Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #3391 Oltchimişti, veţi fi păcăliţi din nou!

2013-04-15 03:51

Oltchimişti, veţi fi păcăliţi din nou!
luni, 15 aprilie 2013
28 vizualizări
De curând, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a anunţat că
procedura de pre-privatizare la Oltchim va începe în maximum 3 săptămâni iar planul de reorganizare nu va fi terminat mai devreme de lunile
septembrie-octombrie. Devine evident că nu mai devreme de septembrie-octombrie vă veţi ştii soarta, pentru că, nu-i aşa, trebuie scoasă
uslamimea la votul Constituţiei lui Căcărău. Până atunci, însă, începe “operaţiunea aburirea”, după cum au mai făcut-o şi pentru alegerile
parlamentare din 2012. “Pe 20 aprilie ar trebui să se definitiveze tabelul creanţelor, dar nu se va întâmpla, pentru că vor fi contestaţii la acest
tabel, unele făcute chiar de foştii administratori, de sindicate. Teoretic se poate ajunge la o soluţie în iunie, dar practic nu se va întâmpla să
avem un plan de reorganizare mai devreme de septembrie-octombrie 2013, pentru că aşa este realist să considerăm” – a anunţat
administratorul judiciar amintit. Luni, 15 martie, la Adunarea Generală a Creditorilor se vor propune şi se vor aproba veniturile celor doi
administratori judiciari, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, venituri situate undeva la nivelul câtorva milioane de euro. Ei cu banii, voi cu
şomajul, licenţierea şi nenorocirile de acasă.
• Romeo POPESCU