S.O.S. familia!

Astazi a ajuns un trend sa spui ca ai un amic gay, iar stereotipul promovat de mass-media include asemanarea, fraternizarea homosexualilor cu femeile. Ei sunt asemanati cu ele dintr-un singur motiv: cand constituie partea pasiva intr-o relatie. Trebuie sa amintim ca nu orice este penetrabil de catre un barbat poate fi asociat cu o femeie; partea pasiva poate fi la fel de bine si o oaie sau o gaura din gard. De fapt, o lume fara femei ar fi paradisul homosexualilor. Se stie de asemenea ca unii au ajuns asa pentru ca au avut experiente traumatizante cu ele in copilarie sau adolescenta (mame, alte rude, prietene etc); e un lucru documentat. Un articol de pe un site de propaganda gay (curaj.net), care, spre deosebire de stereotipul ''bunului sfatuitor'', are toata logica din lume:


De ce sunt homofobe unele femei, daca nu chiar majoritatea?

Homofobia bărbaţilor o mai înţeleg oarecum, pentru că ei sunt educaţi în acest spirit, al ideii de rol dominant pe care trebuie să-l joace în societate, în viaţa de familie. E adevărat că femeile sunt mai habotnice. Biserica şi credinţa se sprijină pe umerii lor, consideraţi tradiţionali fragili. Sau poate sunt geloase pe ideea că nu mai sunt adulate pe post de zeiţe, că organul lor genital nu e jinduit de toţi bărbaţii, aşa cum au fost învăţate la şcoală de marii poeţi ai neamului, mulţi din ei “atraşi ero(t)ic” de femei pentru că aşa le dicta credinţa, canonul estetic, dresajul din familie şi şcoală, cultura, societatea care le cerea obligatoriu, deşi fără a pronunţa un cuvânt în acest sens, să fie hetero openly. În realitate, unii din ei adorau femeia doar la nivel spiritual, nu şi carnal, adică îndrăgise o proiecţie imaginară pe care au reuşit într-un final să o transforme într-un obiect de veneraţie, de cult.

Să înţeleg că femeile homofobe sunt supărate pe homosexualii de modă nouă, din sec. XX-XXI, pentru că o parte a lor nu se mai obosesc să-şi declare deschis adoraţia faţă de ele, şi nu se mai giugiulesc pe ascuns cu cine le place lor, ca în secolele precedente? Că, încetul cu încetul, cad de pe piedestal? Că marii artişti homosexuali nu se mai concentrează asupra chipului şi sufletului lor, profunzimii lui abisale, conceptul fiind invocat mai nou cu referinţă exclusivă la organul lor genital? Să resimtă oare aceeaşi gelozie observată la copiii mici care îşi urăsc frăţiorul ori surioara nou-născută, geloşi pe faptul că toată afecţinea părinţilor-zei se redirecţionează în defavoarea lor?

Reflecţiile de mai sus mi-au fost trezite de formarea unor grupuri antigay pe facebook, alcătuite în mare parte din amazoane moldovenshi, din cele agresive şi agramate rău (o corelaţie logică), care îi înjură de mama focului pe “pederaştii” ce le fac de râs ţara. Ştiam că multe din ele sunt moldovaci, dar parcă îmi mai făceam iluzii uneori.