, iar propria persoana se poate inalta deasupra nivelului de superficialitate doar cand, din iubire, poate dezvolta o lume noua alaturi de persoana iubita. Homosexualitatea nu poate dezvolta o lume noua, ba mai mult, puncteaza grav stagnarea fiintei omenesti pe linia erotismului care, pana si acesta, este privat de descoperirirea dualitatii masculin-feminin si apoi, dar abia apoi, a Trinitatii Sfinte!
Fiecare om, in functie de sexualitatea pe care o are prin nascare, are rolul sau in familie. Oricat am vrea sa parem de moderni sau deschisi, femeia se implineste doar nascand si crescand copii, deci devenind mama, ii sade bine gatind bunatati din grija de a-si pastra familia sanatoasa si capata respect intreaga familie atunci cand stie sa-si sfatuiasca atat barbatul, cat si copiii in a actiona cu calm in orice situatie; inafara situatiei cand o femeie nu poate, fiziologic vorbind, sa nasca, o femeie care refuza maternitatea din egoismul de a-si pastra silueta sau programul lejer, se urateste fizic si sufleteste, se preocupa excesiv de aspectul exterior din care poate face chiar un cult al frumusetii personale pe care va trebui sa-l hraneasca cu din ce in ce mai multe orgolii, sfarsind prin a incerca atat de multe relatii, incat nu va mai putea iubi, caci acest nobil sentiment este ca un fluture care are nevoie permanent de aceeasi de caldura. O astfel de femeie nu se masculinizeaza, nici macar atat, ci se abrutizeaza uitand si ca are in ea puterea de-a purta de grija celor dragi, uitand si ca poate sfatui intelept, uitand de drepturile si de obligatiile binecuvantate ce i se cuvin ca femeie.
Deasemenea, oricat am vrea sa credem ca suntem moderni, orice barbat isi doreste sa fie ceea ce a fost orice barbat de la Geneza incoace: tata!, sa aiba urmasi, sa protejeze, sa ocroteasca prin noblete (modelul sau arhetipul comportamental masculin este Iosif care a luat-o pe Maria de soata, chiar daca stia ca copilul din pantecele ei nu era copilul lui, si a acceptat asta cu nobletea unui barbat care-si onoreaza femeia iubita). Pentru un barbat, a avea urmasi este mai mult decat o mandrie, este o binecuvantare si o onoare pe care i-o face cadou viata prin Dumnezeu, este singura ratiune a vietii sale si, pentru ca nu poate purta in pantec o noua viata, el va purta de grija femeii lui si intregii familii.
Este aberant sa acceptam in tacere sau intorcand capul realitatea homosexualitatii, deja un pacat atat de “modern” spunandu-ne ca pe noi nu ne afecteaza, caci participam la desacralizarea ideii de familie, familie care inspira principii de viata, construieste filosofii de viata si motivatii pentru a inainta. A inainta!
Homosexualitatea, chiar daca e azi o realitate, nu poate depasi statutul de pacat, chiar daca toti activistii lumii ar striga intr-un cor imens si asurzitor ca exista libertate, drepturi etc, ea niciodata nu va deveni o VIRTUTE, asa cum, de ex., este familia, caci homosexualitatea aduce stagnare, regres si denaturare de roluri. Cum sa adopte o asemenea uniune un copil care, prin puritatea sufleteasca, e MULT peste nivelul spiritual al acestor oameni?! Ce l-ar putea invata? Limbi straine, instrumente, canto, abilitati artistice, stiinte, da. Este posibil, si este posibil s-o faca - folosind comparatia preferata a propagandistilor homosexualitatii - mai bine ca o familie de oameni nevoiasi, insa toata aceasta colectie de invataturi l-ar face un om inteligent dezumanizat, rece, egoist si normativ pana la dispret fata de semenii sai. Inteligenta care nu este dublata de noblete sufleteasca poate fi devastatoare pentru esenta omului – sufletul.
Nu exista motive nobile pentru care un cuplu de homosexuali ar putea infia un copil, caci un copil inseamna obligatoriu preluare de modele parentale, or deja e cunoscuta tendinta care se doreste ca, urmand adoptiilor de catre cuplurile homosexuale, sa se usureze calea catre normalizarea pedofiliei, a incestului..., care si acestea, din pacate, sunt realitati din ce in ce mai manifeste.
Deja sunt multe asemenea cazuri de infiere si, ce e mai rau, sunt parinti homosexali care isi supun copilul infiat la operatii de schimbare de sex. Acesta este un precedent care nu face decat sa vina in intarirea argumenatiei mele, folosind practic concluzia unui experiment nereusit, experiment initiat de pacatul homosexual si terminandu-se cu un esec social catastrofal. Eu zic ca este o crima sa faci asemenea experimente sau sa permiti, din ignoranta, rea-vointa sau obligativitate de supunere fata de normele globalizarii, sa se poata produca asemenea mizerii, si aici ma refer strict la forurile decizionale care permit asemenea aberatii psiho-sociale. Cu copiii nu ne putem juca, este odios!