Minutul de demnitate. Vrem dreptate pentru Profesori!
Petiția cetățenilor Republicii Moldova către Ministerul Educației, Culturiii și Cercetării.
Revendicările profesorilor:
1. Eliminarea birocrației (inclusiv eliminarea completării catalogului electronic de către cadrele didactice la fiecare sfârșit de semestru);
2. Majorarea cu 50 de procente a salariului pentru cadrele didactice și o 100 de procente pentru cadrele non-didactice;
3. Depolitizarea sistemului de învățământ, astfel, dobândirea funcției de director sau de director adjunct să nu revină factorilor politici. La momentul de față multe dintre aceste funcţii sunt ocupate de persoane compromise moral şi profesional;
4. Regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor;
5. Investirea cadrului didactic cu exercițiul autorității publice. (ținând cont că în ultimul timp crește alarmant numărul de agresiuni fizice și verbale asupra personalului didactic);
6. Stoparea fenomenului de depășire a numărului maxim de elevi în clasă;
7. Achitarea integrală a transportului pentru cadrele didactice;
8. Amplasarea prin școli și grădinițe a camerelor video;
9. Excluderea din atribuțiile profesorului sarcina de-a face de serviciu, adică să păzească coridoarele școlii. Profesorul nu este și nu poate fi asemănat cu paznicul. Rolul dascălului este de-a educa;
10. Încetarea umilirii cadrului didactic prin introducerea unor copii cu nevoi speciale în învățământul de masă fără o implicare clară a statului. Cerem ca profesorii să fie ajutați în permanență de alte 2 persoane: psiholog, logoped sau terapeut.
AVEM NEVOIE DE 10.000 DE SEMNĂTURI!
Cadrele didactice în cazul nesoluționării pozitive a actualelor revendicări își rezervă dreptul de-a organiza un miting de amploare, urmat de un marș de protest. Iar în aceeași perioadă, toate unitățile de învățământ din țară vor intra în grevă japoneză, profesorii vor purta banderolă albă pe braț.
Facem apel la studenți, la părinți și la întreaga societate civilă să ni se alăture, deoarece revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor cetățenilor!
NB! Datele personale sunt colectate conform Legii nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
Numele persoanei de contact: Tataru Vasili. Grupul Profesorilor Solidari din Chișinău și Bălți. Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |