Apărați drepturile traducătorilor autorizați

Prezenta petiţie NU a fost iniţiată de U.N.T.A.R., prin urmare ea NU reprezintă punctul de vedere al U.N.T.A.R., ci al iniţiatorului ei, domnul Vasile Sichitiu. U.N.T.A.R. nu a iniţiat nicio petiţie şi nici nu adună semnături. U.N.T.A.R. a solicitat cu totul altceva Ministerului Justiţiei şi susţine cu consecvenţă şi mai departe ceea ce a iniţiat: respectarea şi aplicarea întocmai a legislaţiei notariale în vigoare în sensul creării de facto a competenţei exclusive a notarilor publici în ce priveşte efectuarea traducerilor de înscrisuri pentru clienţi persoane fizice şi juridice de drept privat.

De jure, notarii au avut neîntrerupt această competenţă de mai bine de jumătate de secol, indiferent cum s-au numit formele de exercitare a profesiei notariale, iniţial conform Decretului nr. 79/1950, iar apoi această competenţă s-a tot transmis mai departe, odată cu modificarea legislaţiei notariale, prin Decretul nr. 377/1960 şi HCM nr. 1518/1960, Decretul - Lege nr. 140/1990 şi mai apoi prin Legea nr. 36/1995. Şi în prezent notarii publici au doar ei această competenţă conform art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată, astfel că "efectuarea şi legalizarea traducerilor" - cu referire clară la traducerile de înscrisuri - intră la acte şi proceduri notariale, cum iată, chiar şi autointitulatele "birouri de traduceri autorizate" RECUNOSC în memoriul lor!

Legea 36/1995 republicată nu prevede alte entităţi care să îndeplinească acte şi proceduri notariale decât notariatele şi entităţile menţionate în art. 8 din lege, care are următorul cuprins:

"Art. 8. - Actele notariale pot fi efectuate si de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, precum si de alte institutii, in conditiile si limitele prevazute de lege."

Este evident că autonumitele "birouri de traduceri autorizate" nu apar menţionate în enumerarea din art. 8 din lege şi nici nu pot fi identificate cu entităţi menţionate acolo, deoarece ele nu sunt nici ambasade, nici consulate, nici instituţii, ci firme private.

Din cele de mai sus, rezultă competenţa exclusivă a notarilor publici în efectuarea traducerilor de înscrisuri pentru clienţi persoane fizice şi juridice de drept privat.

Deci iată, legea e forate clară şi este foarte bună cum e: notarii publici au această competenţă exclusivă cf. art. 12 lit. j din lege şi trebuie să desfăşoare această activitate în cadrul şi la sediul birourilor şi societăţilor profesionale notariale cf. art. 19 coroborat cu art. 83 din lege.

Aici trebuie clarificat un lucru: art. 12 reglementează competenţa materială notarilor publici în sensul că stabileşte nu nişte drepturi, ci nişte sarcini profesionale; prin urmare, notarul public nu îndeplineşte aceste acte şi proceduri notariale doar dacă vrea, ci este obligat să le îndeplinească. Singura situaţie în care notarul public are dreptul şi în acelaşi timp obligaţia să refuze îndeplinirea anumitor acte şi proceduri notariale este cea prevăzută la art. 9 lin. 2 din lege:

"Art. 9. -

(1) Notarii publici si institutiile prevazute la art. 8 care desfasoara activitate notariala au obligatia sa verifice, in scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele.

(2) In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunelor moravuri, notarul public va refuza intocmirea lui."

În rest, notarul public este obligat să îndeplinească toate actele şi procedurile notariale în competenţa sa cf. art. 12 din lege - deci implicit şi activitatea de la art. 12 lit. j!

Aşadar, traducerile de înscrisuri, ca acte şi proceduri notariale ce sunt, de fapt trebuie obligatoriu efectuate în cadrul şi la sediul birourilor şi societăţilor profesionale notariale, care, în acest scop, folosesc traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei cf. art. 1 alin. 3 din Legea nr. 178/1997 coroborat cu art. 152 din Legea nr. 36/1995 republicată şi cu art. 318 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 republicată.

Prin urmare, din moment ce efectuarea traducerilor de înscrisuri pentru clienţi privaţi, ca procedură notarială ce este, se face în cadrul biroului notarial, rezultă că ea trebuie făcută în conformitate cu onorariile minimale stabilite de Ministerul Justiţiei cu consultarea UNNPR, respectiv cele din Anexa 4 la OMJ nr. 46/2011. Astfel, clientul final privat nu este şi nici nu trebuie să fie al traducătorului autorizat, ci al notariatului, care îi ia lucrarea în lucru, o dă în lucru la traducătorul autorizat - prestator extern liber profesionist - primeşte traducerea şi originalul de la traducătorul autorizat,
legalizează traducerea prin notarul public, predă originalul şi traducerea lui înapoi părţii şi percepe părţii onorariul atât pentru efectuarea, cât şi pentru legalizarea traducerii.

În ce priveşte plata traducătorului autorizat pentru prestaţia lui, şi aceasta este reglementată, deci noi nu avem niciun motiv să cerem stabilirea de tarife, deoarece ele deja există; ele sunt stabilite prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice cf. Legii 178/1997. Actualmente, ele sunt cele din OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizați folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti (sublinierea noastră).

Prin urmare, traducătorul autorizat de Ministerul Justiţiei este autorizat să presteze în această calitate de traducător autorizat numai pentru entităţile menţionate în cuprinsul autorizaţiei lui, care au dreptul să-l folosească cf. art. 1 din Legea nr. 178/1997 şi pe care el are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a le servi ori de câte ori aceste entităţi îi solicită prestaţiile. Iar plata traducătorului autorizat, în conformitate cu prevederile Legii 178/1997, se face numai de către aceste entităţi care îl folosesc conform legii, nu de terţi - deci atenţie! nu de terţi! - la tarifele fixe stabilite prin OMJ/OMF.

Aşadar, după cum am arătat deja, în cazul traducerilor de înscrisuri efectuate pentru clienţi finali persoane fizice şi juridice de drept privat, relaţia pretator-beneficiar în care este şi trebuie să fie implicat traducătorul autorizat este cea între traducătorul autorizat liber profesionist în calitate de prestator şi biroul notarial în calitate de beneficiar. Iar plata traducătorului autorizat se face de către BNPurile beneficiare, la tarifele din OMJ/OMF, nicidecum de terţi, respectiv de clienţii notariatelor.

Tocmai de aceea, noi, U.N.T.A.R., NU susţinem stabilirea de alte tarife pt. plata noastră, a traducătorilor autorizaţi, fiindcă nu are niciun rost: tarife există deja. Legea este foarte bine întocmită, problemele care există sunt datorate neaplicării ei, aplicării necorespunzătoare şi mai ales datorită încălcării legii de către autonumitele "birouri de traduceri autorizate". Concret, în prezent, noi, traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei, nu ne primim tarifele stabilite de stat prin OMJ/OMF la care avem tot dreptul conform legii, deoarece se întâmplă unele lucruri care nu ar trebui să se întâmple, respectiv:

1. Autointitulatele "birouri de traduceri autorizate" îşi depăşesc competenţa materială şi desfăşoară ILEGAL o activitate care intră - după cum ele însele recunosc în memoriul lor! - la acte şi proceduri notariale şi prin urmare nu ar trebui desfăşurată decât de birourile notariale şi societăţile notariale profesionale, care au competenţă exclusivă pe teritoriul României în acest sens.

2. Autointitulatele "birouri de traduceri autorizate" în calitatea lor de societăţi comerciale au dreptul să pună ce tarife doresc, nimeni nu le poate impune să ne dea nouă tarifele stabilite prin OMJ/OMF la care avem dreptul conform legii. Fiindcă asta e: noi, traducătorii autorizaţi, avem dreptul la ele, dar le putem pretinde numai de la entităţile menţionate în ordin, aceleaşi cu cele menţionate în art. 1 din Legea nr. 178/1997 şi în cuprinsul autorizaţiilor noastre.

3. Datorită publicităţii agresive şi a preţurilor de dumping practicate de aceste firme private, clienţii aleg să se ducă la ele, tot mai puţini solicitând birourilor notariale efectuarea de traduceri de înscrisuri, rezultatul fiind că BNPurile au ajuns să fie practic în imposibilitatea de a îndeplini o procedură notarială aflată prin lege în competenţa lor exclusivă, respectiv cf. art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată. Aceasta deoarece:

a) BNPurile sunt obligate să respecte onorariile minimale stabilite de MJ cu consultarea UNNPR şi nu au cum să scadă sub preţurile de dumping ale SRLurilor;
b) BNPurile au interzis prin lege şi statutul profesiei la a-şi face publicitate, inclusiv prin terţi.

Prin urmare, ca să obţinem pe munca noastră tarifele stabilite prin OMJ/OMF care ni se cuvin conform legii, noi, traducătorii autorizaţi, trebuie să prestăm pentru entităţile prevăzute în ordin, deci numai dacă traducerile pentru clienţi privaţi se fac de către BNPuri - entități enumerate în ordin! - numai atunci ne primim tarifele, de la BNPuri.

De asta U.N.T.A.R. condamnă cu toată fermitatea ingerinţa unor entităţi neautorizate în activitatea notarială de la art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată şi de asemenea condamnă introducerea acestor entităţi - respectiv "societăţile care au în obiectul de activitate efectuarea de traduceri în şi din limbi străine" în legislaţie abuziv, pe uşa din dos - respectiv în controversatul şi samavolnicul Regulament de punere în aplicare a Legii 178/1997 pe vremea Monicăi Macovei, care a fost prima care a susţinut crearea şi proliferarea acestor entităţi.

De asemenea, U.N.T.A.R. condamnă cu toată fermitatea şi introducerea tot abuzivă a tarifelor negociabile în art. 20 din acelaşi samavolnic Regulament de punere în aplicare a Legii 178/1997 din 2005, deci tot din vremea Monicăi Macovei. Este evident acum că negociabilitatea tarifelor a fost introdusă special tot în interesul autointitulatelor "birouri de traduceri autorizate", care sunt comercianţi şi nu pot fi obligate la plata tarifelor stabilite prin OMJ/OMF, spre a exista, la limita legalităţii, o formă de plată compatibilă cu forma lor juridică se societăţi comerciale. U.N.T.A.R. susţine că singurele tarife la care trebuie să fie plătiţi traducătorii autorizaţi sunt cele stabilite de stat, prin OMJ/OMF, în conformitate cu prevederile Legii 178/1997.

Tocmai de aceea, U.N.T.A.R. hotărât NU susţine tarife negociabile pentru clienţii privaţi, fiindcă astea merg mână în mână cu ingerinţa SRLurilor neautorizate în această activitate. Dimpotrivă, U.N.T.A.R. a cerut deja Ministerului Justiţiei şi va cere până va obţine înlocuirea "societăţilor care au în obiectul de activitate traducerile în şi din limbi străine" cu sintagma "grupuri de traducători autorizaţi", cum era în vechiul Regulament, pe întregul cuprins al Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 178/1997. Şi, din acelaşi motiv, U.N.T.A.R. a cerut Ministerului Justiţiei şi va cere până va obţine modificarea samavolnicului art. 20 din acelaşi Regulament, după cum urmează:

Forma actuală:

ART. 20
(1) Legalizarea semnaturii traducătorilor se taxează potrivit actelor normative privind taxele notariale de timbru si timbrul judiciar, iar onorariile cuvenite notarilor publici care folosesc traducători autorizați, angajați in cadrul birourilor, vor fi cele stabilite de Uniunea Naționala a Notarilor Publici si aprobate de ministrul justiției, potrivit legislației notariale.
(2) Plata prestațiilor traducătorilor autorizați, efectuate la cererea persoanelor interesate, va fi suportata de cei care le-au solicitat, pe baza de negociere.

Propunere de modificare:

ART. 20
(1) Partea persoană fizică sau juridică de drept privat care doreşte traduceri de înscrisuri se va prezenta cu înscrisurile de tradus la orice birou notarial individual sau societate profesională notarială.
(2) Birourile notariale individuale şi societăţile profesionale notariale vor percepe de la clienţii persoane fizice şi juridice de drept privat onorarii pentru efectuarea şi legalizarea traducerilor mai mari sau cel mult egale cu onorariile minimale stabilite de Ministerul Justiţiei cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
(3) Pentru efectuarea traducerilor în cadrul activităţii notariale, traducătorii autorizaţi vor fi plătiţi de birourile şi societăţile profesionale notariale conform tarifelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei pentru plata traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti.


Deci sensul demersului U.N.T.A.R. nu este nicidecum căderea la pace cu SRLurile, ci crearea de facto a competenţei materiale exclusive a birourilor notariale şi a societăţilor profesionale notariale de a efectua traduceri de înscrisuri pentru clienţi privaţi (După cum am demonstrat deja, de jure această competenţă exclusivă există neîntrerupt de mai bine de jumătate de secol, de la Decretul 79/1950 încoace). Aceasta se poate face prin introducerea în legislaţie a unei reglementări care să oblige partea persoană fizică sau juridică de drept privat să îşi ducă înscrisurile la tradus numai la birourile notariale şi la societăţile notariale profesionale. Cu maximă insistenţă, U.N.T.A.R. va lupta până la capăt, adică până va obţine acest lucru, iar şansele sunt foarte mari, deoarece tot ce cerem noi este întemeiat pe lege.

Prin urmare, noi, U.N.T.A.R., nu cerem azi ceva, iar mâine exact contrariul; noi nu bâjbâim, ci ştim foarte bine ce vrem să facem şi unde vrem să ajungem şi insistăm cu maximă consecvenţă în ceea ce în mod legitim vrem să obţinem, spre binele şi în folosul profesiei noastre, al profesiei notarilor publici şi al clienţilor acestora, al statului şi al instituţiilor din sistemul juridic naţional. Deci, odată ce am cerut deja practicarea exclusivă a tarifelor stabilite de stat, nu venim acum să susţinem tarife negociabile, categoric nu! Am arătat mai sus de ce.

De asemenea, din aceleaşi motive, nu cădem şi nu vom cădea niciodată la pace cu "birourile de traduceri autorizate", ci condamnăm şi combatem cu toată fermitatea orice atitudine de împăciuitorism în ce le priveşte şi luptăm până obţinem eliminarea lor prin restrângerea obiectului lor de activitate la cel legal: sunt libere să traducă orice fel de texte, dar nu să facă traduceri de înscrisuri şi astfel să desfăşoare ilegal o activitate notarială.

În ceea ce priveşte obligarea traducătorilor autorizaţi să aibă arhivă, facem precizarea că U.N.T.A.R. nu numai că niciodată nu a cerut aşa ceva MJului, ci dimpotrivă, în perioada cât proiectul de Regulament de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 republicată a fost supus dezbaterii publice, în materialul cu propuneri şi observaţii pe care l-a trimis MJului, U.N.T.A.R. a solicitat modificarea art. 320 alin 1 în sensul eliminării din formulă a menţiunii că traducerea "a fost efectuată potrivit cererii scrise păstrată în arhiva subsemnatului", noi credem că nu este corectă; aşa cum am tot arătat, efectuarea traducerilor este activitate notarială, ea intră în competenţa exclusivă a notarilor publici conform art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată; deci cererea părţii pentru efectuarea şi legalizarea traducerii ar trebui adresată notarului public, deci nu traducătorului autorizat, şi depusă şi păstrată la arhiva biroului notarial care face atât efectuarea cât şi legalizarea traducerii, deci nu la traducător.

În cazul acesta, menţionarea în încheiere că traducerea s-a efectuat potrivit cererii scrise păstrate în arhiva notarului public ar fi redundantă, deoarece cf. art. 78 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 republicată, toate actele notariale se îndeplinesc la cerere.

În rest este evident că nu este necesară şi nici utilă o arhivă a traducătorului autorizat în care acesta să păstreze traducerile pe care le efectuează, deoarece traducerile respective, nelegalizate, ar fi nişte hârtii fără valoare, ştiut fiind că numai prin legalizare, adică odată ce ajung să poarte sigiliul şi semnătura notarului public, ele devin acte notariale şi capătă forţa probantă prevăzută de lege. Traducerile legalizate sunt oricum păstrate la arhiva notarilor publici, deci nu are rost să se facă un exemplar în plus de traducere legalizată, care ar fi tot pe cheltuiala părţii, pe care să îl arhivăm noi, traducătorii autorizaţi.

Deci U.N.T.A.R. nu doreşte arhivă a traducătorului autorizat şi va face toate demersurile necesare pentru a obţine modificarea acestei prevederi, care să fie clar: aparţine exclusiv MJului; noi nici nu am cerut-o, nici nu o vrem!

În ce priveşte memoriul A.F.I.T., este evident că demersul lor este neîntemeiat şi că nu au nicio şansă să obţină ceva prin el. Va fi respins cum a fost respins şi memoriul lor din aprilie, indiferent câte liste de semnături adună. Memoriul lor poate fi combătut punct cu punct, cu legea în mână, iar noi, UNTAR, vom şi face acest lucru: vom combate memoriul lor punct cu punct şi îl vom desfiinţa, vom arăta că este neîntemeiat şi că tot ceea ce cer ei contravine legii şi bunelor moravuri, dovedind rele intenţii din partea lor şi mai ales dovedind ceea ce noi afirmăm mereu: abuzurile şi practicile profesionale incorecte de care se fac vinovate "birourile de traduceri autorizate" şi pe care vor să le perpetueze. Vom trimite atât MJ cât şi UNNPR punctul nostru de vedere legat de demersul lor.

Deşi, s-ar putea nici să nu fie nevoie să facem asta, deoarece dacă A.F.I.T. trimite memoriul la MJ, prin el "birourile de traduceri autorizate" nu fac decât să se autoacuze, recunoscând în el următoarele:

1. A.F.I.T. recunoaşte că activitatea de efectuare a traducerilor de înscrisuri intră la acte şi proceduri notariale cf. art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată; deci se pune clar întrebarea de ce societăţile comerciale exercită fără drept ele această activitate, în detrimentul birourilor şi societăţilor profesionale notariale?

2. A.F.I.T. recunoaşte că "birourile de traduceri autorizate" lucrează cu traducători din ale localităţi, care se ştie că nu se pot teleporta la sediul biroului să semneze personal traducerile efectuate; prin urmare, A.F.I.T. recunoaşte singură că autointitulatele "birouri de traduceri autorizate" apelează la una din cele două practici profesionale ilegale şi incorecte: fie lucrează cu încheieri în alb, ceea ce chiar MJ a recunoscut deja că este ilegal, fie apelează la traducători din aceeaşi localitate care ştampilează şi semnează traduceri făcute de alţii din altă localitate, ceea ce din nou este ilegal; cum cei din aceeaşi localitate nu ar face acest lucru gratis, ci măcar pt. o taxă de colaţionare, este evident că predomină practica profesională incorectă a lucrului cu încheieri în alb trimise prin poştă birourilor de traduceri de către traducătorii autorizaţi din alte localităţi;

3. A.F.I.T., care are ca membri mai ales birouri de traduceri din Bucureşti şi din oraşe mari - şi de la noi din C-ţa, e un SRL dumper membru la ei - cum justifică faptul că apelează la traducători din alte localităţi? Numai în Bucureşti sunt mai mult de jumătate din traducătorii autorizaţi ai ţării, deci ce nevoie ar avea un birou din Bucureşti, mai ales pe limbile de largă circulaţie, să îşi caute un traducător autorizat prin alte localităţi? Este evident că singura justificare este preţul mic la care îi forţează pe traducătorii autorizaţi din oraşe mici şi de la ţară să lucreze şi pe care traducătorii din Bucureşti şi din oraşele mari nu au cum să-l accepte. De ce nu? Iată explicaţia: un traducător autorizat de la ţară are casă cu curte, zarzavaturi, legume şi fructe în grădină, porc în coteţ, eventual vaci cu lapte, găini ouătoare etc. Păi eu, traducătorul autorizat dintr-un oraş mare, eu sunt nevoit să cumpăr tot ce consum, şi pe apa pe care o beau dau bani şi ştim ce scumpete există; eu nu pot să cultiv legume pe bloc şi nici să cresc găini şi alte animale dătătoare de hrană pe balcon! Deci eu nu pot să lucrez la 5-7 lei pagina, că mor de foame! La fel şi alţi colegi din Bucureşti şi oraşele mari. Noi suntem victime ale birourilor de traduceri care în loc să ia bani mai mulţi de la clientul final, fac dumping pe spinarea traducătorilor, lucrează numai cu traducători de la ţară şi din oraşe mici şi ne iau nouă, traducătorilor locali, pâinea de la gură prin practica ilegală a încheierilor în alb; de asta suntem atât de porniţi şi să fie clar că nu ne lăsăm până nu vom eradica această practică profesională ilegală!

4. În comentariul lor privind revizia, A.F.I.T. implicit recunoaşte că "birourile de traduceri autorizate" modifică traducerile efectuate de traducătorii din alte localităţi, iar aceştia probabil că habar nu au de acest lucru - din nou ceva ilegal, deoarece traducerea trebuie să fie exact cum a efectuat-o şi a certificat-o traducătorul autorizat şi nu are voie să sufere modificări din partea nimănui.

5. Nu are nicio justificare faptul că A.F.I.T. nu doreşte aplicarea ştampilei traducătorului autorizat între pagini, vrăjind lumea că asta ar veni în contradicţie cu faptul că traducerile notariale, ca acte notariale ce sunt, trebuie să poarte între pagini ştampila notarului şi nu a traducătorului autorizat şi că astfel notarul public ar transfera traducătorului autorizat răspunderea ce îi revine lui, notarului, de a califica actele spre a nu contraveni legii şi bunelor moravuri. Prevederea că traducătorul autorizat va aplica ştampila pe marginile a două pagini adiacente nu exonerează notarul public de a aplica şi el sigiliul notarial mai sus sau mai jos de ştampila traducătorului, că doar nu se ceartă şi nu se bat ştampilele între ele! De altfel, noi, traducătorii autorizaţi care lucrăm legal şi ne prezentăm personal la notariate pentru legalizarea semnăturii noastre, exact aşa şi procedăm, de ani de zile, aplicăm şi noi,l şi notarii ştampila între pagini, iar dovada sunt traducerile din mapele cu acte de la arhiva notarilor publici. Deci numai pt. "birourile de traduceri autorizate" şi pentru A.F.I.T. procedura aceasta este nouă, fiindcă la ei ilegalul a devenit legal şi nefirescul se pare că li se pare firesc. Bineînţeles că nu le convine nici numerotarea paginilor, nici aplicarea ştampilei traducătorului autorizat între pagini, fiindcă nu mai pot lucra cu încheieri în alb. Altfel, dacă ar lucra legal, ce îl împiedică pe traducătorul autorizat, care oricum pune ştampila la sfârşitul formulei de certificare, să pună ştampila şi între pagini.

6. Legat de obligaţia traducătorului autorizat de a preciza în încheiere onorariul încasat, precum şi chitanţa, OPul sau bonul fiscal cu care a încasat banii, noi, U.N.T.A.R., considerăm că biroul notarial care efectuează şi legalizează traducerea ar trebui să treacă onorariul pentru efectuarea şi legalizarea traducerii, deoarece partea, deci clientul final al notariatului, la notariat dă banii şi la de notariat primeşte chitanţă; însă nu avem nimic împotrivă să scriem cât luăm noi şi nr. chitanţei cu care încasăm banii, fiindcă noi oricum tăiem chitanţă, noi nu facem evaziune fiscală. Iar dacă am lucra prin notariate, cum este şi legal să se întâmple, se ştiu onorariile la care am lucra: cele din OMJ/ OMF, pe care notariatul ar fi obligat să ni le plătească.

Bineînţeles că "birourilor de traduceri autorizate" şi PFAurilor colaboratoare evazioniste nu le convine menţionarea onorariului de către traducătorul autorizat, fiindcă nu vor mai putea lucra la negru, fără chitanţe, mai ales pt. clienţi persoane fizice, cărora nu le trebuie chitanţă şi factură pt. contabilitate.

Pe de altă parte, SRLurilor de traduceri nu le convine că traducătorul autorizat trece onorariul pe care îl ia el, adică ăia 5-7 ron amărâţi, iar clientul care plăteşte la intermediar mult peste această sumă bineînţeles că o să se întrebe de ce îi cere SRLul bani peste şi poate data viitoare se va duce direct la PFA. De asta se tem SRLurile ca dracul de tămâie!


În concluzie, U.N.T.A.R. nu numai că se desolidarizează categoric de demersul A.F.I.T., ci protestează împotriva lui şi ne exprimăm încă o dată solidaritatea cu profesia notarilor publici şi cu organizaţia lor profesională UNNPR şi cu Ministerul Justiţiei şi asigurăm că această solidaritate nu este doar una de conjunctură, de moment, ci noi ne dorim consolidarea şi permanentizarea acestei colaborări interprofesionale reciproc-avantajoase cu formele de exercitare a profesiei notariale şi de asemenea ne dorim conlucrarea permanentă şi cu MJ şi cu UNNPR spre cât mai buna organizare şi desfăşurare a activităţii profesiei noastre, spre binele şi avantajul tuturor.

Poziţia noastră este pe deplin justificată, deoarece interesele noastre, ale traducătorilor autorizaţi, coincid 100% cu cele ale notarilor publici, cu care noi lucrăm zi de zi cu cea mai mare plăcere şi dorim consolidarea şi perpetuarea veşnică a relaţiilor noastre cu ei. Asta fiindcă noi, traducătorii autorizaţi din U.N.T.A.R., spre deosebire de SRLurile neautorizate din A.F.I.T., ne ştim locul şi ştim care este menirea noastră profesională, scopul pentru care statul ne-a creat ca profesie, respectiv strict şi exclusiv aceea de a servi statul, adică Ministerul Justiţiei, instituţiile din sistemul juridic naţional şi profesiile juridice, care au dreptul să ne folosească şi să ne plătească în conformitate cu legea, mai ales notarii publici, şi nu firmele acestea private neautorizate, dumpere şi exploatatoare, care desfăşoară ilegal o activitate notarială şi care nu numai că nu sunt nici necesare şi nici utile desfăşurării acestei activităţi, ci, după cum am mai arătat, nu fac decât să afecteze buna desfăşurare atât a activităţii noastre, a traducătorilor autorizaţi, cât şi a profesiei notarilor publici.

În ce priveşte petiţia domnului Sichitiu, U.N.T.A.R. nu obligă pe nimeni nici să o semneze, nici să nu o semneze; fiecare traducător autorizat este liber să facă aşa cum doreşte.

În ce mă privește pe mine personal, eu personal nu o semnez, deoarece are puncte de vedere cu care sunt de acord, dar şi puncte de vedere cu care nu sunt de acord şi este logic că nu pot semna un document decât dacă sunt de acord cu tot conţinutul lui, nu doar cu o parte din el. Asta nu înseamnă că aş fi de acord cu demersul A.F.I.T.; nici pe acela nu îl susţin şi prin urmare nici nu îl semnez, din motivele arătate mai sus. Eu unul ştiu că nu poţi combate nişte aberaţii susţinând alte aberaţii, ci numai susţinând lucruri normale şi legale, cum de altfel U.N.T.A.R. a şi făcut până acum şi va face şi în continuare.

Ovidiu Martin Jurj
traducător autorizat nr. 2808
vicepreședinte U.N.T.A.R.