Spune NU eutanasierii cainilor comunitari - PROTECTIA ANIMALELOR

Bună tuturor. Scriu comentariul acesta deşi sunt 100% sigură că voi primi insulte şi fel de fel de cuvinte la adresa mea, dar prefer să fiu sinceră şi să ştiu că mi-am zis părerea, decât să regret că nu am făcut-o.
Iubesc animalele. Mereu am făcut-o, mereu o voi face. Şi din cauza aceasta sunt împotriva eutanasierii tuturor câinilor comunitari. Acesta e măcel ! Chiar aşa am ajuns oare noi, „oamenii” ? Avem gânduri ucigaşe şi sadice ? Vrem să ucidem pentru că ne e mai uşor, în loc să muncim din greu şi să găsim o soluţie mai eficientă ?
Am fost muşcată şi de multe ori mi-a fost teamă să trec pe lângă anumiţi câini. Şi da, sunt de acord cu eutanasierea câinilor agresivi care nu mai pot fi domesticiţi şi a celor bolnavi care nu mai au şanse de supravieţuire, ori sunt prea bolnavi şi bătrâni şi ar fi pierdere de timp şi bani. Însă în rest, cred că putem face asta. Suntem OAMENI. Avem suflet, inimă. Am fost născuţi şi creaţi pentru a iubi. Dacă vă e aşa uşor să ziceţi „să îi omorâm pe toţi” cât de departe sunteţi de la a omorî un om ? Mai încolo veţi dori pedeapsa cu moartea pentru oameni.
Nu. Noi nu suntem aşa. Suntem mai buni de atât.
Sunt conştientă de la ce a pornit toată povestea asta. De ce se vrea aşa mult eutanasierea acum... Sărăcuţul Ionuţ. Îmi pare rău pentru el, trebuie să fi suferit groaznic. Dar oare e vina câinilor ? Nu. De ce ? Mai multe motive : primul e că animalele nu au raţiune, ele se comportă după cum au fost crescute / dresate şi răspund la instinctele lor de animale. În al doilea rând, nu se întreabă nimeni cum au ajuns câinii acolo, nu ? Cineva trebuie să îi fi aruncat şi lăsat de voia lor în acel loc, sau prin apropiere, deci din nou, vina noastră, a oamenilor. Şi în al treilea rând : copilul se presupune că a fost supravegheat, totuşi a ajuns în acel loc, nu ? Atât de departe de bunica lui ! Cum a reuşit oare ? Bunica nu avea grijă de el ?
Acum .. probabil voi fi numită în multe feluri şi voi fi întrebată de ce nu iau câinii de pe străzi acasă. Am făcut asta. Şi nu doar căţei, dar şi pisici. Am salvat de la moarte, am îngrijit, am hrănit animăluţe de diferite mărimi. Nu regret asta deloc. Dar nu sunt singura, nu e aşa ? Mai sunt multe persoane ca mine, care fac asta. Eu nu o pot face singură. Trebuie să mai fie şi alţii care să îşi sacrifice puţin din timp pentru a ajuta cumva. Cu donaţii, sau îngrijire, voluntariat eventual.
Acum, vor fi întrebări de genul „dar de ce să fac eu asta ? ce vină am eu ? de ce să dau eu bani pe ceva fără să mă ajute cu ceva?” . Aşa au ajuns oamenii. Suntem materialişti, egoişti. Nu ajutăm pe degeaba. Adevărul e că suntem săraci (ori dăm noi banii pe lucruri fără valoare?).
Ar trebui să fim o comunitate, să lucrăm împreună, să ne ajutăm şi să trecem peste toate astea împreună. În schimb, ne gândim doar la noi. Aşa au ajuns oamenii. V-aţi pierdut pe voi, L-aţi pierdut pe Dumnezeu care e Iubirea, Adevărul şi Bunătatea. Vom rămâne cu nimic ! Ne vom pierde de tot. Vom fi nişte roboţei fără identitate pentru că punem suflet pentru lucruri care nu au nicio importanţă de fapt.
Putem mai mult de atât ! Putem ajuta, putem creea ceva. Haideţi să ajutăm animăluţele . Nu pentru că asta vă dă ceva în schimb, ci pentru că ăsta e lucrul bun de făcut. Dacă nu putem să iubim animalele, cum ne putem iubi între noi ? Există speranţă.. putem face asta. Putem să le salvăm ! Doar staţi uniţi şi luptaţi. Luptaţi cu cei ce vor să facă rău, luptaţi împotriva lor, fără teamă ! Binele va învinge într-un mod sau altul (acum sau mai târziu). Omorâţi animalele acum, şi veţi întâmpina aceeaşi situaţie şi în viitor. Şi după ce ? Iar măcelăriţi ? Fiţi oameni ! Folosiţi-vă inima, nu creierul.