Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

S. MAX

/ #4426 Planul de reorganizare pentru combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea va fi finalizat pâna în oct.

2013-06-18 20:16

GHEORGHE PIPEREA:

Planul de reorganizare pentru combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea va fi finalizat pâna în octombrie

//Planul de reorganizare pentru Oltchim SA din Râmnicu Vâlcea, societate aflată în insolvenţă, ar putea fi finalizat până în octombrie, a declarat sâmbătă, la postul de televiziune Antena 3, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim. 
„Probabil că vom fi gata în octombrie cu un plan de reorganizare care să fie confirmat de judecătorul sindic”, a afirrmat Gheorghe Piperea. 
Acesta a arătat că, în momentul de faţă, există „cel puţin trei investitori care au făcut oferte cu cifre, cu numere”, iar pe lângă aceste oferte concrete „mai sunt cel puţin şapte care sunt în stadiul de scrisoare de intenţie”.
După ce vor fi selectate trei sau patru oferte din cele zece prezentate, urmează o procedură de „0due diligence” pe care fiecare trebuie să şi-o efectueze” şi faza de negociere efectivă. 
„Între timp, noi vom fi constituit SPV-ul (Oltchim 2 - n.r.), vom fi pregătit planul de reorganizare şi discuţiile cu creditorii', a adăugat administratorul judiciar al Oltchim, precizând că acesta este procesul pe care-l anticipează că va fi derulat până în octombrie. 
Potrivit Ministerului Economiei, din structura actuală a Oltchim SA se va desprinde o structură funcţională din punct de vedere tehnic şi productiv - Oltchim SPV, societate cu personalitate juridica distinctă de Oltchim SA. 
Oltchim SPV va fi o societate având ca asociat unic Oltchim SPV - societate în insolvenţă, cu aport integral constituit de aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar. 
În schimbul activelor transferate la Oltchim SPV, Oltchim SA - societate în insolvenţă, va primi totalitatea părţilor sociale emise de Oltchim SPV.//

COMENTARIU
"planul de reorganizare.....???? (de molecula - 18/06/2013 06:31)
Aveti timp sa-l credeti pe acest pacalici de administrator judiciar al OLTCHIMULUI ?? Pai, daca pianistul economiei romanesti (varujan vosganian) si securistul polono-germano PCC9 zaremba) i-au dictat pacaliciului sa disponibilizeze cca. 900 salariati de la OLTCHIM a facut-o, daca au vrut SPV la OLTCHIM l-a facut numai pentru ce-l intereseaza pe zaremba SPECIAL PURPOSE VEHICLE SPV, INAINTE CA ADMINISTRATORUL JUDICIAR SA PREZINTE PLANUL DE REORGANIZARE AL OLTCHIMULUI. ???? Si mai auzi pe pacaliciul de administrator judiciar, cA PROBABIL IN LUNA OCTOMBRIE a.c. VA PREZENTA JUDECATORULUI SINDIC PLANUL ??? Mai aveti timp sa-l credeti??? Poate DA!!! cand pe fiecare luna , acest pacalici incaseaza cate 50000 de euro din banii nostri pentru CE??? sa distruga ce au facut cu truda si sange altii inaintea lui timp de 40 ANI !!"

PRELUARE ARTICOL SI COMENTARIU DIN "CURIERUL DE RAMNIC"
http://www.ramnic.ro/articole/planul-de-reorganizare-pentru-combinatul-oltchim-din-racircmnicu-vacirclcea-va-fi-finalizat-pacircna-in-octombrie-br--54252/2013-06-18