Emiteţi un timbru omagial „Doina Cornea” la 95 de ani de la naşterea ei!

PETIŢIE PUBLICĂ  

LA 95 DE ANI DE LA NAŞTEREA DOINEI CORNEA

ŞI

LA 35 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI

EMITEŢI UN TIMBRU OMAGIAL DOINA CORNEA!  

Petiţie adresată:            

       Doamnei Preşedinte Romfilatelia Cristina Popescu  

Spre ştiinţă excelenţelor lor:

       Domnului Preşedinte al României Klaus Werner Iohannis

       Domnului Preşedinte al Senatului Nicolae-Ionel Ciucă

       Domnului Preşedinte al Camerei Deputaţilor Alfred-Robert Simonis

       Domnului Prim-Ministru Marcel Ciolacu  

 

       Noi, semnatarii acestei petiţii, ne adresăm dumneavoastră, în calitatea pe care o aveţi de preşedinte al instituţiei care are ca principală activitate aceea de a iniţia şi duce la bun sfârşit emiterea timbrelor poştale româneşti.

       Din anul 1858 şi până în prezent, în afara rolului de motor al activităţii poştale timbrele au jucat şi un puternic rol istorico-cultural. Aproape că nu există nicio personalitate marcantă din România sau din străinătate pe care Poşta Română să nu o fi omagiat pe vreun timbru poştal.

       Au trecut deja treizecişicinci de ani de la căderea comunismului în România. Deşi Doina Cornea a fost una dintre cele mai importante opozante ale regimului comunist, manifestându-şi deschis şi cu curaj opiniile – fapt pentru care a şi îndurat represaliile regimului –, iar anul trecut s-au împlinit cinci ani de la plecarea ei, Romfilatelia nu a avut dorinţa de a o omagia.

       Fundaţia Doina Cornea, Fundaţia Academia Civică şi şi Fundaţia Corneliu Coposu v-au solicitat în cursul anului în care se aniversau „30 de ani de la sfârşitul simbolic al comunismului” ... „realizarea unui timbru omagial dedicat Doinei Cornea (1929-2018), personalitatea care în deznădejdea anilor '80 a reprezentat glasul nerenunțării și prin protestele ei, reverberate internațional, ne-a ținut locul tuturor în stima și conștiința lumii” aşa cum spunea doamna Ana Blandiana într-una dintre aceste solicitări.

       Nu aţi răspuns niciuneia dintre solicitările noastre.

       Dacă Romfilatelia nu a găsit de cuviinţă să strecoare un timbru „Doina Cornea” printre „Ziua paşaportului românesc”, „Păsări de curte” sau „Râşniţe” putea să o facă Guvernul României, acesta având anual la dispoziţie iniţierea emiterii unui număr de serii filatelice.

       Începând cu anul trecut Fundaţia Doina Cornea a hotărât să aplice pe toată corespondenţa ei, în locul timbrului omagial Doina Cornea pe care nu l-aţi emis, un autocolant cu textul: „Aici ar fi fost un timbru omagial Doina Cornea dacă Romfilatelia nu ar fi refuzat să-l emită

          Prin această petiţie publică vă cerem ca,

  La 95 de ani de la naşterea ei, emiteţi un timbru omagial Doina Cornea!

 

Cluj, la 23 ianuarie 2024                                                           

                                                                         Fundaţia Doina Cornea                                                                           

                                                                                       prin                                                             

                                                                          Leontin Horaţiu Iuhas  

Cosemnatari:

Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov prin preşedintele Marius Boeriu

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România prin preşedintele Niculina Moica

Gabriel Andreescu – profesor universitar, activist pentru drepturile omunlui

Doru Braia – jurnalist, activist pentru drepturile omului

Magda Cârneci – scriitor şi critic de artă, directorul editorial al revistei ARTA

Adrian Cioroianu – istoric, director al Bibliotecii Naţionale a României

Gabriel Cojocaru – scriitor

Emil Constantinescu – Preşedinte al României (1996-2000)

Emil Culda – economist (auditor financiar şi expert contabil)

Gavril Dejeu – avocat, fost ministru de interne a României

Răzvan Gheorghe - jurnalist

Ion-Andrei Gherasim – preşedinte al Fundaţiei Corneliu Coposu

Vasile Gogea – scriitor

Liana Goţa – compozitor, realizator TVR

Sorin Grecu – poet

Lucia Hossu Longin – realizator TVR

Eugen Iordăchescu – avocat, vicepreşedinte al Fundaţiei Doina Cornea

Leontin Horaţiu Iuhas – preşedinte al Fundaţiei Doina Cornea

Cornel Jurju – istoric , preşedinte al Clubului Monarhiştilor Clujeni

Pr. Teodor Lazăr – Preot Paroh Catedrala Schimbarea la Faţă Cluj-Napoca

Nicolae Mărgineanu - regizor

Mariana Mihuţi – actor

Lucian Năstasă-Kovacs – istoric, director Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Marius Oprea – istoric, vicepreşedinte al Fundaţiei Doina Cornea

Nicolae Procopan – sculptor

Victor Rebengiuc – actor

Marilena Rotaru – realizator TV, preşedinte Mişcarea pentru Regat şi Coroană

Oana Stănciulescu - jurnalist

Dinu Zamfirescu – membru al Consiliului CNSAS, Preşedintele Consiliului Ştiinţific IICCMER


Fundaţia Doina Cornea prin Leontin Horaţiu Iuhas    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Fundaţia Doina Cornea prin Leontin Horaţiu Iuhas va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...