Statutul cainilor ciobanesti

#14: Cristian -

Din câte observ, vă plac lucrurile care lasă loc la interpretări, și asta nu e bine. Insistați că, dacă sunt câinii bine hrăniți, nu mai vânează. Păi să dăm o lege care să oblige omul să-și hrănească ciobăneștii și rezolvăm problema?!

Dacă ciobanul  trebuie să asigure despăgubiri pentru nerăpitoare ucise de câini, punem din nou decizia în cocoșul vânătorului care poate dispune după bunul său plac că orice hoit găsit pe fond a fost ucis de ciobănești. Face procesul verbal, îl comunică ciobanului iar acesta are dreptul să atace decizia în instanță, în termen de 15 zile. Ca să demonstreze (cum?) că animalul n-a fost ucis de câini. Legea devine din nou abuzivă.

Sunt de acord să plătească acel om care vânează folosindu-se de câinii ciobănești, dar să fie ca la radarul poliției: cu dovada fotografiată/filmată că omul vâna cu câinii. Sau prins în flagrant.

Mai e un aspect: porcii mistreți crescuți ca la fermă pe fondurile de vânătoare trec granița în culturi. Am un prieten  care în lunile august și septembrie își pune târla lângă tarlaua de porumb și doarme și el acolo cu ciobanii, ca să fugărească porcii cu câinii. În cazul în care turma de mistreți intră-n cucuruz, adio recoltă. Despăgubiri zero. Ca să nu mai vorbim de faptul că omul ar merita salariu de paznic din cauza mistreților. Ce să zică el? Hrăniți-vă mistreții ca să nu-mi mai strice porumbul?

Am 4 ha de fânaț pe care e fond de vânătoare. Nu m-a întrebat nimeni nimic, nu mi-a dat nimeni nimic. E proprietatea mea privată și un încrezut dobitoc a vrut să tragă în câini când câinii au sărit spre el. Dacă trăgea, îi tăiam mâinile. Ce caută pe proprietatea mea fără să ceară  voie? În fine, mistreții ară an de an fânațul dar nu vine gestionarul fondului să-mi repare glia. Ongulatele îmi mănâncă fân din clăi cât le poftește inima, dar nu-mi plătește nimeni fânul.

Și să nu mai menționăm că iepuri, căprioare, ciute, mistreți pasc în grâu, lucernă, porumb și unde vrea mușchiul lor.

Asta e situația reală. Trebuie să existe și toleranță, de fiecare parte, în limitele unor reglementări clare și a unui hazard pe care nu îl putem controla nici noi, ciobanii, nici vânătorii.