Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia
Musafir |
#38651 Re:2014-04-14 22:58SOLICITĂM REFERENDUM PENTRU DEMITEREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU Cine doreşte, poate semna petiţia online şi va fi trimisă pe e-mailurile menţionate la destinatari. DEMISIA, ce a fost cerută prin petiţia iniţiată de Antena3, este un act unilateral de voinţă al preşedintelui României, dar DEMITEREA preşedintelui se realizează în urma exprimării VOINŢEI POPORULUI prin referendum şi referendumul poate fi organizat NUMAI după ce parlamentarii decid suspendarea din funcţie a preşedintelui. CHELTUIELILE PENTRU REFERENDUM VOR FI MINIME, FIINDCĂ REFERENDUMUL VA AVEA LOC LA ACEEAŞI DATĂ CU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE!!!
|
Musafir |
#38652 Re:2014-04-14 22:58SOLICITĂM REFERENDUM PENTRU DEMITEREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU Cine doreşte, poate semna petiţia online şi va fi trimisă pe e-mailurile menţionate la destinatari. DEMISIA, ce a fost cerută prin petiţia iniţiată de Antena3, este un act unilateral de voinţă al preşedintelui României, dar DEMITEREA preşedintelui se realizează în urma exprimării VOINŢEI POPORULUI prin referendum şi referendumul poate fi organizat NUMAI după ce parlamentarii decid suspendarea din funcţie a preşedintelui. CHELTUIELILE PENTRU REFERENDUM VOR FI MINIME, FIINDCĂ REFERENDUMUL VA AVEA LOC LA ACEEAŞI DATĂ CU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE!!!
|
Musafir |
#38653 Re: Re:2014-04-14 23:15 |
Musafir |
#38654 Un guvern corupt,un premier....????2014-04-15 16:10Nu corupe-ti MAPN-ul,nu mai fura-ti tara. |
Musafir |
#38655 Re: Un guvern corupt,un premier....????2014-04-15 16:21#38654: - Un guvern corupt,un premier....???? Invata sa scrii "corupe-ti" si "fura-ti" !!! Esti basist si asta n-ar trebui sa mai mire pe nimeni, se intelege dupa cum scrii sau incerci sa-ti expui o idee, asta-n cazul in care crezi ca ai una... |
Musafir |
#386562014-04-15 16:33Ba hotule,ba coruptu-le ,nu te lega de o virgula leagate de gat. |
Musafir |
#386572014-04-15 16:40Ponta isi schimba biroul, dupa scandalul Duicu: M-am mutat la MApN |
Musafir |
#386582014-04-15 16:43Victor Viorel, e unic in Europa si ca atitudine si ca solutie. Nu am auzit in 25 de ani de la Revolutie ca vreun premier sa se fi retras in buncarul de la MApN, Ponta are o problema de nervi", |
Musafir |
#386592014-04-15 16:49Decizia premierului roman, o premiera pentru o tara care nu se afla pe timp de razboi, a fost luata dupa ce Adrian Duicu, presedintele CJ Mehedinti, a fost arestat preventiv intr-un dosar de coruptie, iar interceptarile telefonului sau au scos la iveala ca acesta s-a laudat ca s-a aflat in biroul premierului, din Palatul Victoria, unde a aranjat pentru seful politiei din judet mentinerea in functie si obtinerea unei pozitii in Ministerul de Interne. |
Musafir |
#38660 Re:2014-04-15 17:46Ba analfaberule, nu s-a legat nimeni de o virgula, ci de faptul ca nu stii sa scrii "coruptu-le", "corupe-ti", "fura-ti" !!! Esti un analfabet basist !!! :))) |
Musafir |
#38661 Re:2014-04-15 17:50Evident ca nu s-a auzit, asa cum nu s-a auzit in nici o tara democratica si libera ca biroul Primului Ministru sa fie plin de microfoane ale serviciilor din statul pe care el il conduce...atunci ptr. cine altcineva lucreaza serviciile care au montat microfoanele ??? Aaaaaa...ptr. basinescu, presedintele Romaniei, iar asa ceva unde s-a mai auzit intr-o democratie, basisti prosti ce sunteti ?! |
basitii sunt prosti, dar pe ei ai mira lucrul asta ! |
#38662 Re: Re: basist = prost2014-04-15 17:52 |
Musafir |
#38663 Re: Re:2014-04-16 15:51BA PROSTULE asa se scrie :Ba analfaberule ?????? |
Musafir |
#38664 Re: Re:2014-04-16 15:56Nu te NECAJI e un PSD-dist corupt ca toti din gn. |
Musafir |
#38665 Re: Re:2014-04-16 15:58BA DA ESTI DESTEPT esti VOICULESCU ? |
Musafir |
#38666 Re: Re:2014-04-16 16:00DATE LA FUND. |
Musafir |
#38667 Re: Re:2014-04-16 16:16Sant un cetatean onest, contribuabil ,nu am timp de virgule ,dar el ce scrie :Ba analfaberule.Ce sa cred despre el ?? |
Musafir |
#386682014-04-16 16:32Mai nou PSD=analfaber. |
Musafir |
#38669 Re: Re: Re:2014-04-16 18:14 |
Musafir |
#38670 Re: Re: Re:2014-04-16 18:20Esti un cetatean prost, ca de-ai fi destept, te-ai uita la tastatura si ai vedea ca "r"-ul scris in locul "t"-ului sunt unul langa celalalt, ceea ce inseamna, pe cale de consecinta logica, faptul ca atunci cand a fost scris cuvantul "analfabeRule" in loc de "analfabetule" s-a gresit din cauza grabei, cele doua litere fiind alaturate pe tastatura...deci, basistule prost, "r"-ul din cuvantul "analfabeRule" NU este din cauza necunoasterii asa cum este la tine cand scrii "leagate", "corupe-ti", "fura-ti" intr-un context in care acele cuvinte nu se scriu asa...dar pentru asta trebuie sa te duca capul, iar pe basisti ca tine, nu-i duce! :))))) |
basitii sunt prosti, dar pe ei ai mira lucrul asta ! |
#38671 Re: basist = prost2014-04-16 19:35 |
Musafir |
#38672 Re: Re: Re: Re:2014-04-17 15:54Ba prost ce esti si altul tot ,,din cauza grabei ,,a gresit. |
Musafir |
#38673 Re: Re: Re: Re:2014-04-17 16:19Da te ai ba analfabeRule, da prost mai esti. |
Musafir |
#38674 Re: Re: Re: Re: Re:2014-04-17 16:24Sa se uite cineva pentru tine si sa-ti spuna ca "r"-ul este langa "t" la tastatura ! A ajuns basistii ce prin definitie sunt prosti, sa faca pe altii prosti !!! hahahahahahaha, s-a intors basistii cu basu-n sus, hahahahahahahhahahaha !!! |
Musafir |
#38675 Re: R2014-04-17 16:25
A ajuns basistii ce prin definitie sunt prosti, sa faca pe altii prosti !!! hahahahahahaha, s-a intors basistii cu basu-n sus, hahahahahahahhahahaha !!! |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Și eu susțin GEOGRAFIA!
8828 Creat: 2023-05-13
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
308 Creat: 2025-02-03
Parcul de copii
107 Creat: 2025-02-04
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4442 Creat: 2023-11-03
O a doua sansa: Sustine legea gratierii in Romania in anul 2025!
181 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
719 Creat: 2025-01-29
SCHIMBAREA ADMINISTRATORULUI IONUT STEFANESCU DE LA ADAPOSTUL DE CAINI PUBLIC DRĂGĂȘANI
110 Creat: 2025-02-03
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8473 Creat: 2020-08-07
Solicitare de abrogare a Ordinului nr. 3892/2025 pentru protejarea drepturilor șoferilor români și echilibrul pieței transportului
57 Creat: 2025-02-03
Educație Emoțională în școli
441 Creat: 2025-01-30
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1352 Creat: 2025-01-10
Tragerea la raspundere a individului de pe tik tok, care inmulteste ilegal bichoni, ii ține in conditii mizere si ii pune de vanzare pe internet.
124 Creat: 2025-02-01
Alegeri libere
24427 Creat: 2024-12-06
Solicitare Demitere Arhitect Sef al Constantei, Dan Petre-Leu
212 Creat: 2025-01-30
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35499 Creat: 2024-12-07
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
930 Creat: 2025-01-29
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18142 Creat: 2023-10-23
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
105 Creat: 2025-01-31
Jos Dictatorul si prorusul Kremlin Georgescu
243 Creat: 2025-01-31
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
505 Creat: 2025-01-08