Petitie pentru respectarea drepturilor persoanelor cu autism

Contactați autorul petiției

Am obtinut rezultate pentru persoanele cu autism - cu ajutorul vostru!

2012-07-20 16:55:12

Dragi susţinători,

Avem rezultate!

În urma petiţiei pentru drepturile persoanelor cu autism pe care aţi semnat-o,  am reuşit să convingem Ministerul Sănătăţii să iniţieze procedura de modificare a celor două ordine care afectau demnitatea persoanelor cu autism.

Pe scurt, petiţia pe care aţi semnat-o a adunat 3200 de susţinători. Noi am depus-o la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Educaţiei, la Cabinetul Primului Ministru şi la Avocatul Poporului în cadrul unui marş organizat în data de 28 mai a.c.. Delegaţia noastră a fost primită la fiecare dintre aceste instituţii pentru discuţii directe. Ca rezultat, Ministrul Sănătăţii, domnul Vasile Cepoi, a iniţiat un grup de lucru interministerial prin care a realizat o nouă formă a ordinelor,  formă care corespunde solicitărilor noastre. Doi reprezentanţi ai noştri au participat la şedinţa din data de 4 iulie a acestui grup de lucru,  urmând să ofere sugestii pe forma ordinelor pregătită pentru postarea pe site în vederea aplicării procedurii de consultare publică.

Aşteptăm ca ordinele să fie publicate pe site-ul Ministerelor Muncii şi Sănătăţii, iar în termen de 90 de zile să fie realizate şi normele metodologice.

Vă mulţumim! Fără ajutorul vostru,  vocea persoanelor cu autism nu ar fi fost auzită!

 

Vă reamintim că cele două ordine comune nr. 725/2002 şi nr. 762/1992/2007 au nevoie să fie modificate astfel încât copiii şi adulţii cu autism să nu mai fie nevoiţi să declare un coeficient de inteligenţă sub 21 sau 35 sau, de la vârsta de 18 ani, să accepte un alt diagnostic de sănătate mintală pentru a beneficia de drepturi sau servicii. Aceasta eroare legislativă este contrară prevederilor Convenţiei ONU pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilitaţi şi limitează accesul persoanelor cu autism la abilitare, şcoala sau la angajare.

 

În numele organizaţiilor semnatare ale scrisorii deschise,

Andreea Sorescu,

Preşedinte Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist – FEDRA

 

 

Asociaţia Învingem Autismul

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) Craiova

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR)

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) Iaşi

Asociaţia ASPA Suceava

Asociaţia Copiii de Cristal

Asociaţia Autism Baia Mare

Asociaţia Centru Terapeutic Marea Neagră de Sprijin a Persoanelor cu Autism

Asociaţia Autism România

Asociaţia Autism Transilvania

Fundaţia Pentru Voi

Asociaţia Help Mălin

Asociaţia Univers Plus – Piatra Neamţ

Fundaţia Romanian Angel Appeal

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe)

 


Adelaide Katerine Tarpan



Distribuiți această petiție

Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.

Cum să promovați o petiție?

  • Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
  • Contactați-vă prietenii
    1. Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
    2. Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
    3. Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.