Homosexualii radicali împotriva familiei (IV): Asalt pe mai multe fronturi

1. Asaltul pentru normalitate: intimidarea doctorilor

Prima și probabil cea mai importantă strategie pentru a face anormalul normal a fost atacarea medicilor care au definit homosexualitatea. Într-o campanie de intimidare și de diversiune atent gândită și planificată, NGLTF (the U.S. National Gay and Lesbian Task Force), declarând că „psihiatria este inamicul lor în carne și oase„, a reușit să forțeze o convenție din 1973 a Asociației Americane de Psihiatrie (APA) să declare homosexualitatea, definită până atunci ca fiind deviantă, „o stare normală”.

Unul dintre activiștii de la NGLTF a spus doctorului Irving Bieber, un expert eminent pe probleme de homosexualitate, că dacă în cartea sa „ar fi vorbit despre negri în felul în care vorbește despre homosexuali, ar fi fost prins și tăiat în patru…„ Dr. Bieber a fost numit rasist pentru ceea ce, de fapt, era un diagnostic clinic care descria un comportament. Un alt lector a fost acuzat de folosirea tehnicilor gen ‘Auschwitz’ în descrierea homosexualilor. Şi psihiatria în sine a fost învinuită că poartă ‘un război de exterminare’ a lor.

Ca rezultat, Manualul APA de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale – manual de bază și în Canada – nu mai conține astăzi nici o referire la homosexualitate. Un grup de presiune politică mic dar bine organizat, a reușit, într-o primă fază, schimbarea apoi eradicarea totală a unui diagnostic medical (deși doar 58% dintre voturile exprimate la conventia APA din 1973 ― unde doar jumătate din membrii APA au participat ― au fost de acord cu schimbarea. Nota traducătorului: asta înseamnă că, de fapt, 29% din totalul membrilor APA au votat pentru schimbare).

Este posibil ca orice alt grup definit în manualul menționat mai sus să facă același lucru ― și atunci nu va mai fi nici un manual al tulburărilor mintale la urma urmei. (Acest lucru ar putea fi un mod rentabil de a face toată lumea sănătoasă.) Dar este o minciună. Chiar și patru ani mai târziu, un sondaj făcut pe 2500 de psihiatri a constatat că 69% dintre cei întrebați credeau că homosexualitatea este o ‘adaptare patologică’, circa 18% nu erau de acord și 13% erau nesiguri. Chiar homosexualii înclinau să simtă la fel despre ei înșiși; în jur de 25% au considerat comportamentul lor o tulburare emoțională, iar 37% au răspuns că se simt „dezorientați din punct de vedere emoțional”.

Rata sinuciderilor printre tinerii homosexuali cu vârste între 14 și 21 de ani este de 2-3 ori mai mare decât rata sinuciderilor printre heterosexuali (Pediatria, iunie 1991). Pentru toate vârstele, rata sinuciderilor printre homosexuali este de șase ori mai mare decât a heterosexualilor. Aceste cifre resumă condiția lor tragică, fără speranță, fără nici un viitor sau urmași în perspectivă; și asta din cauza alegerii inițiale de a respinge direcția naturală procreativă a vieții umane. Împotriva familiilor fericite, respectând trecutul și îmbrățișând viitorul, noi avem homosexuali triști, urând și condamnând trecutul și fără un viitor asumat.

În ciuda acestei realități, homosexualitatea în America de Nord nu mai este acum, din punct de vedere oficial, o problemă psihiatrică. Într-un articol elogios la adresa a doi dintre cei mai ‘proeminenți’ funcționari publici homosexuali din Canada, parlamentarul Svend Robinson¹ și senatorul Laurier Lapierre² (Schimbare de perspectivă a medicinii privind homosexualitatea, Toronto Star, 15 martie 1988), Dr. Noel Doig, atunci președinte al Comitetului de Etică al Associației Medicale Canadiene, a declarat: „este o variantă sexuală, o chestiune de orientare” (adică: toate alegerile morale sunt echivalente). În același articol, Dr. I. A. Kapkin, președinte al Asociației Canadiene de Psihiatrie, a declarat: „În nomenclatura noastră, noi nu avem [homosexualitatea] ca o tulburare mintală atâta timp cât este vorba de comportament preferat” (adică: atâta timp cât cei ce o practică se supun ‘credinței lor lăuntrice’³).

APA a mai făcut un lucru pentru „drepturile homosexualilor”, și anume o ‘cerință etică’ pentru membrii săi de a se abține de la încercări de a schimba orientarea sexuală (conversion therapy). Totuși, dacă eufemismele pot masca realitatea, ele nu o pot elimina.

În numărul din februarie 1989 al revistei California Psychologist, Dr. Joseph Nicolosi a spus:

„mulți membri ai profesiei noastre încă exprimă în mod privat opinia că dezvoltarea homosexuală nu este normală. Decizia din 1973 nu a rezolvat problema ― ea pur și simplu a redus la tăcere 80 de ani de observație psihanalitică.”

După această victorie, tot ce le-a rămas homosexualilor a fost să schimbe percepția publică a problemei prin schimbarea a însuși discursului public, modificând astfel termenii dezbaterii.

2. Asaltul lingvistic: schimbarea percepției publice

Cu câteva decenii în urmă, antropologul Benjamin Lee Whorf a demonstrat conexiunea dintre limbaj și gândire în cartea sa Limbaj, gândire și realitate (Language, Thought and Reality) în care el a arătat că limbajul influențează puternic percepția, că realitatea este „într-o mare măsură construită, în mod inconștient, pe obiceiurile lingvistice ale grupului”.

Limba servește ca un fel de instrument de percepție sau filtru, fie pentru a detecta sau a masca anumite aspecte ale realității. (Nota traducătorului: un exemplu de mascare lingvistică folosită pentru a ascunde un anumit aspect al realității este, de exemplu, eufemismul⁴ ‘daune colaterale’ care ascunde faptul că „civili lipsiți de apărare sunt uciși de către armata atacatoare”.)

Așa și homosexualii, prin modificarea cuvintelor ce descriu lumea lor, speră să facă invizibil comportamentul lor, sau cel puțin să-l facă atât de „normal” încât să nu mai fie observat. Această tactică face parte din campania lor de a desensibiliza, din punct de vedere moral, publicul⁵.

În 1987, ziarul New York Times a capitulat și a autorizat în cele din urmă utilizarea cuvântului ‘gay‘ fără ghilimele. Acest lucru a fost salutat de unii editori și reporteri ca „un mic pas spre secolul 20”. În realitate, a fost un alt mic pas spre haos moral și a fost, de asemenea, punctul culminant într-o lungă și continuă campanie homosexuală pentru a modifica modul în care gândește publicul prin controlul modului în care îi este permis să vorbească și să citească.

Acceptarea publică a cuvântului ‘gay’, a fost o mare victorie pentru homosexuali, deoarece cuvântul ‘homosexuali’ a fost întotdeauna un termen negativ pentru a desemna pe cei care preferă să se împerecheze cu cei de același sex. Ceea ce homosexualii au dorit a fost un cuvânt care să eleveze comportamentul lor la un statut superior; ei au realizat acest lucru prin preluarea unui cuvânt englezesc foarte bun și frumos – acum interzis oamenilor normali – și însușindu-și acest cuvânt pentru utilizare exclusivă.

Pentru ei, cuvântul ‘gay’ sugerează persoane lipsite de griji, nepăsătoare, care au o cultură și un mod de a fi unice, care ar putea fi, într-un anume fel secret, superiori celor ce nu sunt ‘gay’. Cuvântul sugerează un grup special, cu acces la fericire, ceea ce lipsește restului omenirii. Dar, cel mai important lucru, această apropriere a unui cuvânt englezesc a realizat pentru ei controlul tactic asupra definiției publice a ceea ce ei sunt. În trecut, puteai întreba pe oricine ce este un homosexual. Dar nu astăzi. Acum, e de așteptat să accepți o persoană ‘gay’ să-ți spună ce înseamnă ‘gay’ și ‘cultura gay’.

Ceea ce ei înțeleg este că

în cadrul subculturii homosexuale, ‘gay’ este o lume magică ce are o putere creatoare proprie… un indicator cheie pentru homosexualii eliberați de astăzi”.

‘Gay’ nu mai înseamnă, pur și simplu, cei care sunt atrași de același sex, ci

„aceia care, de asemenea, sărbătoresc această atracție.”

Cei care doresc să-și apere familia naturală și valorile de bază ale societății ar trebui să reziste cu înverșunare utilizării cuvântului ‘gay’ și, în mod public, să-l înlocuiască cu termenul „homosexual”, care este mai cinstit.

La urma urmei, cele mai multe dintre aceste persoane sunt cel mai îndepărtat lucru de ‘gay’ (cuvânt englezesc care înseamnă vesel, fără griji, cu inima ușoară); 25% dintre homosexuali spun ei înșiși că au o tulburare emoțională, 25% până la 33% sunt alcoolici, procente foarte mari sunt, de fapt, bolnavi fizic, o mare parte din timp, de boli cu transmitere sexuală, iar când sunt întrebați cu sinceritate de către o persoană tânără dacă să abordeze stilul de viață ‘gay’, patru la unu dintre ei răspund negativ.

Dar asta nu oprește agitația politică pentru normalizare. Odată ce ei înșiși s-au redefinit prin respingerea etichetei generice de ‘homosexuali’ aplicată de societate și au stabilit ‘demnitatea’ de a fi ‘gay’, mișcarea următoare a fost de a poziționa oamenii normali ca fricoși, bigoți și iraționali. Acest lucru a fost realizat prin inventarea cuvântului lipsit de sens, dar extrem de eficace, ‘homofob’ și folosirea lui ca pe o grenadă aruncată împotriva oricui ar îndrăzni să rostească cea mai neînsemnată părere negativă. Cei mai mulți oameni, desigur, nu se tem de homosexuali deloc. Ei se tem de a fi acuzați că nu sunt drăguți și prietenoși; de a fi acuzați de bigotism, ‘intoleranță’ și ‘discriminare’ împotriva cuiva. (Ei sunt, de asemenea, pe bună dreptate, speriați de bolile pe care homosexualii par să le transmită.)

Adevărul este că nu noi suntem ‘homofobi’, ci mai degrabă homosexualii sunt ‘heterofobi’, ‘moralofobi’ și ‘familiefobi’.

Cei care doresc să riposteze și să păstreze demnitatea morală a societății noastre vor trebui să înceapă prin a rejecta în mod public cuvintele ‘gay’ și ‘homofob’ pentru că folosirea lor înseamnă acceptarea presupunerii pe care ele o implică.

Poate că una dintre victoriile cele mai perfide ale mișcării homosexuale este acceptarea largă a expresiei ‘orientare sexuală’, utilizată în școli și în documentele sociologice și guvernamentale. Această construcție a fost inventată pentru a înlocui sintagma ‘preferință sexuală’ care sugera că homosexualii aleg comportamentul lor și, prin urmare, sunt responsabili pentru el ― o implicație pe care cei mai mulți dintre ei se străduiesc acum să o evite. Ei aveau nevoie de un cuvânt care să sugereze că, la fel cum câmpul magnetic ale Pământului atrage acul busolei spre Nord, ceva numit ‘orientare sexuală’ direcționează homosexualii să se complacă în comportamentul lor ca și cum acesta ar fi ceva firesc: ai orientarea ta, eu o am pe a mea.

Publicul ar face bine să respingă și cuvântul ‘orientare’, și să insiste a vorbi în loc despre ‘alegere sexuală’ atât în public cât și în particular. Chiar dacă ești predispus să admiri pe cei de același sex, o alegere morală trebuie făcută pentru a te deda la acte homosexuale. La urma urmei, pot exista milioane de oameni care, în cele mai intime momente ale lor, au avut o curiozitate sexuală trecătoare relativ la cei de același gen cu ei. Dar, pentru că ei înțeleg importanța vieții morale și de familie, ei au ales să reprime astfel de gânduri sau sentimente. Homosexualii au ales contrariul.

Așa cum congresmanul american William Dannemayer amintește în cartea sa „Shadow in the Land„, homosexualii au fost agresivi și de succes în schimbarea limbii. Ei vorbesc despre ‘explorarea sexualitații’, ca și cum comportamentul sexual ar fi un impuls intern, autodirijat și tot ce trebuie să faci este să i te abandonezi; să capitulezi la acea ‘credință lăuntrică’ ce va face toate deciziile pentru tine.

Aceeași atitudine falsă de echivalență morală îmbibă expresiile ‘stil de viață alternativ’, ‘partener domestic‘ și altele. Homosexualii depun eforturi susținute pentru a scăpa de stigmatul de excludere, prin forțarea societății de a-i include în calitate de familie. Ei au reușit⁶. La urma urmei, ceea ce homosexualii radicali doresc cu adevărat este de a încuraja tinerii să abandoneze ideea de familie naturală și să se alăture lumii ‘gay’.

Când ne vom trezi?

O notificare clară referitoare la obiectivele acestei agende sinistre se află într-un pamflet împotriva familiei scris de homosexualul Michael Swift și publicat în Gay Community News pe 15 februarie 1987:

Vă vom sodomiza fiii . . . îi vom seduce în școlile voastre, în căminele voastre, în sălile voastre de sport, în vestiarele voastre, în arenele voastre sportive, în organizațiile voastre de tineret, în toaletele cinematografelor voastre… oriunde bărbații sunt împreună… Toate legile care interzic homosexualitatea vor fi revocate… familia…va fi eradicată… Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Singurii noștri dumnezei sunt bărbații tineri și chipeși.

____________________________

[1] Primul membru al Parlamentului, în istoria Canadei, autodeclarat homosexual; lider al mișcării pentru dreptul la sinucidere asistată de medic. În 1998, în calitate de membru al Parlamentului, Robinson a depus primul proiect de lege pentru legalizarea căsătoriei între persoane de același sex. În 2004, el a sponsorizat, cu succes, legislația în Parlament pentru includerea orientării sexuale în legislația federală privind infracțiunile motivate de ură (‘hate crimes’);

[2] Primul senator, în istoria Canadei, autodeclarat homosexual;

[3] A se vedea Homosexualii radicali împotriva familiei (III):

[4] Eufemismul (în limba greacă euphemos = ‘vorbă bună’, ‘de bun augur’) este o modalitate de a face referire la un lucru neplăcut, stânjenitor sau care ar putea leza, prin înlocuirea termenului literal cu un altul mai puțin ofensiv, indirect sau chiar cu o metaforă. Pe scurt, constă în folosirea unor termeni neutri în locul unora realiști sau neplăcuți. Exemple: ‘persoană cu dizabilități’ în loc de ‘handicapat’, ‘întrerupere de sarcină’ în loc de ‘avort’, etc..

[5] Autorii amplului articol Reconstrucția Americii heterosexuale în română un rezumat este disponibil aici declarau în noiembrie 1987 că obiectivul lor este de a desensibiliza publicul, pentru a-l ajuta să privească homosexualitatea cu indiferență.

[6] Un studiu făcut de Mark W. Lehman sugerează că între anii 1997 și 2004, opinia publică canadiană privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex a suferit o schimbare dramatică: trecerea de la o minoritate de sprijin la o majoritate de sprijin și că această susținere a fost rezultatul unei schimbări semnificative în sentimentele pozitive față de ‘gay’ și lesbiene.