Euro doar prin referendum!

rom_exit.jpg

Departe de bunăstarea și civilizația promise de integrarea României în Uniunea Europeană, țara noastră a suferit, încă de la semnarea preaderării, în 2005, și pînă în prezent, o adevărată disoluție, la nivel economic, social, administrativ și, poate cel mai grav, moral.

Cu toate acestea, cu cît deplînge mai puternic un politician de la București soarta capitalului românesc, cu atât mai abitir vorbește despre adoptarea monedei euro.

Asta în condițiile în care renunțarea la moneda națională echivalează practic cu dispariția micului capital autohton, regasit în IMM-uri, PFA-uri, profesii liberale, etc. și pavarea drumului pentru marile companii multinaționale.

Cu cît se laudă politicienii mai mult că sînt români, cu atît mai înverșunat vorbesc despre aderarea la uniunea monetară, adică despre renunțarea la independența economică și integrarea totală și virtual ireversibilă în sistemul economic al UE, în care dictează doar cei puternici, strict în interesul lor.

Și cu cît promit factorii de decizie de la București mai abitir bunăstarea pentru poporul român, cu atît mai aprins vorbesc despre renunțarea la moneda națională și trecerea la euro, în condițiile în care istoria recentă ne arată că toate statele din Sudul, Estul Europei, și nu numai, care au făcut acest pas, au suferit o depreciere semnificativă a nivelului de trai al populației.

Ce au pățit Grecia, Irlanda, Portugalia și alții, după aderarea la euro, e nimic, față de ce o să pățească România, pentru că celelalte țări au avut un nivel de trai mai ridicat decît cel din țara noastră și au mai avut de unde să sărăcească, în timp ce românii nu își mai permit acest lucru, fiind deja la os.

Trebuie amintit aici că refendumul din 2003, pentru modificarea Constituției, astfel încît aceasta să poată permită aderarea la UE, organizat de PSD-ul condus de Viorel Hrebenciuc, a avut nevoie de două zile și de toată mașinăria de vot și ”puterea de convingere” a pesedeului, pentru a fi validat.

Cu toate acestea, desfășurarea lui a fost una cel puțin dubioasă, pragul pentru validarea sa fiind atins abia după ce ”s-a înregistrat” o prezență masivă la vot chiar în ultimele ore ale celei de-a doua zile a consultării populare.

Dezintereseul românilor a fost unul masiv, așa cum niciodată locuitorii României nu și-au exprimat, altfel decît în raportările caselor de sondaje afiliate factorului politic, convingerea fermă pentru ”aderarea la valorile europene”.

Poporul român nu a fost consultat, nici prin referendum, nici altfel, atunci cînd a fost introdus în structuri precum NATO și Uniunea Europeană (UE), plecîndu-se automat de la premisa ca asta își doresc românii.

Astăzi, în condițiile în care fricțiunile interne din UE au devenit foarte puternice și euroscepticismul a atins cotele unor iminente schimbări radicale, la nivelul Uniunii, clasa politică de la București, reprezentată de factorii de decizie națională, de la nivelul Președinției, Guvernului și Parlamentului, își continuă, într-o manieră autistă și nereprezentativă, delirul privind o ”integrare cît mai profundă” a României în structurile europene.

Președintelui Klaus Iohannis i se încurcă limba, aproape cu ocazia fiecărui discurs public, în termeni precum ”europenizarea totală” sau ”europenizarea profundă” a României, iar Liviu Dragnea, președintele partidului aflat la guvernare, tocmai a propus, la unison cu Premierul Dăncilă, ”un consens politic pentru stabilirea calendarului de aderare la zona euro”, PSD votînd la ultimul congres o ”Convenție națională pentru adoptarea monedei euro pînă în 2024”.

În condițiile în care opinia publică trage semnale disperate de alarmă, legate de formularul 600 și de scumpirile moderate de la începutul anului în curs, care scad nivelul de trai sub limita suportabilității, nu se gîndește nimeni din clasa politică iresponsabilă de la București ce ar însemna trecerea a euro, adică o depreciere de cîteva ori a nivelului de trai, pentru populație?

Politicienii români sînt atît de orbiți de propriile avantaje și privilegii încît nu le pasă că trecerea la euro poate aduce faliment și haos pentru România?

Solicităm, pe această cale, ca nici o măsură care poate afecta iremediabil prezentul, dar mai ales viitorul României, să nu mai fie adoptată unilateral și samavolnic de către factorii de decizie, fără dezbateri naționale și consultări populare prin referendum.

Cerem în mod expres Referendum național pe temele majore legate de interesul național, cum ar fi regionalizarea țării sau renunțarea la moneda națională!

A venit timpul ca adevărata voce a poporului român să fie auzită!

 

Invectiva.ro


www.invectiva.ro    Contactați autorul petiției