Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Contactați autorul petiției

Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

#48851 Numai baștan să nu fi

2016-09-28 12:23

http://infopuls.ro/2016/09/28/numai-bastan-sa-nu-fi/

 

Numai baștan să nu fi

28 septembrie 2016
Dana Nedescu

Întâlnire de foc la Prefectura Vâlcea. Comisia de Dialog Social susţinută de Prefectură a fost una extrem de interesantă, a dezvăluit câţi nesimţiţi/nesimţite avem pe mp.

Sindicaliştii din Educaţie au prezentat o situaţie cu asistaţii de lux ai combinatului Oltchim, o societate aflată în faliment, dar furată pe faţă, cu acordul statului, de veniturile realizate în regim de insolvenţă.

Cică administratorul special ar avea obligaţia de a redresa economic şi financiar societatea, asta în cazul în care-l doare-n în CV, se pare că pe cei de la Oltchim îi doare-n cot. Scopul lor în viaţă e altul… să fure legal cât mai mulţi euro prin tot felul de comisioane de… neperformanţă, dacă e să ne luăm după rezultatele prezentate de Piperea.

Dar tema acestui editorial este cu totul alta, mă refer la nesimţirea şi avariţia unei specii de aşa zis specialişti care se uită şi la ardeiul oferit la supa servită la restaurant… la directorii Oltchim, nu la toţi, dar doi dintre ei fac de râs toată conducerea combinatului.

Directorii Dana Mardare şi inegalabilul Bogdan Stănescu, ambii plătiţi cu câteva mii de euro bune, s-au cazat la Căminul Oltchim ca ultimii asistaţi sociali.

Şi asta nu ar fi nimic, dar duduia refuză să-şi plătească utilităţile pe motiv că o zână ca ea merită să fie ţinută gratis.

Cei doi au o stimă de sine atât de scăzută încât la banii lor s-au cazat într-un cămin… nu la hotel, nu la o pensiune. S-au cazat la cămin… ca ultimii sărăntoci.

N-am să înţeleg niciodată de ce statul, administratorul de facto al societăţilor economice, câte mai sunt ele, acceptă această formă penibilă de jaf.

Un elev sau un student amărât este condamnat să plătească chirii inimaginabile unor privaţi pentru că statul a redus numărul locurilor în căminele studenţeşti, în condiţiile în care anumite facultăţi nu au aşa ceva, cum este cazul Facultăţii de Litere.

Milionarii în euro au tratament privilegiat, au dreptul la toate facilităţile posibile doar  pentru faptul că sunt pilele cuiva, până şi hrana o primesc gratis, dacă o plătesc fac indigestie şi drumul la Londra sau Paris e lung.

Nu se ştie dacă rezistă până acolo şi rămâne naţia cu goluri în statistică.

În orice stat civilizat politicienii şi directorimea fie ea de la stat sau de la privat îşi plătesc cheltuielile de cazare şi hrană, este o chestiune de bun simţ care ţine de demnitatea funcţiei, de statutul social.

Arată ca dracu să porţi frac şi să te lase maşina firmei la scara căminul social. Ce poate fi mai penibil de atât?

Nu ar strica deloc ca statul să impună la numirea pe funcţii şi criteriul demnităţii, măcar aşa am arăta mai decent, am avea o şansă de trecere spre prima treaptă socială, că tot vorbim mereu de statutul demnitarului, intelectualului etc.

Când te porţi ca ultimul boschetar îți pierzi dreptul la respect, ești tratat ca atare.

Din păcate, România chiar arată ca un stat condus de boschetari şi asta şi suntem dacă toate statele şterg cu noi pe jos.

JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?????

#48852 JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?

2016-09-28 12:33

Noile căpuşe ale Combinatului Oltchim

 

http://www.indiscret.ro/articol-noile

Dezvaluiri | Numarul 421 | 27 Noiembrie 2013

„Restructurarea“, după Piperea şi Bălan: 21 de directori cu salarii de câte 10.000 lei

„Restructurarea“, după Piperea şi Bălan: 21 de directori cu salarii de câte 10.000 lei

În peisajul dezolant al insolvenţei de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, combinat care funcţionează la circa 15% din capacitatea de producţie, au apărut, bine-mersi, 21 de directori. Majoritatea au salarii care ating sau depăşesc 10.000 lei, maşini la scară, secretare, fond de protocol şi alte beneficii ale funcţiei.

de Marielena Popa

În politica lor de reducere a cheltuielilor de la Oltchim, administratorii judiciari Gheorghe Piperea şi Nicolae Bălan, care lunar primesc împreună 100.000 de euro pentru relansarea acestei companii, au admis, în mod revoltător, ca o parte semnificativă din cei 21 de directori să fie angajaţi pe criterii politice.

Combinatul, plin de şefime

12 directori de divizie, şase directori de direcţie, un director general adjunct tehnic producţie, un director general adjunct operaţiuni şi directorul general. Aceasta este organigrama stufoasă a conducerii combinatului muribund, care, înainte de a intra în comă, nu avea mai mult de 14 directori. La recenta vizită la această companie a ministrului economiei, Andrei Gerea, Sindicatul Liber Oltchim i-a cerut printr-un memoriu să stopeze desfrâul: “Vă solicităm reducerea de directori de la 21 la maximum opt. Directorii să nu mai aibă la dispoziţie autoturisme proprietate Oltchim (este de neconceput, de exemplu, ca directorul de la resurse umane să aibă la dispoziţie autoturism pentru navetă)”, se arată în memoriu.

Cinci privilegiaţi politici în funcţii mari

Printre căpuşele politice ale insolventei Oltchim se află şi Spiru Ciobescu Laurenţiu Armand, uns, recent, director general adjunct operaţiuni al Oltchim. Acesta deţine, în conducerea companiei, funcţia a doua, după directorul general, alături de directorul general adjunct tehnic producţie. Ce l-a recomandat pe Ciobescu la o funcţie atât de mare în Oltchim? Probabil vocea şi talentul său din campania electorală a liberalilor, în niciun caz experienţa în domeniul petrochimiei, deoarece până nu demult Ciobescu a lucrat la firma SC Magic Tic-Tac SRL din Râmnicu Vâlcea, al cărei obiect de activitate este comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun. La Oltchim, Spiru Ciobescu Laurenţiu Armand nu o duce bine singur, ci alături de consoartă, Felicia Spiru Ciobescu, angajată tot graţie talentului politic în funcţia de şef divizie financiară, cu cinci oameni în subordine. Printre paraşutaţii politici ai PNL se mai află şi Mardare D. Dana Maria, pe funcţia de director resurse umane, care se bucu_ră de un regim privilegiat: face naveta la serviciu cu maşina Oltchim. Panoplia directoriadei politice este completată de Marius Giuran, director divizie achiziţii, asociat şi acţionar la mai multe societăţi comerciale, dar şi la Fondul Proprietatea, precum şi de Mihai C. Munteanu, director comercial din al cărui CV se poate reţine doar funcţia de director executiv la Asociaţia Uniunea Naţională a Mediatorilor. Numai bun pentru funcţia de director comercial! Potrivit unor surse, artizanul câtorva angajări politice ar fi conducerea PNL Vâlcea. Aceleaşi surse afirmă că, în înţelegerile părţilor, o cotă anume din banii încasaţi de la Oltchim ar ajunge în conturile partidului.

Muncitorimea - trei luni restanţe la salarii

În contrast, cei 2.339 de angajaţi care vin zilnic la serviciu şi nu au nicio vină că la Oltchim se lucrează la 15-20 % din capacitate, nu şi-au luat salariile de trei luni. De asemenea, cei concediaţi au de încasat banii aferenţi concediilor de odihnă, care totalizează 1.600.000 lei. După ce a promis că le va da banii în septembrie, Gheorghe Piperea s-a răzgândit: cei concediaţi îşi vor primi aceste drepturi eşalonat, din februarie până în iunie anul viitor. Oare, cei 21 de directori care conduc “eficient” Oltchimul, au restanţe la salarii? 

Două companii din China au semnat o scrisoare de intenţie cu administratorii judiciari ai Oltchim

„Prin această scrisoare de intenţie, garantăm companiilor chineze un tratament nediscriminatoriu la participarea la procesul de vânzare a Oltchim, precum şi respectarea tuturor angajamentelor europene. Pentru noi este un lucru foarte bun că mai există încă un consorţiu interesat de Oltchim. Există un interes major pentru Oltchim, care sper să se concretizeze în cât mai multe oferte”, a declarat luni într-o conferinţă de presă ministrul economiei, Andrei Gerea, potrivit Mediafax. Aceste firme sunt BAOTA Petrochemical Group si JUNLUN Petroleum Co. Ltd. La conferinţă nu au participat şi reprezentanţii companiilor chineze. Gherea a spus că va fi un proces transparent şi concu_renţial, iar Ministerul Economiei este “optimist şi încrezător” şi aşteaptă “cu emoţie” să deschidă ofertele. Întrebat dacă solicitarea de transparenţă şi de tratament nediscriminatoriu a reprezentat o cerinţă a companiilor chineze sau a venit din partea Ministerului Economiei, Gerea a afirmat: “Ne-am întâlnit undeva la mijloc”. “Scrisoarea de intenţie este, dacă vreţi, un gest simbolic, dar cu o încărcătură foarte mare”, a mai spus ministrul. Statul, care deţine prin Ministerul Economiei 54,7% din acţiunile Oltchim, a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic. Oltchim a intrat în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an. Vânzarea Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, iar ofertele angajante vor putea fi depuse până la 17 ianuarie. 

SI SE JURA CA NU FURA DAR I-AM PRINS CU CREANTELE CURENTE SALARII IN INSOLVENTA OLTCHIM 2013 IN GURA!!!!

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM 

Munteanu Dana Maria foto http://imgur.com/a/XPM0K

 

Societate in insolventa, 

in insolvency,
en procedure collective 

SC OLTCHIM SA RM VALCEA

JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?????

#48853 JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?

2016-09-28 12:35

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM

SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO.:  oltchim.ro

SARLATANIE PRIN SPOLIERE SI NEMERNICIE MARCA PIPEREA LA OLTCHIM.

SPOLIÉRE s.f. Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pron. -li-e-. / < spolia].

 

   ASA ATI AJUNS VOI IN OLTCHIM SI  VA DESCRIETI !!!! CRIMINALILOR.

ATI MINTIT VOI PE ALTII, VA MINTITI VOI INTRE VOI, NU SI PE NOI MAI PIPEREA:

Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la Oltchim

A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA ) SI STATUL ROMANSUNT IN CULPA. 

  

Conducerea societatii

 

Consortiul alcatuit din
  • ROMINSOLV S.P.R.L., reprezentată prin Partener Coordonator Gheorghe Piperea si
  • BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., reprezentata prin Partener Coordonator Niculae Balan
Administrator Judiciar
Stanescu Nicolae Bogdan Codrut
Administrator Special
Avram Danut-Victor
Director General Adjunct
Talpasanu Mihail
Director Directia Productie
Spiru-Ciobescu Laurentiu-Armand
Director Directia Comerciala
Smeu Alin-Ion
Director Directia Economica

Munteanu Dana Maria foto

http://imgur.com/a/XPM0K

 

Director Directia Resurse Umane
Pirvu Marius
Director Directia Petrochimica Bradu

 

A FOST O COMPLICITATE SINDICATE  (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA  CARTEL ALFA SI FALIMENT MENTCHIM LIDERUL DE SINDICAT NEALES DE NIMENI NICIODATA) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

SALARIILE:

DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA

 UNDE SUNT BANII DE LA  OLTCHIM?????

 

SI SE JURA CA NU FURA DAR I-AM PRINS CU CREANTELE CURENTE SALARII IN INSOLVENTA OLTCHIM 2013 IN GURA!!!!

 

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM 

  

 

Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective

SC OLTCHIM SA RM VALCEA

 

 

 
JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?????

#48854 Re: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?

2016-09-28 12:36

#48853: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? - JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ? 

 

"Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange, ca sa ai dreptul, sa nu fi de acord cu mine "

 RESTITUIE IN INTEGRUM ( RESTITUTIO IN INTEGRUM ) CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE TOT

UPDATE:NU SCAPA NIMENI OLTCHIM!!!!!

JOS CENZURA OLTCHIM!!!  JOS CENZURA ROMANIA!!! 

JOS CENZURA !!! Noi avem  regulile lor U.E. , ONU , Romania, U.S.A. & NATO,

Convenţia europeană a drepturilor omului 

 

SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. 

Creantele salarii in cazul insolventei angajatorului

Principala modificare adusa textelor legale, cu un impact deosebit, consta in trecereacreantelor ,,salariale" intr-un rang de prioritate superior. LEGEA 85/2006

 Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie:

Art. 13
Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. 

LEGEA 656/2002 REPUBLICATA 2012 PENTRU PREVENIREA SI SANCTIONAREA SPALARII BANILIOR, PRECUM SI PENTRU INSTITUIREA UNOR MASURI DE PREVENIRE SI COMBATERE A FINANTARII ACTELOR DE TERORISM

LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 *** Republicată privind societăţile comerciale

CODUL PENAL

#38297 Re: Re: Codul Penal actualizat 2015

#37295 CODUL CIVIL (Legea nr. 287/2009) - Republicat si Actalizat 2015

LEGEA CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA OLTCHIM!

Art. 149:
Partile contractante vor chema in fata instantei judecatoresti partea care se face vinovata de activitatea impotriva intereselor salariatilor si ale societatii prezente in prezentul Contract Colectiv de Munca

Art. 158

Al3. Conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decu_rgand din legi sau alte acte normative, precum si din Contractul Colectiv de Munca sau Contractul Individual de Munca sunt conflicte de drepturi.

LEGEA CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA ( CCM )SC OLTCHIM SA RM VALCEA 2011-2014

Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidataABROGATA

#28417 Legea nr. 53 din 2003 - Codul Muncii (republicat si actualizat 2013)

 #28418 OUG nr. 36/2013 - aplicarea in perioada 2013-2018

#28419 Re: Re: H.G. 241/08.05.2013

#28421 Re: Re: Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu normele metodologice de aplicare

Sentinta nr. 617 din 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul 887/90/2013

CREANTELE SALARII OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM=UNDE SUNT BANII????

 

Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective

 

SC OLTCHIM SA RM VALCEA

 

JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?????

#48855 Cică, cică…

2016-09-28 13:44

Cică, cică…

 

Una bucată directoare de la Oltchim, Munteanu Dana, fostă Mardare, a ajuns săraca combinatului. Administratorul judiciar avocatul Gheorghe Piperea, în nemercia lui, i-a dat un salariu de doar 100 şi ceva de milioane de lei vechi, i-a dat el şi ceva hrană din fondul de protocol şi maşină la scară, dar duduia a ajuns asistată social, cazată la Căminul Oltchim. Duduia, cam claustrofobă din fire, a luat trei camere, nu una, chestia e că le-a luat, dar nu vrea să-şi plătească obligaţiile ce-i revin. Timp de 6 luni, directoreasa nu şi-a plătit nici utilităţile, nici energia electrică, după somaţii repetate conducerea căminului i-a tăiat tot. Ce credeţi că s-a întâmplat… mojica a făcut plângere la poliţie. Tot ea… Mare nesimţită, mare….

***

Administratorul judiciar Bogdan Stănescu, colegul avocatului Piperea, cu 20 de angajări  la stat şi 12 la privat, e tot asistat social… şi tot la Oltchim. Cică mititelul are un venit oficial de 423.374 lei, cel real e ţinut la secret, cert e că are tot suflet de mojic. Milionarul în euro trăieşte în căminul Oltchim, cad banii pe el şi în loc să-şi ia o cameră la un hotel sau un apartament cu chirie stă cu mâna întinsă la uşa unui cămin social. Mai mare jena… dar la cum arată… ce pretenţii să ai…

INTERVIU - Laura Codruța Kovesi anunță APOCALIPSA: sunt vizați înalți demnitari / VIDEO

#48856 INTERVIU - Laura Codruța Kovesi anunță APOCALIPSA: sunt vizați înalți demnitari / VIDEO

2016-09-28 15:04

INTERVIU - Laura Codruța Kovesi anunță APOCALIPSA: sunt vizați înalți demnitari / VIDEO

 

video https://www.youtube.com/watch 

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, anunță o adevărată apocalipsă pentru corupți. Într-un interviu acordat Agerpres, Kovesi a explicat că DNA are în lucru 7600 de dosare de corupție, care vizează demnitari la nivel înalt.

"În schimb, dacă vorbim de îngrijorări, ne îngrijorează mai mult efectele dramatice pe care le are corupţia şi nu atacurile pe care le fac persoanele cercetate", a spus Kovesi. 

Şefa DNA a mai afirmat că, până în prezent, se află în lucru peste 7.600 de dosare penale, toate vizând corupţia la nivel înalt. 

"Exact astăzi avem peste 7.600 de dosare penale aflate în lucru. Aşa cum spune şi competenţa prevăzută în lege, toate aceste dosare vizează corupţia la nivel înalt. Nu pot să vă dau un număr câţi sunt demnitari sau câte persoane cu funcţii importante, pentru că noi ţinem statistica în funcţie de infracţiunile care se comit, şi acestea se referă la corupţia la nivel înalt", a menţionat procurorul-şef al DNA.

Despre procentul de achitări, Kovesi a precizat că este la acelaşi nivel ca şi în anii trecuţi, nefiind un lucru care să îngrijoreze. 

REPORTER: Actualul cadru legislativ permite desfăşurarea în bune condiţii a activităţii DNA sau consideraţi că ar fi necesare anumite modificări? 


Laura Codruţa Kovesi: Deocamdată, pot să spun, aşa cum rezultă şi din activitatea zilnică, nu există probleme de legislaţie care să ne împiedice activitatea. Dar, dacă ne referim la ultimele evenimente, putem să spunem că da, există acea problemă a imunităţilor, în special a imunităţilor care vizează miniştri sau foşti miniştri care sunt suspectaţi de fapte care sunt săvârşite în timpul mandatului şi care au imunitate pe viaţă. În astfel de situaţii, activitatea noastră este blocată dacă printr-un vot în Parlament de exemplu, nu se autorizează şi nu se votează pentru începerea urmării penale. Da, în astfel de cazuri, justiţia este blocată de un vot politic. 

REPORTER: Cât de arzătoare este rezolvarea legislativă privind imunitatea parlamentarilor şi a membrilor Guvernului şi cum vedeţi soluţionarea? Ar putea fi un conflict între instituţiile statului? Recent, aţi nominalizat cazurile Oprea şi Corlăţean, în care arătaţi că votul politic a blocat ancheta.

Laura Codruţa Kovesi: Da, sunt cazuri recente, sunt cazuri care au avut un impact destul de mare în societate la data când s-au deschis aceste investigaţii. Au fost cazuri în care societatea civilă, cetăţenii au avut puncte de vedere la data deschiderii acestor investigaţii. Din păcate, în acest moment cele două anchete sunt blocate. Dacă ar fi să mă refer la dosarul denumit în spaţiul public 'Votul din diaspora', acesta este blocat în acest moment pentru că nu am primit acea cerere de urmărire penală în cazul ministrului Corlăţean. 

REPORTER: Se poate numi un conflict între Legislativ şi procurori?

Laura Codruţa Kovesi: Dacă există un conflict între puterile statului, acest lucru îl constată Curtea Constituţională. Eu nu mă pot pronunţa. Eu doar spun că în ambele cazuri a fost o voinţă politică ce a oprit o anchetă judiciară, lucru care nu ar trebui să se întâmple. 

REPORTER: Pe marginea reglementării acestei probleme cu care vă confruntaţi - aţi vorbit despre imunitatea pe viaţă la miniştri şi imunitatea parlamentară -, aţi purtat discuţii cu posibili decidenţi pentru eliminarea acestora?

Laura Codruţa Kovesi: Nu. De-a lungul timpului, am făcut puncte de vedere la Ministerul Justiţiei sau la Consiliul Superior al Magistraturii în care mi-am exprimat această poziţie. 

REPORTER: Aţi precizat recent, referitor la demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu din fruntea Serviciului de Informaţii Externe, că DNA nu a fost în conflict nici cu SIE, nici cu alte instituţii. Pe de altă parte, aţi spus că un serviciu de informaţii, atunci când intră în posesia unor informaţii de corupţie, este obligat să sesizeze despre acea faptă. Există vreo anchetă a DNA în care se verifică lipsa informării SIE în cazul unei fapte penale?

Laura Codruţa Kovesi: Nu. 

REPORTER: Lipsa informărilor de la SIE a dus la întârzierea unor anchete?

Laura Codruţa Kovesi: Nu are legătură. Observaţia pe care am făcut-o în ceea ce priveşte obligaţia legală a serviciilor de informaţii de a ne informa atunci când intră în posesia unor infracţiuni de corupţie nu are legătură cu dosarele pe care noi le avem în investigare. Era o observaţie generală, făcută în urma unui studiu care a fost publicat de un ONG şi care dădea note pentru colaborarea unor instituţii în relaţia cu Direcţia Naţională Anticorupţie. Am prezentat o statistică. 

REPORTER: Nici în dosare precum EADS?

Laura Codruţa Kovesi: Nu. 

REPORTER: Credeţi că fosta conducere a Serviciului este responsabilă de lipsa de informaţii de la SIE şi ce aşteptări aveţi de la viitoarea conducere?

Laura Codruţa Kovesi: Nu sunt eu în măsură să evaluez activitatea unui serviciu de informaţii. Eu am prezentat o statistică foarte clară, bazată pe cifre. 

REPORTER: După dosarul DIPI şi schimbarea conducerii, cum veţi lucra cu această structură?

Laura Codruţa Kovesi: Ca şi până acum, în limitele prevăzute de lege. Ei au obligaţia prin lege să ne trimită informaţii atunci când intră în posesia lor şi acestea privesc fapte de corupţie. Până în prezent, am primit sesizări de la DIPI, probabil vom primi şi pe viitor. 

REPORTER: Credeţi că ar fi oportună unificarea în cadrul unei singure structuri a procedurilor privind realizarea şi procesarea interceptărilor?

Laura Codruţa Kovesi: Din perspectiva DNA, pot să vă spun că noi, în acest moment, avem un serviciu unic prin care realizăm această activitate. Deci, nu văd de ce ar trebui să existe un alt mod de lucru. 

REPORTER: Cum decurge în prezent activitatea de supraveghere desfăşurată de procurori, după decizia CCR?

Laura Codruţa Kovesi: Vă referiţi la supravegherea tehnică, la interceptări? 

REPORTER: Da.

Laura Codruţa Kovesi: Respectăm în totalitate decizia Curţii Constituţionale. Toate autorizaţiile care sunt primite din partea instanţelor de judecată sunt puse în aplicare prin serviciul tehnic al DNA. 

REPORTER: Dar pe partea de traducere?

Laura Codruţa Kovesi: Ca şi până acum, folosim traducători autorizaţi de către Ministerul Justiţiei. În momentul în care se poartă conversaţii într-o limbă străină, apelăm la aceşti traducători autorizaţi pe care îi plătim şi aceştia ne fac traducerile care se depun la dosar. 

REPORTER: Au fost afectate dosarele instrumentate de DNA după acea decizie a CCR? S-a făcut vreo evaluare?

Laura Codruţa Kovesi: În acest moment, este prematur să spun dacă au fost afectate sau nu. După publicarea deciziei Curţii Constituţionale, toate interceptările s-au realizat prin intermediul serviciului tehnic al DNA. O să vedem la finalul anului câte dintre interceptările făcute anterior intrării în vigoare a acestei decizii au fost anulate sau nu de către instanţe sau au fost excluse, motivarea bazându-se pe această decizie. 

REPORTER: În ultima perioadă s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor din dosarele DNA?

Laura Codruţa Kovesi: Aş vrea să menţionez foarte clar că recuperarea efectivă a prejudiciilor nu este competenţa DNA, este competenţa Ministerului Finanţelor care trebuie să pună în executarea hotărârile judecătoreşti de condamnare. DNA are în competenţă doar identificarea bunurilor şi sechestrarea acestora până se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare şi, desigur, de confiscare a acestor bunuri. Pot să vă spun că, de la începutul anului până în prezent, procurorii DNA au indisponibilizat bunuri şi valori în cuantum de aproximativ 250 de milioane euro. 

REPORTER: Recent, Tribunalul Bucureşti a declarat ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori în dosarul primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, şi că acesteia i s-a încălcat dreptul la apărare. Este acesta un eşec al procurorilor care au instrumentat dosarul?

Laura Codruţa Kovesi: Nu avem o decizie judecătorească de stabilire sau nu a vinovăţiei sau a nevinovăţiei. O să remediem ceea ce va dispune judecătorul. 

REPORTER: Sunt situaţii în care, în camera preliminară, judecătorii elimină anumite probe din dosare. Cât vă afectează?

Laura Codruţa Kovesi: Cred că ar trebui să încep prin a explica puţin procedura în cameră preliminară. Odată dosarul finalizat de procurori în această cameră preliminară, se verifică de către judecător legalitatea acuzării şi legalitatea modului în care au fost administrate probele. Sunt situaţii în care judecătorul apreciază că anumite probe trebuie excluse sau apreciază că procurorul trebuie să facă anumite completări sau să remedieze anumite chestiuni de procedură. În acele situaţii, judecătorul trimite procurorului o hotărâre prin care îi solicită să remedieze sau îndrepte anumite chestiuni ce ţin de procedură, îi dă un termen de cinci zile în care procurorul trebuie să răspundă, după care se ia o decizie definitivă în camera preliminară. 

Am observat că în spaţiul public, de foarte multe ori, când se întâmplă această procedură se creează confuzie că dosarul este finalizat, că dosarul a fost restituit la procurori, că au fost excluse toate probele. Ceea ce nu este adevărat. Sunt situaţii în care am avut dosare în care persoanele care au fost trimise în judecată s-au bucurat de notorietate mai mare decât a persoanelor care apăreau în dosar. Au fost excluse anumite probe pentru alţi inculpaţi, însă în spaţiul public s-a propagat ideea că dosarul a fost restituit şi că probele cu privire la acel inculpat au fost excluse, lucru total fals. Sunt situaţii în care anumite probe sunt excluse, dar acest lucru nu înseamnă că dosarul nu îşi urmează cursul. Acest lucru nu înseamnă că acuzaţia s-a bazat doar pe o singură probă şi acest lucru nu înseamnă că procurorul în termenul pe care judecătorul îl stabileşte nu poate să îndrepte anumite proceduri pe care le-a desfăşurat în cursul urmăririi penale. Au fost multe dosare în care au fost implicate persoane publice şi în care s-a precizat în spaţiul public că dosarul a fost restituit la procuror, lucru neadevărat şi este infirmat de chiar însuşi faptul că odată dosarele ieşite din cameră preliminară, acele dosare îşi continuă cursul. 

REPORTER: Aţi afirmat, tot într-un interviu recent, că 'mai nou se angajează firme plătite cu bani mulţi să hărţuiască procurorii din DNA'. Există o îngrijorare în rândul procurorilor? Cum se face această hărţuire?

Laura Codruţa Kovesi: Cred că îngrijorarea există în rândul persoanelor cercetate dacă apelează la astfel de metode. Vă pot spune că procurorii din DNA nu sunt nici uşor impresionabili, nu sunt nici îngrijoraţi de astfel de tactici. Sunt obişnuiţi deja cu atacurile care se fac în spaţiul public de către persoanele pe care le cercetăm sau de către susţinătorii acestora. De foarte multe ori, au fost astfel de atacuri imediat după ce anumite proceduri au fost declanşate. Sunt atacuri la care noi nu putem să ieşim şi să explicăm ce avem în dosar pentru că ne este interzis acest lucru. Singurul nostru răspuns este să finalizăm dosarele cât mai repede şi mai bine şi răspunsul adecvat vine odată cu hotărârea judecătorească definitivă care se dă în fiecare caz. Am văzut că, de foarte multe ori, au fost situaţii în care am fost acuzaţi că dosarele sunt politice, că dosarele nu sunt solide, că nu avem probe şi cu toate acestea am obţinut hotărâri de condamnare. Deci, suntem într-o fază în care procurorii din DNA sunt suficient de maturi, experimentaţi şi curajoşi încât să facă faţă acestor atacuri. În schimb, dacă vorbim de îngrijorări, ne îngrijorează mai mult efectele dramatice pe care le are corupţia şi nu atacurile pe care le fac persoanele cercetate. 

REPORTER: Cum se face această hărţuire?

Laura Codruţa Kovesi: În multe feluri se poate realiza şi se realizează în fiecare zi. Sunt atacuri făcute prin declaraţii publice, prin postări de pe Facebook, prin prezentarea unor documente din dosar în spaţiul public. Trebuie să spun că, potrivit noului Cod de procedură penală, din momentul în care o persoană este învinuită şi i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, procurorul trebuie să îi dea copie după tot dosarul, astfel că acesta devine public. De foarte multe ori, se prezintă anumite documente dintr-un dosar, se prezintă anumite probe. Am observat că, de foarte multe ori, se prezintă doar anumite pasaje din anumite documente întocmite de procuror. Pe de altă parte, sunt situaţii în care se fac foarte multe plângeri împotriva procurorilor, la CSM, sau în altă parte. Sunt foarte multe metodele prin care poţi să hărţuieşti procurorii 

REPORTER: E afectată şi viaţa personală a procurorilor?

Laura Codruţa Kovesi: Uneori da. Uneori, atacurile depăşesc limitele profesionale. De foarte multe ori este atacat un procuror din perspectiva vieţii private, pentru anumitre evenimente la care a participat sau pentru anumite lucruri pe care le-a făcut în timpul liber. 

REPORTER: Aţi spus că procurorii DNA sunt supuşi unor atacuri. Sunt şi afirmaţii direct la adresa dvs. inclusiv de la persoane care deţin sau au deţinut funcţii înalte în stat. Credeţi ca este nevoie de o reglementare legislativă pentru astfel de situaţii?

Laura Codruţa Kovesi: Nu sunt adeptul unor modificări legislative atunci când anumite persoane fac acuzaţii denigratoare în public. Cred că ţine mai mult de educaţie, de fiecare cum ştie să se exprime. Legislaţia permite, în acest moment, ca atunci când anumite atacuri depăşesc o anumită limită să poţi să faci o acţiune în instanţă. De cele mai multe ori, pe astfel de atacuri noi sesizăm CSM. Pot să vă zic că de mai mult de unul sau două pe lună noi sesizăm CSM. În acest an, până în prezent am făcut astfel 12 cereri de apărare a reputaţiei şi independenţei procurorilor din DNA. Este un număr mult mai mare decât în anii trecuţi. Acestea sunt pârghiile legale la care noi putem apela. Nu ştiu dacă o modificare legislativă poate să limiteze sau să oprească astfel de atacuri. 

REPORTER: Cazul Black Cube a schimbat ceva în activitatea şi viaţa dumneavoastră?

Laura Codruţa Kovesi: Nu. 

REPORTER: Sunt critici legate de achitările din dosarele procurorilor DNA. Se justifică? Este o îngrijorare pentru dumneavoastră?

Laura Codruţa Kovesi: Nu, nu este o îngrijorare şi nici nu are de ce să fie o îngrijorare. Vă prezint câteva date statistice: în acest an, am trimis în judecată în jur de 800 de persoane. Au fost condamnate definitiv de către instanţele de judecată în jur de 600 de persoane. Restul cauzelor sunt în curs. Procentul de achitări este la acelaşi nivel ca şi în anii trecuţi, deci nu este nimic ca să ne îngrijoreze. Dimpotrivă, calitatea dosarelor spun că este bună, având în vedere că procentul de condamnări în ultimii ani a fost în jur de 90%. 

REPORTER: Câte dosare aveţi în lucru? Câte dintre acestea sunt cu demnitari de rang înalt - miniştri, foşti miniştri, parlamentari?

Laura Codruţa Kovesi: Exact astăzi avem peste 7.600 de dosare penale aflate în lucru. Aşa cum spune şi competenţa prevăzută în lege, toate aceste dosare vizează corupţia la nivel înalt. Nu pot să vă dau un număr câţi sunt demnitari sau câte persoane cu funcţii importante, pentru că noi ţinem statistica în funcţie de infracţiunile care se comit, şi acestea se referă la corupţia la nivel înalt.

MI A MAI SU..PT O TALPASANU CU TAMBALAGIUL SI TIRFA DE GHIOCA

#48857 SI CA SA INTELEAGA VITELE[SCZ.ERBIVORELE] DIN OLTCHIM,ULTIMA DATA MI A LIN.S O IMPUTITUL DE AVRAM

2016-09-28 15:17

#48853: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? - JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ? 

 BAAAAAA,LA KURVA ASTA MOLDOVEANCA DE MARDARE I A DAT PICASSO BANANA SA I O MANINCE PE PLATFORMA IN FATA PAVILIONULUI SI I O MAI INCA ODATA,CE NU ATI INTELES?.....A R U MAI GAOZAREE,HAI SA MI ALUP IGUS CU PENALUL DE GUTA.U DE VALCEAL[AVEM SI NOI UN MANELIST DACA NU ATI STIUT,A FACUT CONSERVATORUL LA COLIBASI PT. NISTE ZLOTIII]IA VEZI E EEEEE[HAHAHA]E PICASSO CARE V A DAT O PRIN BOTURI[3 ANI MI ATI SU.PT OOOO] MAI CERNEVISTILOR MOOOISTIIII?


Musafir

#48858 Re: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?

2016-09-28 15:23

#48853: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ????? - JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ? 

 PE KAKATUL ASTA DE PIPEREA NU MAI E NEVOIE SA I ARATI MOOOIANUL,ORICUM SI PE ACEST KAKA IL VOI FU..TE N BOT LA ANU CARE VINE[FATA KURVA DE MATA PT. TINE GAOZAREEE]EU SPECIAL EU PICASSO,O SA VEDETI,DA TU CE MAI FACI FA TIRFO  DE GAOAZA RETARDATA,MAI ALUP IGUS ?

da te la el gaozaee,dar sa ai si bita.

#48859 Re: Re: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACER

2016-09-28 16:08

#48858: - Re: JAF LA OLT. !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ? 

 ghiocaaa, nu l lasa pe picasso da i o limba in ceasca sau intre inghinalii,ca dupa acea iti da multa mooiee si tie si lui larga,pe mata o lasa la tambalagiul de cernev sa i dea uuuieeeee,porneste cu el OLTCHIMUL.


Musafir

#48860 o intrebare

2016-09-28 16:48

cate masini au fost cumparate .cat valoreaza sila ce servesc ?


Musafir

#48861 Re: o intrebare

2016-09-28 17:14

#48860: - o intrebare 

 DE CE STAI BA DUPA PERDEA,SA MI ALUP IGUS SI TU CU MATA,E FOTAAAAA,VA N GURA SA VA FU.T DE LASIIIIIIIIIIIIIIIII

SA L PUPATI PE FOTA N POOOLICICA CERNEVISTILOR

#48862 Re: Re: Re: Ati fost dusi de nas........PUTETI SA I SU..GETI POOLA LUI PICASSO DE CORASO?

2016-09-28 17:19

#48826: - Re: Re: Ati fost dusi de nas 

 SA VA FU......T IN BOTURI MAI ERBIVORELOR[VITELOR SI LASILOR DE OLTCHIM CE AVETI DE PIERDUT?]TI AI DREACULUI DE MIZERABILIIIIIIII.


Musafir

#48863 Re: Re: Re: Re: Ati fost dusi de nas........PUTETI SA I SU..GETI POOLA LUI PICASSO DE CORASO?

2016-09-28 19:02

#48862: SA L PUPATI PE FOTA N POOOLICICA CERNEVISTILOR - Re: Re: Re: Ati fost dusi de nas........PUTETI SA I SU..GETI POOLA LUI PICASSO DE CORASO? 

 NOAPTE BUNA GAOZAREE,SCZ. DOM INSPECTOR DE WCurii,SA MA PUPI CU MATA N PO.LAAAA,HIRSC,NU E PONTA?


Musafir

#48864 ALUP IGUS LUI FOTA MAI KURVOOO, ALUP IGUS LUI PICASSO DE CORASO?

2016-09-28 19:12

#48863: - Re: Re: Re: Re: Ati fost dusi de nas........PUTETI SA I SU..GETI POOLA LUI PICASSO DE CORASO? 

  FA KURVO DE KOVESI IMPUTITO SI  RETARDATO DE SIBIU ,FA MOISTO IOHANESCIANA,ACUTM TE DAI LA CHIORUL DE TACTO BASESCU?,,I AI SUUUPT POOLA 10 ANI SI ACUM CE FACI FA NEMERNICO?..POTI SA MI ALUP IGUS SI MIE FOTA,NU DUREAZA MULT DOAR UN MINUT.


Musafir

#48865 Re: o intrebare

2016-09-29 09:47

#48860: - o intrebare 

 Fix cate au avut nevoie sa isi plimbe fundurile.pentru ca alea vechi deja putzeau.  au cumparat Citroenuri numa asa de ai d.racu. sa schimbe brandu'


Musafir

#48866 Re: Re: o intrebare

2016-09-29 10:04

#48861: - Re: o intrebare 

 Numai alain cel prost are voie sa stea dupa perdea si sa injure de acolo cum vrea ,

Fost angajat ARPECHIM

#48867 OLTCHIM - ARPECHIM = fier vechi

2016-09-29 14:29

Propun administratorului acestei "petitii" sa inchida aceasta mizerie unde fiecare scrie ce si cum vrea. Oricum, mai devreme sau mai tarziu soarta e tot aceeasi : fier vechi. Tot ce se face acum este doar amanarea momentului cand cele 2 entitati vor deveni istorie ...


Musafir

#48868 Re: OLTCHIM - ARPECHIM = fier vechi

2016-09-29 14:59

#48867: Fost angajat ARPECHIM - OLTCHIM - ARPECHIM = fier vechi 

 IAR EU PROPUN SA MI ALUP IGUS CU MUMETA SI LARGA,MIIIIRS.


Musafir

#48869 Re: Re: OLTCHIMTUPEU DE PENAL

2016-09-29 15:02

#48868: - Re: OLTCHIM - ARPECHIM = fier vechi 

 CE ZICE GUTA..U PENALUL,ROMANII TREBUIE SA O IA DE LA 0[ZERO]PAI MAI DRAGA PENALULE AI IESIT DE LA BRUTARIE SI AI LUAT ZLOTI LUI GHIOCA CA SA L FACI MARE INSPECTOR DE WCurii,PAI CE FACI MA NENE MAAAAAAAAA.

SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

#48870 SINDICATEL (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

2016-09-29 17:49

Piperea daca  va este dor de el, este pe B1tv.

PCR= PILE+CURVE+RELATII.

#48871 Re: SINDICATEL (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

2016-09-29 17:52

#48870: SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. - SINDICATEL (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.  

 B. 1 tv babuinul sef lipsa   creier maimutoi  scos  din context baaaa.


Musafir

#48872 Re: SINDICATEL (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

2016-09-30 12:10

#48870: SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. - SINDICATEL (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.  

 AM VAZUT FRATE PE MOOISTUL DE PIPEREA,CE INGERASI SI APARATOR DE OAMENI SE DA, FOOTU L IN GURA SA L FOOT EU FOTA FARA PERDEA.


Musafir

#48873 Scrisoarea nu va primi raspunsurile celor mai jos mentionati si ca nu va capta atentia mass-media

2016-09-30 13:46

SCRISOARE DESCHISA:

- jaf la Oltchim;
- investigatie Comisie Europeana;
- salarii si salarii compensatorii neplatite;
- salarii st salarii compensatorii utilizate ca si CAPITAL DE LUCRU;
- achizitii de autoturisme prin incredintare directa;
- angajari in functii de conducere, fara concurs, pe criterii de apartenenta la un grup de interese;
- ziua chimistului nu mai este in a doua sambata a lunii iulie a fiecarua an – fiind transformata in ziua Oltchim;
- 50 de ani de la infintarea Oltchim nu se aniverseaza in data de 15 mai 2016 – fiind sarbatoriti in data de 21 octombrie 2016 cu fast si 500 de invitati.

(aceasta scrisoare nu va primi raspunsurile celor mai jos mentionati si ca nu va capta atentia mass-media)

Domnule Gheorghe Piperea,
Domnule Niculaie Balan,
– PENTRU CĂ AŢI ÎNCASAT 2.200.000 DE EURO – ONORARIU FIX – DATORAT DE OLTCHIM PENTRU CELE 44 LUNI DE NIMIC DIN CELE 44 LUNI DE INSOLVENTA,
– PENTRU CĂ AŢI ÎNCASAT SAU AVEŢI DE ÎNCASAT PESTE 25.000.000 DE EURO – ONORARIU PROCENTULA – DATORAT DE OLTCHIM PENTRU PROFITUL FĂCUT DIN PIX, FIX PE (DIN) HÂRTIE DE 520.000.000 EURO ÎN ANUL 2015,


Domnule Bogdan Stanescu,
– PENTRU CĂ AŢI ÎNCASAT DE LA OLTCHIM 180.000 DE LEI – INDEMNIZAŢIE – DATORATĂ DE OLTCHIM PENTRU CELE 44 LUNI DE NIMIC DIN CELE 44 LUNI DE INSOLVENTA,
– PENTRU CA, LA “VALOAREA” DUMNEAVOASTRA DE AMPLOAIAT AL STATULUI ROMAN IN 20 DE FUNCTII – PLATIT CU 500.000 DE LEI / AN DIN BANII NOSTRI, LOCUITI ILEGAL IN CAMINUL LICEULUI CHIMIC DIN RAMNICU VALCEA IN DETRIMENTUL ELEVILOR ACESTUI LICEU,

VĂ TRANSMITEM ACEASTĂ SCRISOARE DESCHISĂ ŞI VĂ RUGĂM SĂ NE RĂSPUNDEŢI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:

1. Când se vor achita, cu adevărat (FAPTIC) nu doar scriptic, din pix (PE HÂRTIE) – salariile compensatorii, disponibilizatiilor de la OLTCHIM din primul val de disponibilizări (14 iunie 2013), având în vedere că promisiunea făcută de dumneavoastră în calitate de administratorul judiciar al OLTCHIM, în faţa judecătorului sindic (dosar 349 / 90 / 2015, şedinţa din data de 28 ianuarie 2015, sentinţa 210 / 2015 – vezi pag. 3 din documentul aflat în discuţie) citez „dacă se va merge pe varianta unei reorganizări care să nu ducă la vânzarea SPV-ului, plăţile se voe face până la sfârşitul anului 2015” s-a transformat într-o MARE MINCIUNĂ, chichiţa avocăţeasca spun unii?
Reţineţi că, mai nou (aici gura păcătosului adevăr grăieşte şi îi dau şi eu dreptate) domnul Mateita, (discipolul dumneavoastră în „arta” insolvenței si “mare” specialist dupa ace a trimis in faliment doua firme la care era actioner si administrator), a recunoscut că banii neplătiţi salariaţilor (3 salarii restante zice el şi eu completez: avansul lunii ianuarie 2013 trecut la masa credala, 3 salarii plătite de AJOFM şi datorate de OLTCHIM AJOFM, salarii compensatorii neplătite disponibilizatiilor, cotizaţii şi raţe CAR – reţinute salariaţilor timp de 4 luni fără a fi virate la CAR, etc) au fost folosiţi – datorită incapacităţii dumneavoastră de-a atrage investitori – că sursa de finanţare a capitalului de lucru pentru funcţionarea OLTCHIM!

2.
Onorariul (autofixat) datorat de Oltchim pentru cei trei ani de insolventa (perioada 30 ianuarie 2013 – 30 septemnrie 2016) care este de 2.200.000 euro (44 luni x 50.000 euro / lună) – a fost virat în conturile dumneavoastră, domnilor administratorilor judiciari?

3.
Care este, până la această dată, valoarea calculată şi care este valoarea achitată dumneavoastră domnilor administratorilor judiciari, aferenta onorariului procentual (autofixat: 5% – pentru recuperarea datoriilor şi 10% – pentru distribuirea sumelor recuperate) având în vedere că dacă se ia în calcul numai suma de 530 milioane de euro şterse prin planul de reorganizare – că suma recuperată, se ajunge la un comision fabulos de minim 26 de milioane de euro?

4.
Cât mai durează procedura insolventei (reorganizării judiciare) pentru că din programul de reorganizare rezultă că se are în vedere continuarea acesteia până în anul 2018 cu posibilitatea prelungirii până în anul 2019? Adică este vorba de încă 2,4 milioane de euro care trebuie să intre în conturile dumneavoastră.

5.
Care sunt măsurile reale luate, la nivel de practică nu de teorie (şi aici este vorba în primul rând despre găsirea capitalului de lucru necesar) pentru relansarea funcţionarii Oltchim la o capacitate de cel puţin 70%?

6.
Având în vedere că în cele 44 de luni de insolventa numărul locurilor de muncă a fost redus prin cele două valuri de disponibilizări (14 iunie 2013 şi noiembrie 2015) cu cca. 1300 de salariaţi, respectiv cu cca. 35%, care este numărul de salariaţi preconizaţi a fi disponibilizaţi în perioada următoare?

7.
De ce aţi ales ca măsură principală de reorganizare „ştergerea datoriilor prin planul de reorganizare” şi nu „conversia datoriilor în acţiuni” conform aprobării UE şi solicitărilor (pentru AVAS) şi solicitările BCR, BT, ELECTRICĂ, MFC, etc.
Nu cumva prin această măsură aţi protejat interesele PCC (care prin transformarea datoriilor în acţiuni devene ceea ce a fost când a intrat în OLTCHIM – respectiv un acţionar cu 1-2%)?
Nu cumva, protejând interesele PCC (precizez că valoarea nominală a actiunilror PCC la OLTCHIM este de cca. 2, 5 milioane de euro iar valoarea de piaţă de cca 10 milioane de euro), aţi băgat adânc mana în buzunarul statului şi ale privatului prin ştergerea datoriilor (precizez că este vorba despre cca. 520 milioane de euro)?
Aţi salvat cele 2,5 milioane de euro ale PCC în detrimentul celor 520 milioane de euro ale noastre, ale tuturor, pentru care există suspiciunea rezonabilă de furt „cu legea-n mana”, de abuz în serviciu, etc. – vezi cazul ROMPETROL şi încercarea de ştergerea a datoriilor prin lrge (trecută prin Parlament şi respinsă de CCR şi apoi prin OUG) de către guvernul Ponta.
In acest context va reamintesc ca na dintre nemultumirile majore ala CE fata de OLTCHIM este ca:"În pofida angajamentului ferm din 2012 faţă de Comisie, autorităţile române nu au convertit în acţiuni datoria acumulată faţă de AAAS (1049 de milioane lei) şi nu au privatizat societatea. În schimb, Oltchim şi-a continuat activitatea şi a acumulat şi mai multe datorii publice, inclusiv faţă de AAAS (datoria faţă de AAAS a crescut de la 1049 de milioane lei la 1201 milioane lei).AAAS nu şi-a revendicat creanţele faţă de Oltchim după eşuarea privatizării în septembrie 2012. AAAS nu a solicitat rambursarea creanţelor sale printr-o lichidare imediată a Oltchim, ci a aşteptat, în schimb, realizarea conversiei datoriei în acţiuni, chiar dacă procesul de privatizare a Oltchim a eşuat din nou".
Vezi cazul SA.36086 in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C284 / 05.08.2016 – pag. 7 – 35

8. Cu ce bani si cu aprobarea cui ati cumparat o noua FLOTA AUTO (autoturisme destinate conducerii combinatului) - fara licitatie publica.
Noile autoturisme, marca CITROEN, nu cumva au fost achizitionate pe filiera PNL - ALDE (Armand Spiru Ciobescu, Pro Motor Valcea sau fratii Pirscoveanu si alde Calin Popescu Tariceanu)?
Nu cumva, in perspectiva alegerilor parlamentare din toamna, o parte din banii platiti in contul acestor autoturisme fac parte dintr-o sponsorizare mascata a lui alde Tariceanu? Daca asa este platiti baieti ... platiti din banii vostri fara numar luati cu japca de la OLTCHIM, nu mai folositi salariile neplatite salariatilor si disponibilizatiilor!

9. Pe ce criterii sau mai bine spus pec e filiera ati adus la conducerea sectiei TRANSPORTURI / LOGISTICA, fara concurs si fara publicarea disponibilitatii postului pe siteurile de joburi (asa cum in mod corect ati procedat, anterior, la angajarea operatorilor chimisti, lacatusilor mecanici, electricienilor si inginerilor) un personaj controversat, doamna Luminita Stancescu - sora patronilor firmei de la care ati achizitionat autoturismele marca CITROEN si patroana sau daca va ajuta cu ceva sotia patronului firmei WISE SRL Ramnicu Valcea, firma care are ca domeniu principal de activitate transportul de marfuri in trafic intern si international 
Nu cumva exista o suspiciune rezonabila de “conflict de interese”?
10. Prin ce concurs sau prin ce concurs de împrejurări aţi ajuns să fiţi numit că administrator judiciar la OLTCHIM? A fost o numire politică a USL sau aţi fost numit, aşa la întâmplare?

11. Pe ce criterii ati modificat data si numele sarbatoriri “Zilei Chimistului” din a doua sambata a lunii iulie in 18 septembrie cu un nume nou “Ziua Oltchim”?
Cu ce drept si cu cine ati “batut” leul Oltchim – “bancnote” de 1 leu si de 5 lei utilizate la cumpararea de mici si bere dintr-o carciuma de la Strandul Ostroveni?
Prin ce metoda (licitatie sau incredintare directa) ati acordat dreptul de utilizare a “bancnotelor” Oltchim celor care au vandut mici si bere in incinta Strandului Ostroveni si daca aceste “operatiuni” bancare cu “bonuri de trezorerie” au fost fiscalizate sau ati fost artizanul unor fraude fiscale?

12. Pe ce criterii ati modificat data sarbatorirea aniversarii a 50 de ani de la infintarea Oltchim (care trebuia sa aiba loc in jurul datei de 15 mai 2016) in data de 21 octombrie 2016?
Pe ce criterii ati selectionat pe cei 500 de participant, carora le-ati trimis invitatii?
Pe ce criterii ati stabilit si care sunt “arheologii” care v-au confirmat ca ISTORIA Oltchim incepe cu Piperea, N. Balan, Stanescu, Avram, Talpasanu, Spiru – Ciobescu?

P.S.
Aveţi şi dumneavoastră dreptate, cazul acesta – insolventa OLTCHIM este demn de studiu la drept dar mai inai ar trebui cercetat de cei în drept de la DNA!

INTREBĂRI DIN PARTEA DISPONIBILIZATIILOR DE LA OLTCHIM PENTRU ADMINISTRATORII JUDICIARI ŞI ADMNINISTRATORUL SPECIAL DE LA OLTCHIM.
CE ZICEŢI DOMNULE GHEORGHE PIPEREA?
AVEŢI RĂSPUNSURI, AVEŢI SOLUŢII SAU CÂINII LATRĂ URSUL MERGE?
SAU DIN CICLUL, DISPONIBILIZAŢII ÎNTREABĂ… !?!?!? … ADMINISTRATORII NU AU SOLUŢII, NU AU RĂSPUNSURI!


Musafir

#48874 Mă tem că nu există interes nici pentru această oferta „made Piperea”!!!

2016-09-30 13:50

http://arenavalceana.ro/2016/09/30/diculoiu-cere-din

 

Diculoiu cere din nou Guvernului să scape Oltchim-ul de Piperea şi Stănescu

30.09.2016 • Politica,  

Mihai Diculoiu a amintit că data de 30 septembrie este termenul limită pentru cele 160 de firme despre care administratorul judiciar Gheorghe Piperea spunea că ar fi luat la cunoştinţă că Oltchim se vinde pe pachete de active.

„Mă tem că nu există interes nici pentru această oferta „made Piperea”.

În aceste condiţii, trebuie să se implice Ministerul Economiei şi Adunarea creditorilor de la Oltchim pentru a schimba administratorii judiciari şi speciali cu  persoane capabile să modifice actualul plan de reorganizare a combinatului şi să-l salveze de la falimentul către care se îndreaptă”, a transmis liderul sindical.
Acesta a mai spus că au trecut 3 ani şi 8 luni de insolvenţă la Oltchim, iar „Piperea şi Stănescu nu au prezentat încă o strategie clară de reorganizare a Oltchim”.
În opinia sa, nu trebuie să mai treacă incă 2 ani şi 7 luni de „dezorganizare” la combinat, iar statul român trebuie să reacţioneze aşa cum trebuie.

 


Musafir

#48875 Insolvenţa a reuşit, pacientul Oltchim a murit! Cine-i de vina? Ambulanta? SMURD-ul?

2016-09-30 14:38


Insolvenţa a reuşit, pacientul Oltchim a murit

Realitatea Vâlceană [29/09/2016]

 
http://www.ziar.com/news=9689643

 
România rămâne o ţară a contradicţiilor, a ideilor care se bat cap în cap, a declaraţiilor publice fără cap şi coadă, a lipsei de continuitate.
După ce administratorul special al Oltchim a dat de înţeles că sunt şanse mici ca în toamna acestui an să se mai găsească un cumpărător pentru combinat, dându-le frisoane puţinilor salariaţi de acolo şi nu numai lor, iese ministrul Economiei şi spune că taman acum ar fi potrivit să apară o firmă care să preia colosul industrial. Costin Borc face această declaraţie într-un context complicat, în care informaţiile legate de Oltchim sunt din ce în ce mai confuze.
Nimeni nu ştie exact care va fi soarta combinatului iar spusele ministrului sunt şi ele cam în aceeaşi notă, însă cu o nuanţă vag optimistă. Pentru noi, declaraţia lui Borc este de fapt un strigăt de disperare, pe care statul român nu mai este capabil sau nu mai vrea să-l camufleze în vreun fel. Au trecut vremurile în care se dădeau termene, se pronunţau numele unor investitori strategici. Nu mai e nici Dan Diaconescu să facă circ, orice certitudine este de domeniul trecutului. Acum se lucrează altfel. Autorităţile se feresc să mai avanseze cifre, să mai lucreze cu certitudini. Speranţa e la putere.
Statul vrea să dea impresia că nu şi-a luat mâna de pe Oltchim, că încă mai crede în posibilitatea ca societatea să-şi revină.
Totul este însă de poză.
Statul, în esenţa sa, a pierdut controlul asupra combinatului cu multă vreme în urmă. Important este să transmită din când în când mesaje vag optimiste. Aşa, nu va putea spune nimeni că îl doare undeva de Vâlcea şi de principalul ei agent economic. În realitate, situaţia este la fel de gravă ca acum un an, doi sau trei. Departe de a-şi fi revenit din colaps, Oltchim este doar un bolnav care se află într-o falsă convalescenţă. De fapt, tumora, în speţă datoriile uriaşe de aproape un miliard de euro, este (...)