Petitie publica impotriva parteneriatului civil homosexual


Musafir

/ #11 IMPORTANT DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC SI LEGISLATIV

2013-09-01 04:32

Adunarea Parlamentara OSCE

Supun atentiei dumneavoastra cateva informatii de data foarte recenta si cu implicatii majore in social.

Voi prelua cateva articole, deoarece mai bine decat cei implicati direct si care au luat si iau decizii, nimeni n-ar putea povesti. Asadar, pe date concrete, petrecute in urma cu 2 (doua) luni de zile (29 iunie 2013):

"Puțină lume din afara cercurilor politice știe că, din punct de vedere al dreptului internațional, așa-zisele „drepturi ale homosexualilor la căsătorie și filiație” (adică „dreptul la a întemeia o familie”) nu există, de fapt. Niciunul dintre instrumentele ratificate de statele lumii și având caracter obligatoriu (așa-numitul „hard law”) nu precizează nimic despre așa ceva. Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sau alte instrumente regionale nu pomenesc nimic de vreun drept al homosexualilor la căsătorie; ba dimpotrivă (tot așa cum nu amintesc nimic de avort, ci despre dreptul la viață al copilului nenăscut).

Propaganda lobby-ului homosexual „pentru respectarea drepturilor” se întemeiază doar pe intimidare, minciună, înșelătorie și șantaj politic prin pervertirea limbajului tratatelor internaționale. Când mai auziți în timpul vreunei discuții „este dreptul nostru” puteți să întrebați „și unde scrie asta?” Veți fi surprinși să constatați că, dincolo de fardul propagandei învățate pe de rost la seminariile Accept nu se află nimic altceva decât… confuzie.

Conștienți de această hibă în mod normal de netrecut, grupurile de presiune homosexuale încearcă să o suplinească prin intermediul Curții Europene a Drepturilor Omului (vezi de ex. cazul X c. Austria) și al organismelor din care izvorăște așa-numitul „soft law”, adică organismele cu decizii neobligatorii, precum Consiliul Europei și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Astfel, prin rezoluții repetate, propagandiștii homosexuali speră la întărirea curentului politic favorabil lor și continuă remodelarea legislațiilor naționale conform agendei distructive proprii și care, în mod cert, nu servește de fapt homosexualii, ci doar interesele unor cercuri de putere neo-marxiste.

Cel mai recent exemplu al acestei tactici perfide este tentativa de adoptare în reuniunea OSCE a Principiilor de la Yogyakarta. Acesta este cel mai radical document al lobby-ului homosexual – suprimă libertatea de expresie, libertatea religioasă și desființează familia. Marea problemă a autorilor este însă că acest document nu este recunoscut de nimeni (adică, de niciun stat) cu excepția celor care l-au scris și ca atare nu are nicio putere juridică. Iată pe scurt câteva probleme cu Principiile Yogyakarta.

Pe 29 iunie a.c. a avut loc la Istanbul reuniunea Comitetului permanent al Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, OSCE *.

_____________

* Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formată din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind întreg spațiul emisferei nordice. Adunarea Parlamentară și Consiliul Ministerial sunt organismele de decizie ale OSCE. Comitetul permanent constă din șefii delegațiilor naționale în Adunarea Parlamentară și din membrii birourilor (comisii de specialitate). Rolul acestuia este să pregătească și să conducă lucrările Adunării Parlamentare între sesiuni.

___________

Subiectele aprobate pentru dezbaterea ce va avea loc în timpul sesiunii anuale variază de la criza umanitară în Siria până la libertatea de religie în regiunea OSCE și de la schimbările climatice la adopțiile internaționale.

Patru puncte au fost respinse, neîntrunind voturile necesare din partea membrilor Comitetului permanent pentru a fi incluse pe lista dezbaterilor Adunării Parlamentare: situația din Kazahstan, kurzii din Turcia, drepturile omului în Rusia și Principiile de la Yogyakarta.

Primul care a vorbit subliniind pericolele ridicate de documentul liberticid și anti-creștin „Yogyakarta” a fost congressman-ul american Chris Smith (Republican), vechi prieten al României și unul dintre cei mai cunoscuți apărători ai copilului nenăscut și familia tradiționale dintre politicienii SUA. Au mai luat cuvântul și liderii delegațiilor din Polonia, Rusia, Italia și Armenia.
Iată transcript-ul câtorva extrase:

„Îndemnăm liderii delegațiilor să voteze contra punctului 26 de pe lista suplimentară (Principiile Yogyakarta)

Statele Unite solicită respectuos membrilor Comitetului să nu aprobe – repet, să nu aprobe – punctul nr. 26, recunoașterea așa-numitelor Principii Yogyakarta.

Identitatea de gen / homosexuală / sexuală promovată de acestea sunt extrem de controversate și sunt deja subiect de profund dezacord între statele membre OSCE și alte națiuni ale lumii.

Documentul „Principiile Yogyakarta” nu are absolut nicio bază în legea internațională și nu a fost negociat de state. El contrazice acorduri OSCE deja existente asupra libertății religioase și a libertății de expresie.

Conform Principiului 29 al acestuia document, națiunile trebuie să stabilească noi proceduri „penale, civile și administrative” și sancțiuni pentru numeroasele pretinse „infracțiuni pe baza orientării sexuale și de gen, reale sau presupuse…”

Ce înseamnă acest lucru? Nimeni nu știe exact.

Însă, conform Principiului 18, de exemplu, oricine furnizează „tratament medical sau consiliere psihologică destinată să trateze orientarea sexuală și identitatea de gen” comite „infracțiuni de abuz medical. Așadar, dacă un membru al clerului consiliază o persoană privind identitatea de gen într-un sens care poate contrazice această stare, cel în cauză este pasibil de urmărire penală și poate fi sancționat cu amendă sau închisoare. Dorește Adunarea Parlamentară a OSCE să susțină așa ceva?

De asemenea, Principiul 21 statuează că drepturile religioase și de conștiință nu pot fi invocate de stat pentru a justifica legi, politici și practici care „discriminează pe baze de orientare sexuală.”

Cum va afecta acest principiu refuzul unei biserici, sinagoge sau moschei de a oficia căsătorii între persoane de același sex? Va fi considerat și aceasta drept o infracțiune?

Alte așa-numite principii – sunt 29 în total, cu 128 de puncte în care statele sunt obligate să acționeze într-un fel sau altul – includ nu doar recunoașterea, dar și promovarea fățișă a identității de gen prin strategii guvernamentale de asistență socială îndreptate către toate persoanelor care se confruntă cu „tranziții de gen.”

După adoptare, Principiul 24 nu doar că promovează adopția de copii pentru cuplurile homosexuale dar slăbește într-un mod semnificativ dreptul internațional actual. Convenția asupra Drepturilor Copilului statuează că „interesul superior al copilului” este criteriul călăuzitor în adopție, însă Principiile de la Yogyakarta erodează acest standard legal, transformând interesul superior al copilului în doar „unul din” criteriile primare.

Principiul 9 afirmă că orice persoană cu o auto-asumată „identitatea de gen” sau „orientare sexuală” care se face vinovată de o infracțiune privativă de libertate trebuie să „participe la decizia referitoare la locul de detenție potrivit cu orientarea sa sexuală și identitatea sa de gen.”

Principiile 13 și 17 afirmă că statele trebuie să ia „toate măsurile legislative, administrative și de altă natură pentru a se asigura că asigurările de sănătate sau alte beneficii includ modificări fizice legate de identitatea de gen… statele trebuie să faciliteze accesul la modificările trupului” (adică la operațiile de schimbare de sex).

Așa-numitul Principiu 16 cere ca metodele de educație și curiculele „promovează orientarea sexuală și de gen”.

Documentul Yogyakarta ar încălca grav libertatea religioasă, a cuvântului și a conștiinței. Principiul 21 cheamă statele să reducă la tăcere pe acei care sunt fideli convingerilor tradiționale privind căsătoria și sexualitatea prin pedepse penale, civile și administrative.

De aceea, Statele Unite ale Americii solicită liderilor delegațiilor să li se alăture în votul contra punctului suplimentar 26 de pe agenda Comitetului.” - Chris Smith "
Mai jos este filmarea integrala a acestei sedinte:
http://www.youtube.com/watch?v=h2kg9gr9npg&feature=youtu.be&t=1h20m20s